În cadrul programului misionar şi social-filantropic al Arhiepiscopiei Dunării de Jos pentru anul 2012, intitulat "Terapie prin rugăciune şi filantropie", se înscrie şi slujba misionară de la Mănăstirea
În cadrul programului misionar şi social-filantropic al Arhiepiscopiei Dunării de Jos pentru anul 2012, intitulat "Terapie prin rugăciune şi filantropie", se înscrie şi slujba misionară de la Mănăstirea
Credincioşii Parohiei "Naşterea Maicii Domnului" din Someşeni au adunat alimente, dulciuri şi fructe. Au fost realizate peste 300 de pachete, distribuite marţi, 20 decembrie, copiilor săraci şi celor de etnie
Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a fost prezent joi, 15 decembrie, în comuna clujeană Mociu, unde a oficiat o slujbă de Te Deum la Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru vârstnici
Fundaţia "Bucuria Ajutorului" din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor a organizat luni, 12 septembrie, cu ocazia începutului de an şcolar, acţiunea social-filantropică "Sprijin pentru şcoală", cu scopul
Fundaţia "Bucuria Ajutorului" din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor a organizat luni, 12 septembrie, cu ocazia începutului de an şcolar, acţiunea social-filantropică "Sprijin pentru şcoală", cu scopul
Cu prilejul sărbătorilor pascale, Misiunea Socială "Diaconia" a Mitropoliei Basarabiei a organizat în perioada 4-24 aprilie 2011 campania socială "Masa Bucuriei". Scopul campaniei a fost ajutorarea bătrânilor
Campania de promovare a proiectului social "Masa Bucuriei", derulat de Misiunea Socială a Mitropoliei Basarabiei cu ocazia praznicului Învierii Domnului, a continuat la finalul săptămânii trecute la clasa a VIII-a
Misiunea Socială "Diaconia" a Mitropoliei Basarabiei a lansat campania de Paşti "Masa Bucuriei". Scopul campaniei este ameliorarea situaţiei bătrânilor singuratici prin asigurarea alimentaţiei acestora,
Episcopia Tulcii, în parteneriat cu Federaţia Filantropia a Patriarhiei Române, a distribuit joi, 17 martie, ajutoare materiale familiilor care au avut de suferit din cauza revărsării apelor Dunării din luna iulie
Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului derulează în perioada 21-28 noiembrie un program de ajutorare a familiilor afectate de inundaţii în această vară. Intitulat "Ramura de măslin", proiectul, desfăşurat cu
Inundaţiile din ultimele două luni au afectat sute de gospodării din mai multe parohii ale Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Luna viitoare vor începe lucrările la o parte din casele sinistraţilor. În
Primele ajutoare din partea preoţilor şi credincioşilor din Protopopiatul Iaşi 1 au plecat ieri la Dorohoi de unde au început să fie distribuite sinistraţilor. În localitatea Dorneşti din judeţul Suceava
Pachete cu alimente neperisabile şi îmbrăcăminte au fost donate sinistraţilor din localitatea Pătrăuţi, judeţul Suceava, din partea Protopopiatului Sibiu. În zilele umătoare, reprezentanţiii protopopiatului
La un an de la înfiinţare, programul social-filantropic „Masa Bucuriei“ iniţiat de Patriarhia Română şi un lanţ de hipermarketuri va fi extins, conform hotărârii Sfântului Sinod. Prin acest program, anul tr
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Episcop al Huşilor, din luna februarie a acestui an Biroul de Asistenţă socială „Diaconia“ al Centrului
Cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhia Română a încheiat la sfârşitul anului 2008 un parteneriat cu lanţul de magazine S.C. Selgros Cash & Carry SRL, privind proiectul
▲ Patriarhia Română a lansat, în colaborare cu lanţul de magazine Selgros Cash & Carry, Proiectul „Masa Bucuriei“, prin intermediul căruia Biserica va distribui persoanelor în nevoi ajutoare alimentare ▲
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, mâine, 26 martie 2009, de la ora 10:00, în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, va avea loc prezentarea oficială a proiectului
▲ Săptămâna trecută, o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de părintele vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Ioan Iordache, a vizitat familiile năpăstuite de furia apelor, din localitatea Rădăuţi-Prut ▲ Cu binecuvântarea PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, delegaţia Patriarhiei a oferit fiecărei familii din cele 11 case nou-construite, cu sprijinul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, televizoare pentru a putea urmări emisiunile televiziunii Trinitas a Patriarhiei Române ▲
De-a lungul istoriei, Biserica Ortodoxă Română şi-a continuat actul liturgic şi în afara lăcaşului de cult, prin chipul văzut al filantropiei. La început, aceasta s-a concretizat în ajutorarea celor în
▲ Cu prilejul împlinirii a 93 de ani de la naşterea vrednicului de pomenire patriarhul Teoctist, joi, 7 februarie 2008, la iniţiativa PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, bătrânii de la Centr