În ziua de 17 noiembrie 2019, în prima duminică a Postului Nașterii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a
În ziua de 17 noiembrie 2019, în prima duminică a Postului Nașterii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură,
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta Liturghie duminică, 17 noiembrie, la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova. Imediat după cântarea
Credincioșii din localitatea Hărman, județul Brașov, au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în prima duminică a Postului
Sâmbătă, 16 noiembrie, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol și Evanghelist Matei, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a săvârşit Sfânta Liturghie în
În Duminica a 26‑a după Rusalii, la Catedrala Patriarhală, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfințitul
Credincioșii Parohiei „Sfântul Dimitrie”-Colentina din Protopopiatul Sector 2 Capitală, i-au sărbătorit astăzi, 4 iunie 2019, pe Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip, ocrotitori ai bisericii parohiale. La sărbătoarea comunității a participat și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Petre Octavian Popa.
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie ieri, 3 martie, la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Piața Muncii, București. În
În cadrul Sfintei Liturghii săvârșite de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, la biserica Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, părintele diacon Ciprian
În timpul Sfintei Liturghii săvârșite sâmbătă, 20 mai, la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat și o
În Duminica dinaintea Botezului Domnului, credincioșii s-au pregătit duhovnicește pentru întâmpinarea marelui praznic al Botezului Domnului. Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al
Cu prilejul sărbătorii Buna Vestire, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, s-a aflat în mijlocul credincioşilor parohiei bucureştene „Buna
Vă mărturisesc că în urmă cu puţine zile, înainte de a afla ziua hirotoniei întru arhiereu, la sărbătoarea Sfinţilor Zenovie Episcopul şi sora sa, Zenovia, şi a Apostolului
Ieri, 30 octombrie, a avut loc hirotonirea întru arhiereu a părintelui arhimandrit Timotei Aioanei, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu titulatura „Prahoveanul“, în şedinţa de lucru din 29 septembrie 2014. Slujba Hirotonirii a avut loc în Catedrala Patriarhală şi a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de ierarhi membri ai Sfântului Sinod.
La Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie a fost săvârşită ieri de Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. În cadrul slujbei, Preasfinţia Sa a hirotonit
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit ieri, 29 iunie, la sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului şi l-a hirotonit întru preot pe arhidiaconul Traian Ioan Diaconu, secretar patriarhal. După slujbă, Patriarhul României a vizitat şantierul Catedralei Mântuirii Neamului, cu prilejul împlinirii a doi ani de la ajungerea construcţiei la cota 0.
În ziua praznicului Înălţării Domnului, în cadrul Sfintei Liturghii săvârşite la Catedrala patriarhală din Bucureşti, ieri, 29 mai, a avut loc hirotonirea întru arhiereu a
În Duminica Sfintei Cruci, la Catedrala patriarhală, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un
Har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la Noi, părinteşti binecuvântări! Ca slujitor al Bisericii lui Hristos în vrednicia de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, în temeiul prevederilor art. 25 alin. (6) şi art. 133 alin. (2) din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, aducem la cunoştinţă că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din ziua de 24 octombrie 2011, a examinat propunerea Preasfinţitului Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, privind înfiinţarea postului de Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei şi alegerea în acest post a Preacuviosului Părinte Ahimandrit Dr. Ignatie (Ilie) Trif, consilier în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale.
Ieri s-au împlinit 17 ani de când Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Ioan a fost hirotonit întru episcop al Episcopiei Covasnei şi Harghitei. Hirotonia a avut loc la Mănăstirea "Sfântul Ilie" din Topliţa. În
Biserica Ortodoxă Română l-a sărbătorit sâmbătă, 18 decembrie, pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul. Sfânta Liturghie în cinstea Cuviosului Daniil a fost săvârşită, în cel de-al doilea paraclis din Reşedinţa patriarhală, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal.


