Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului a desfășurat de curând o nouă acțiune de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, prin distribuirea a 150 de pachete cu alimente de bază către persoane vârstnice, familii numeroase și oameni greu încercați de lipsuri și singurătate. Pachetele au conținut produse alimentare esențiale, oferite prin implicarea și generozitatea unor binefăcători. Părintele Bogdan Noghiu, consilier eparhial al Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, a declarat: „Mă bucur că prin oamenii de bine și prin implicarea voluntarilor reușim să continuăm aceste activități și dincolo de momentele festive. Biserica trebuie să rămână aproape de oameni nu doar prin cuvânt, ci și prin faptă, prin prezență și prin grija față de cei aflați în nevoie”. Acțiunea a fost sprijinită de parohiile Chișineu-Criș, Sântana, Felnac, Secusigiu, Sânpetru German, Satu Mare, Firiteaz, Fiscut, Sintea Mică, Zărand, Semlac și Șeitin, județul Arad, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
„Dar pentru copii” - o șansă pentru viitorul celor mici
Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor derulează de patru luni proiectul „Dar pentru copii”. Prin intermediul acestuia, s-a strâns suma de 50.000 de lei de la peste 160 de persoane care au donat până acum, banii fiind destinaţi pentru ajutorarea unor familii nevoiaşe.
Donaţiile oamenilor de bine au ajutat deja mai multe familii din Arhiepiscopia Iaşilor, astfel că familia Pătraşcu a primit 10 metri cubi de lemn de foc pentru a le asigura căldura celor mici în sezonul rece, iar familia Baciu a fost ajutată să construiască o baie și o bucătărie în completarea casei actuale.
„Cea mai provocatoare este povestea familiei Vornicu din Feredeni, judeţul Iaşi. Părinții și șapte copii locuiesc într-o singură cameră, astfel încât a fost propusă construirea unei case noi, decente, în care copiii să aibă loc pentru a crește sănătos. Există un plan de construcție pentru noua locuință și au fost plătite taxele necesare pentru a începe procesul de obținere a succesiunii terenului pe care va fi construită casa. Epidemia de COVID-19 a încetinit din păcate acest proces, dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu acesta va fi reluat în perioada imediat următoare. A fost începută strângerea de fonduri necesare pentru construcția casei, pentru care este nevoie de aproximativ 170.000 de lei”, a declarat părintele Dragoş Bălinişteanu, coordonatorul proiectului „Dar pentru copii”.
Pentru viitor, părintele îşi doreşte să ajute la izolarea casei familiei Pătraşcu, dar şi la schimbarea acoperişului, săparea unei fântâni şi a unei fose septice pentru familia Baciu.
„Este un proiect frumos, dar și greu, pentru că depinde de cât de mult înțelegem fiecare că ajutorul nostru este esențial pentru viitorul acestor copii. Putem găsi o mie de motive pentru a critica aceste familii, pentru a rămâne indiferenți față de ele, dar contează să găsim în schimb gândul cel bun. Frumusețea proiectului constă în faptul că doar cu un gest mic putem schimba viața nu numai a unui copil, ci a zece sau două zeci de copii în același timp”, a mai declarat pr. Dragoș Bălinișteanu.
Scopul proiectului „Dar pentru copii” este de a ajuta familiile numeroase, în care părinții fac tot ce le stă în putință, dar au nevoie de puțin ajutor pentru a oferi un viitor mai sigur copiilor lor. Campania a început cu 27 de copii, din trei familii diferite, pentru care se urmărește îmbunătățirea spațiului în care locuiesc, dorm, se joacă și învață.
Mai multe informaţii despre proiect, despre persoanele care pot fi ajutate, dar şi despre modul concret în care se poate ajuta găsiţi pe pagina de internet www.darpentrucopii.ro.



.jpg)