Rugăciunea smerită este temelia vieții

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat dumi­nică, 28 ianuarie, la Sfânta Liturghie, săvârșită la Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reședința Patriarhală. La finalul slujbei, Preafericirea Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a arătat că „rugăciunea smerită este temelia iubirii duhovnicești adevărate” şi că „nimeni nu poate iubi cu adevărat pe aproapele său dacă iubirea sa este egoistă și mândră, disprețuitoare și judecătoare a altora”.

Duminica Vame­șului și a Fariseului deschide timpul liturgic al Triodului, o perioadă de 10 săptămâni a Anului bisericesc, care cuprinde trei săptămâni, cu patru duminici pregătitoare, Postul Sfintelor Paști de 6 săptămâni, și săptămâna Sfintelor Pătimiri. Perioada Triodului, a spus Părintele Patriarh Daniel, este un timp de rugăciune mai intensă, de ascultare mai atentă a Sfintei Scripturi, de pocăință și spovedanie, de împărtășire mai deasă și de milostenie mai multă.

Evanghelia acestei duminici este un îndemn la rugăciune smerită, dar și un avertisment că nu orice rugăciune este primită de Dumnezeu. Evanghelia mai reliefează și însemnătatea împreună lucrării sufletului și a trupului în starea rugăciunii de pocăință. De asemenea, cântările Triodului ne învață să imi­tăm virtuțile sau faptele bune ale fariseului și, în același timp, să cultivăm smerenia vameșului. Rugăciunea fariseului, a mai spus Preafericirea Sa, era o laudă a sinelui, printr-o mulțumire formală adusă lui Dumnezeu, dar și o rugăciune disprețuitoare la adresa semenilor lui. În schimb, rugăciunea vameșului era una smerită, deoarece știa că numai milostivirea lui Dumnezeu îl poate vindeca și ridica din păcate.

„Fără smerenie, nimeni un poate dobândi mântuirea, nici chiar cel care pretinde că este un om drept. Smerenia îl face pe om sincer și recunoscător, pentru că în stare de smerenie vede nu doar binele pe care l-a săvârșit până la un moment dat, ci vede și pe Cel care îl ajută ca să facă binele, adică pe Dumnezeu. Nici o clipă nu trebuie să uităm că tot binele pe care îl săvârșim cu gândul, cu vorba sau cu fapta îl săvârșim prin harul și cu ajutorul lui Dumnezeu. De aceea, în rugăciunea adevărată credinciosul Îl prea­mă­rește mai întâi pe Dumnezeu pentru binefacerile Sale, Îi mulțu­mește cu smerenie pentru ajutorul primit de la El în săvârșirea faptelor bune și Îi cere ajutor pentru restul vieții. […] Sfântul Grigorie Palama spune că rugăciunea adevărată este însăși prezența lucrătoare a lui Dumnezeu în omul care se roagă. Când omul se smerește, adică se golește de sinele egoist, atunci se umple de prezența smerită, iubitoare și sfințitoare a lui Dumnezeu. Când este plin de sine, în el nu mai este loc pentru prezența iubitoare și sfințitoare a lui Dumnezeu, de aceea Evanghelia acestei duminici ne învață că oricine se înalță pe sine se va smeri, adică va fi umilit, va cădea, va decădea și diminua spiritual”, a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Un îndreptar de rugăciune

Duminica Vameșului și a Fariseului, a explicat Părintele Patriarh Daniel, este un îndreptar de rugăciune, deoarece aceasta ne arată că numai rugăciunea smerită este temelia vieții și creșterii duhovnicești a omului. „Rugăciunea smerită vindecă sufletul de rănile patimilor egoiste și mai ales de mândrie. Prin rugăciunea smerită creștinul cultivă trezvia sau veghea duhovnicească pentru a nu cădea în mulțumire de sine, care devine repede lenevire duhovnicească și slăbire în iubirea față de Dumnezeu și semeni. Rugăciunea smerită în fața lui Dumnezeu Cel Sfânt și Bun este un fel de oglindă care ne arată că tot ce am făcut bine este foarte puțin în raport cu binele pe care trebuie să îl facem în viața noastră, pentru a ne asemăna cu Dumnezeu în sfințenie și bunătate. Rugăciunea smerită luminează și lărgește sufletul omului pentru a primi în el harul lui Dumnezeu și a iubi pe aproapele său. Omul cu adevărat smerit nu se roagă numai pentru sine, ci și pentru alții. […] De aceea, rugăciunea smerită este temelia iubirii duhovnicești adevărate. Nimeni nu poate iubi cu adevărat pe aproapele său dacă iubirea sa este egoistă și mândră, disprețuitoare și judecătoare a altora”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.