Rugăciunea smerită, temelia vieţii duhovniceşti

Ieri, 1 februarie, în Biserica Ortodoxă a fost Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului şi Duminica a 33-a după Rusalii, sau a Vameşului şi a Fariseului (Începutul Triodului). Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie care a fost săvârşită în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reşedinţa Patriarhală.

Evanghelia Duminicii Vameşului şi a Fariseului, a explicat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la finalul Sfintei Liturghii, este un îndemn la rugăciunea smerită, fiindcă Dumnezeu preferă un păcătos smerit decât un drept mândru. Preferinţa lui Dumnezeu pentru smerenia vameşului, potrivit cântărilor Triodului, nu înseamnă aprobarea păcatelor vameşului şi nici nesocotirea faptelor bune ale fariseului.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai precizat că fariseul, pe lângă faptul că era mândru şi mulţumit de sine, „foloseşte mulţumirea adusă lui Dumnezeu doar ca pretext pentru a se lăuda sau înălţa pe sine şi pentru a denigra sau înjosi pe aproapele său, pe vameş”, iar astfel, rugăciunea lui „determină coborâre nu doar la nivelul vieţii duhovniceşti, ci şi sub nivelul bunului-simţ elementar”. Vameşul însă stătea smerit în templul din Ierusalim, în stare de pocăinţă, conştientizând că numai milostivirea lui Dumnezeu îl mai poate vindeca şi ridica din păcate.

Smerenia, a mai subliniat Preafericirea Sa, îl face pe om sincer şi recunoscător, pentru că „numai rugăciunea săvârşită întru smerenie ne ajută să fim cu adevărat realişti, pentru că în rugăciunea smerită vedem nu numai ceea ce am realizat bine, ci şi cât de mult mai este de făcut. Oricâte fapte bune am săvârşit, trebuie să recunoaştem că totdeauna este loc de a lucra mai mult şi mai bine. Rugăciunea smerită este mântuitoare şi sfinţitoare, deoarece ea ne umple de prezenţa lui Dumnezeu. Sfântul Grigorie Palama spune că rugăciunea adevărată este însăşi prezenţa lucrătoare a lui Dumnezeu în omul care se roagă. Când omul se smereşte, adică se goleşte de sinele egoist, atunci se umple de prezenţa smerită, iubitoare şi sfinţitoare a lui Dumnezeu. Când însă omul este plin de sine, în el nu mai este loc pentru prezenţa iubitoare şi nici smerită a lui Dumnezeu. De aceea, Evanghelia acestei duminici ne învaţă că «oricine se înalţă pe sine se va smeri» (Luca 18, 10), adică omul mândru va fi umilit, va cădea, decădea şi diminua spiritual. Uneori cel mândru va fi smerit sau umilit de unii oameni care îl înfruntă şi îl pedepsesc tocmai din cauza aroganţei sau a orgoliului său. Aşadar, cine se iubeşte pe sine în mod pătimaş şi exclusivist nu-L poate iubi cu adevărat nici pe Dumnezeu, nici pe aproapele său”.

Evanghelia Duminicii Vameşului şi a Fariseului este un îndreptar de rugăciune, a mai spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, deoarece rugăciunea smerită este „temelia vieţii şi creşterii spirituale a omului sau cale de înaintare spre Hristos Cel răstignit şi înviat”. „Rugăciunea smerită în faţa lui Dumnezeu Cel Sfânt şi Bun este un fel de oglindă care ne arată că tot ce am făcut bine este foarte puţin în raport cu binele pe care trebuie să-l împlinim în viaţa noastră, pentru a ne asemăna cu Dumnezeu în sfinţenie şi bunătate. Rugăciunea smerită luminează şi lărgeşte sufletul omului pentru a primi în el harul lui Dumnezeu şi pentru a iubi pe aproapele său. Omul cu adevărat smerit nu se roagă numai pentru sine, ci şi pentru alţii, pentru membrii familiei sale, pentru toţi cei din comunitatea în care trăieşte, pentru Biserica întreagă şi pentru toţi oamenii suferinzi şi necăjiţi din lumea întreagă, mai ales «pentru tot sufletul creştinesc, necăjit şi întristat care are trebuinţă de mila şi ajutorul lui Dumnezeu», cum se spune într-una din rugăciunile Bisericii noastre (Litia, ectenia a treia)”, a explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

A început perioada Triodului

Duminica Vameşului şi a Fariseului este prima zi a perioadei bisericeşti a Triodului, care precede perioada pascală, adică a Penticostarului. Timpul Triodului cuprinde 10 săptămâni, dintre care trei pregătitoare, şase ale Postului Mare şi ultima, a Săptămânii Mari. Triodul se încheie în Sâmbăta Mare, înainte de Învierea Domnului sau Sfintele Paşti. În cuvântul de învăţătură rostit ieri, 1 februarie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat că perioada Triodului „este un timp de rugăciune mai intensă, de ascultare mai atentă a Sfintei Scripturi, o perioadă de pocăinţă şi de spovedanie, de împărtăşire mai deasă şi de milostenie arătată celor în nevoi. Sfânta Evanghelie din prima Duminică a Triodului ne arată că treapta de bază a urcuşului duhovnicesc spre Înviere este rugăciunea smerită. Duminica a doua (Duminica Fiului risipitor) ne arată că a doua treaptă sau condiţie a învierii sufletului din moartea păcatului este pocăinţa sinceră, adică hotărârea de a ne lepăda de un trecut păcătos şi apăsător pentru a începe o viaţă nouă, trăită după voia lui Dumnezeu. Apoi, Duminica a treia (a Înfricoşătoarei Judecăţi) ne arată treapta duhovnicească a postului ca perioadă de rugăciune şi pocăinţă, şi anume milostenia sau ajutorarea celor în nevoi. Iar Duminica a patra, după care începe Postul Sfintelor Paşti, este numită Duminica Izgonirii lui Adam din Rai pentru că nu a postit, nu s-a pocăit şi nu a cerut iertare de la Dumnezeu”.

Denumirea Triodului vine de la cartea de cult folosită preponderent în această perioadă, şi anume Triodul, care conţine unele canoane alcătuite din trei cântări sau ode.