Începând cu Duminica a 33‑a după Rusalii (a Vameşului şi a Fariseului), Biserica Ortodoxă a intrat în timpul liturgic al Triodului, o perioadă de 10 săptămâni a anului bisericesc ce cuprinde trei
Începând cu Duminica a 33‑a după Rusalii (a Vameşului şi a Fariseului), Biserica Ortodoxă a intrat în timpul liturgic al Triodului, o perioadă de 10 săptămâni a anului bisericesc ce cuprinde trei
Pilda vameșului și a fariseului care se citește în prima duminică a perioadei Triodului ne prezintă două tipologii de oameni despre care s-au scris numeroase cărți și rostit multe predici. De remarcat este că
Perioada Triodului este una specială, care îndeamnă la smerenie și pocăință, exprimând dorința Părinților Bisericii de a ne îndruma să urmăm Domnului, asemenea celor care, în decursul istoriei
Biserica Ortodoxă a intrat, începând cu Duminica a 33‑a după Rusalii (a Vameşului şi a Fariseului), în timpul liturgic al Triodului, o perioadă de 10 săptămâni a anului bisericesc ce cuprinde trei săptămâ
Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului) Luca 18, 10-14 Zis-a Domnul pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul era fariseu și celălalt vameș. Fariseul, stând
În Duminica a 33-a după Rusalii, a Vameşului şi a Fariseului, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.
Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului) Luca 18, 10-14 Zis-a Domnul pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul era fariseu și celălalt vameș. Fariseul, stând drept,
Cu duminica de mâine intrăm într-o nouă perioadă a anului bisericesc, Triodul. La Sfânta Liturghie, în toate bisericile ortodoxe va fi citită Pilda Vameșului și a Fariseului. Fariseii făceau parte dintr-o
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat duminică, 28 ianuarie, la Sfânta Liturghie, săvârșită la Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reședința
Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului) Luca 18, 10-14 Zis-a Domnul pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul era fariseu și celălalt vameș. Fariseul, stând
Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului) Luca 18, 10-14 Zis-a Domnul pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul era fariseu și celălalt vameș. Fariseul, stând drept,
Duminica a 33‑a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului) Luca 18, 10‑14 Zis‑a Domnul pilda aceasta: Doi oameni s‑au suit la templu ca să se roage: unul era fariseu și celălalt vameș. Fariseul, stân
Ieri, 1 februarie, în Biserica Ortodoxă a fost Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului şi Duminica a 33-a după Rusalii, sau a Vameşului şi a Fariseului (Începutul Triodului).
Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameşului şi a fariseului) Luca 18, 10-14 Zis-a Domnul pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul era fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând
Duminica a 33-a după Pogorârea Duhului Sfânt (a Vameşului şi a Fariseului) Luca (18, 10-14) Zis-a Domnul pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul era fariseu şi celălalt v
Întrucât anul 2013 este şi Anul comemorativ al Părintelui Dumitru Stăniloae în şcolile de teologie din Patriarhia Română, considerăm necesar ca, în locul predicilor noastre tematice
Predică tematică la Duminica Vameşului şi a Fariseului (Luca 18, 10-14) "Zis-a Domnul pilda aceasta: Doi oameni s-au dus la templu ca să se roage: unul era fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând, aşa se
În Duminica a XXXIII-a după Pogorârea Sfântului Duh, a Vameşului şi a Fariseului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie săvârşită în
Duminica a XXXIII-a după Rusalii (a vameşului şi a fariseului) Luca 18, 10-14 Zis-a Domnul pilda aceasta: doi oameni s-au dus la templu ca să se roage - unul era fariseu şi altul vameş. Fariseul, stând
Evanghelia Duminicii a XXXIII-a după Rusalii (a vameşului şi a fariseului) Luca 18, 10-14 10. Zis-a Iisus pilda aceasta: „Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş.
Evanghelia duminicii a XXXIII-a după Rusalii (a Vameşului şi Fariseului) Luca 18, 10-14 10. Zis-a Iisus pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. 11.