Cantina socială „Sfânta Filofteia” din Protoieria Sector 4 Capitală a organizat luni, 23 decembrie, un eveniment caritabil intitulat „De Crăciun, fii mai bun!”, în cadrul căruia au primit sprijin cei 50 de
Program de ajutorare pentru 500 de persoane în județele Mureș și Alba
Prefectul judeţului Mureş, Cristina Mara Togănel, a semnat luni, 23 martie, protocolul de colaborare al programului „Solidaritate prin Filantropie” dintre Asociaţia „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia” şi Comitetul Judeţean de Situaţii de Urgenţă Mureş prin intermediul căruia vor fi ajutate 250 de persoane din judeţ. Un protocol similar a fost semnat cu autorităţile din judeţul Alba, prin care vor fi sprijinite tot 250 de persoane.
Prin programul „Solidaritate prin Filantropie”, cel puțin 250 de persoane vârstnice sau bolnave care se află în autoizolare sau carantină pe raza județului Mureș și 250 de persoane din județul Alba primesc gratuit hrană caldă, pachete cu alimente sau altă formă de ajutor. Aceste persoane vor fi identificate prin comitetele locale pentru situații de urgență, serviciile sociale ale primăriilor din județ și parohiile Eparhiei Alba Iulia. În funcție de situațiile particulare se vor acorda și alte servicii de ajutorare precum efectuarea unor cumpărături, achitarea unor facturi și consiliere, cu respectarea strictă a normelor sanitare prevăzute de legislația specifică stării de urgență națională și pe baza unor planuri individualizate elaborate împreună cu comitetele locale pentru situații de urgență.
Pentru coordonarea activității, în protopopiatele Târgu Mureș, Reghin, Sighișoara, Luduș și Târnăveni se vor alcătui comitete de acțiune, alcătuite din 3-5 preoți, sub coordonarea protopopilor. Parohii, prin membrii comitetelor parohiale, se vor informa despre situația persoanelor nevoiașe din parohie aflate în autoizolare, carantină sau afectate de epidemia de coronavirus și care au nevoie urgentă de ajutor material sau consiliere.
În cadrul programului „Solidaritate prin Filantropie”, protopopiatele ortodoxe, în colaborare cu parohiile și asociațiile filantropice ortodoxe, vor identifica resurse financiare și materiale pentru asigurarea hranei, iar prin parohi, prin membrii voluntari ai comitetelor parohiale și angajații așezămintelor sociale filantropice se va asigura distribuirea acesteia.
„Programul «Solidaritate prin Filantropie» vizează ajutorarea unui număr de 500 de persoane din județele Alba și Mureș, într-o primă etapă, însă, în funcție de o eventuală evoluție negativă a situației, vor putea fi ajutate, în acest fel, mult mai multe persoane. Acum, mai mult ca oricând, este momentul să dovedim solidaritate cu cei care se află în necazuri și să ne mărturisim credința prin fapte”, a spus pr. Nicolae Ignat, consilier eparhial social-filantropic.
TelVerde pentru sprijin
Persoanele aflate în carantină care au nevoie de orice formă de ajutor sunt rugate să apeleze la numărul TelVerde 0800.800.368 sau să contacteze telefonic preoții de parohie, serviciile sociale ale primăriilor sau comitetele locale pentru situații de urgență spre a primi sprijin în timpul cel mai scurt. Numerele de telefon se găsesc pe site-urile www.reintregirea.ro și www.filantropiaortodoxa.ro, iar adresa de contact pe email este filantropia_ortodoxa@yahoo.com.
O altă posibilitate de comunicare este platforma online ajutăcubucurie.ro, creată de Patriarhia Română împreună cu Federația Filantropia. Platforma „Ajută cu bucurie” se doreşte a fi un punct de întâlnire a persoanelor care au nevoie de ajutor cu cele care doresc să îşi manifeste solidaritatea cu semenii aflaţi în dificultate. Prin intermediul ajutacubucurie.ro, persoanele izolate pot solicita sprijin prin completarea unui formular. O secţiune a site-ului se adresează persoanelor care se pot implica material sau financiar pentru a dărui bucurie celor care nu se pot ajuta singure.
În județul Mureș, programul este coordonat de protopopiatele din Târgu Mureș, Reghin, Sighișoara, Luduș și Târnăveni, în colaborare cu filialele Asociației „Filantropia Ortodoxă” din aceste localități.
În prezent, 87 de persoane au fost ajutate în Protopopiatul Reghin, iar prin Protopopiatul Sighișoara 40 de persoane nevoiașe aflate în izolare primesc hrană caldă, conform Asociației „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia”.
Acțiune umanitară în Protopopiatul Reghin
Protopopiatul Reghin și Parohia Filpișu Mare, în parteneriat cu Primăria comunei Breaza, au desfășurat o acțiune umanitară în contextul actual al pandemiei cu coronavirus luni, 23 martie, în cadrul programului „Solidaritate prin Filantropie”.
Preotul paroh Luca Chirilă din Filpişu Mare, alături de pr. Ioan- Emanuel Mera de la Parohia Lunca și un grup de voluntari ai parohiilor menționate au distribuit 87 de pachete cu alimente, în valoare totală de 7.000 de lei, persoanelor nevoiașe aflate în autoizolare la domiciliu din comuna Breaza, județul Mureș. Acțiunea de ajutorare a avut loc prin implicarea și participarea primarului comunei Breaza, Gheorghe Chira.
Alături de pachetele alimentare care au fost distribuite la domiciliul beneficiarilor în condiții de maximă siguranță sanitară, pr. Luca Chirilă a oferit acestora și sprijin moral și încurajarea că, prin post, rugăciune și respectarea normelor de conduită socială și sanitară ce se impun, vor putea depăși această grea situație cu care se confruntă.
„Îndemnăm toți credincioșii din Protopopiatul Reghin ca în perioada următoare să dovedească multă solidaritate și întrajutorare față de cei afectați de epidemia de COVID-19, așa cum au dovedit credincioșii din parohiile Filpișu Mare și Lunca. Vă îndemnăm la răbdare și la credință tare în ocrotirea și binecuvântarea Milostivului Dumnezeu și a Maicii Domnului. Prin Harul lui Dumnezeu și prin faptele de iubire față de semenii noștri încercați de greutăți, vom trece cu bine, împreună, aceste vremuri de încercare”, a spus protopopul de Reghin, Valentin Vârva.