În luna aprilie, parohiile din Protopopiatul Piatra Neamț s-au mobilizat și au oferit pachete cu produse, hrană caldă și medicamente familiilor și persoanelor vulnerabile, precum și cadrelor medicale de la Spit
În luna aprilie, parohiile din Protopopiatul Piatra Neamț s-au mobilizat și au oferit pachete cu produse, hrană caldă și medicamente familiilor și persoanelor vulnerabile, precum și cadrelor medicale de la Spit
Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria a oferit Episcopiei Oradiei o importantă cantitate de dezinfectant pentru suprafețe, măști și mănuși de protecție, în contextul pandemiei de COVID-19. Produsele
Prin grija și suportul material al celor patru protopopiate din Episcopia Oradiei, al preoților de la parohii și al Asociației Filantropia a Episcopiei Oradiei s-au achiziționat 70 de dispozitive electronice, în
Arhiepiscopia Aradului, cu sprijinul unui crescător de găini în regim free range din Nădlac, județul Arad, a distribuit în jur de 1.300 de ouă pentru diferite persoane care au necesitat ajutor în ultima
În perioada stării de urgență, eparhiile s-au mobilizat pentru a ajuta persoanele afectate direct și indirect de pandemie, dar și pentru a sprijini spitalele și instituțiile sociale. Arhiepiscopia Tomisului a
Spre sfârșitul perioadei stării de urgență, Biserica Ortodoxă Română a acordat ajutoare persoanelor vulnerabile în valoare de 1.767.365 de lei, contribuția la diminuarea efectelor pandemiei ajungând la un tota
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, parohiile Ișalnița și Perișoru-Vechi din Protoieria Craiova Nord, județul Dolj, au desfășurat în comun proiectul filantropic
Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” - Hârja a oferit o serie de echipamente și dispozitive medicale de maximă necesitate unor persoane din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. Cel mai consistent
Miercuri, 6 mai 2020, preoții din protopopiatele Piatra Neamț și Roznov au oferit Spitalului Județean de Urgență Neamț 12 injectomate pentru tratamentul persoanelor infectate cu COVID-19. Aparatura medicală a
Arhiepiscopia Râmnicului a iniţiat în această perioadă o amplă acţiune de sprijinire a elevilor lipsiţi de posibilităţi materiale pentru a achiziţiona aparatura electronică necesară participării la
În funcţie de noile probleme apărute, în special în domeniul educațional și al asistenței sociale, la nivelul eparhiilor s-au luat unele măsuri pentru limitarea efectelor pandemiei. Persoanele vulnerabile au
Biserica Ortodoxă Română a continuat ampla sa acțiune caritabilă desfășurată în contextul pandemiei și al stării de urgență, care urmează să fie ridicată în ziua de 15 mai 2020, oferind ajutor concret ș
În urma Permanenței Consiliului eparhial al Episcopiei Tulcii din data de 29 aprilie 2020, care a analizat o serie de probleme administrativ-bisericești și social-filantropice la nivelul eparhiei, Centrul eparhial al
Vineri, 8 mai 2020, preoţii din Protopopiatul Fălticeni au desfășurat o nouă activitate social-filantropică pentru persoanele aflate în îngrijirea căminului de bătrâni de la Mănăstirea Bogdănești, unde
Episcopia Caransebeșului și Administrația locală din județul Caraș-Severin continuă parteneriatul prin care ajută categoriile sociale afectate de pandemia actuală, păstrând astfel aprinsă candela credinței,
În a treia săptămână după Paşti, în eparhii din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei au continuat acţiunile de ajutorare a persoanelor afectate de pandemia de COVID-19 şi de măsurile de restricţionare impuse de
O bătrână de 86 de ani din Dealu Mare - Dorohoi, judeţul Botoşani, a rămas fără casă în urma unui incendiu produs la sfârșitul lunii aprilie. Având în vedere situația precară a familiei, Parohia
Episcopia Devei și Hunedoarei, prin Sectorul social, a donat, încă de la începutul stării de urgenţă cauzate de pandemie, alimente, produse neperisabile, detergenți, produse igienico-sanitare etc. mai multor
De la nceputul stării de urgenţă, Protopopiatul Gherla a inițiat mai multe activități de susținere a celor afectați. 1.500 de lei au fost cheltuiți pentru asigurarea hranei mai multor persoane izolate, iar
Campania umanitară „Mâinile bucuriei” a ajuns la opt săptămâni de desfășurare în orașul de reședință al județului Caraș-Severin. Începută la 16 martie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte
Activitățile sociale au continuat în Arhiepiscopia Tomisului, astfel că, în perioada 28 aprilie - 4 mai 2020, 1.072 de persoane (persoane izolate la domiciliu, aflate în risc social, familii cu mulți copii,


