Sfântul Visarion s-a născut în anul 1490 în satul Pili din Grecia Centrală, din evlavioșii și dreptcredincioșii părinți Sotirios și Maria, care i-au oferit o aleasă educație. La vârsta de 10 ani pleacă
Sfântul Visarion s-a născut în anul 1490 în satul Pili din Grecia Centrală, din evlavioșii și dreptcredincioșii părinți Sotirios și Maria, care i-au oferit o aleasă educație. La vârsta de 10 ani pleacă
Sfântul Ierarh Miron, Episcopul Cretei, a fost cinstit în mod special miercuri, 8 august 2018, la Parohia „Sfânta Maria”-Miron Patriarhul, Protopopiatul Sector 1 Capitală. Marţi, 7 august, la această parohie
Mănăstirea Lainici din județul Gorj și-a prăznuit hramul luni, 6 august, de Schimbarea la Față a Domnului. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de arhierei, sub protia Înaltpreasfințitului
Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon a fost sărbătorit ieri, 27 iulie, în Capitală. Cu acest prilej, în Protoieria Sector 2 Capitală au avut loc două procesiuni cu sfinte moaște. Cu
Racla cu un fragment din cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, aflată în patrimoniul sacru al Reședinței Patriarhale, va fi adusă astăzi la biserica Parohiei „Sfântul
Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc, Protoieria Sector 2 Capitală, primeşte spre închinare, cu ocazia hramului bisericii parohiale, în perioada 26-27 iulie, racla cu fragmentul din moaștele Sfân
Biserica Ortodoxă a sărbătorit joi, 19 iulie, Aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov. Singurul locaş din București unde se află spre cinstire un fragment din sfintele sale moaște este biserica
Biserica Ortodoxă a serbat-o sâmbătă, 7 iulie 2018, pe Sfânta Muceniţă Chiriachi. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor. În ajunul
Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi, pomenită în fiecare an la data de 7 iulie, este ocrotitoarea Catedralei Episcopale din Huşi. Astăzi, 6 iulie 2018, de la ora 17:00, în Catedrala Episcopală din Huşi se va oficia
Faptele minunate ale sfinților contemporani merită cunoscute de cât mai mulți dintre noi spre întărire în credință și edificare interioară. Unul dintre aceștia, care a marcat istoria recentă, este Sfântul
Câteva sute de băcăuani au întâmpinat moaştele Sfintei Muceniţe Chiriachi de la Catedrala Episcopală din Huşi şi racla cu sfinte moaşte de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Acestea au fost aduse
Una dintre cele mai vechi aşezări monahale ale Episcopiei Tulcii, Mănăstirea Cocoş, județul Tulcea, şi-a sărbătorit hramul de praznicul Pogorârii Sfântului Duh. Sărbătoarea a adunat la poalele pădurii seculare de la Niculițel, unde se găsește situată și Mănăstirea Cocoș, mulţi credincioşi din judeţul Tulcea și pelerini sosiți cu autocarele din mai multe zone ale ţării.
Parohia Straja II din comuna Straja, judeţul Suceava, comunitate ce poartă hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", a avut bucuria de a primi, timp de 3 zile, în sfântul locaş racla ce adăposteşte
Biserica Ortodoxă l-a sărbătorit sâmbătă, 5 mai, pe Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou. În ajunul prăznuirii, în București au avut loc procesiuni cu cinstitele sale moaște la Catedrala Patriarhală și la M
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfinţit ieri, 19 martie 2018, racla ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Miron, Episcopul Cretei. Slujba a fost săvârşită în Paraclisul istoric
Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul”-Dristor din Protoieria Sector 3 Capitală a primit duminică, 11 martie, moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel și ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina. Sfintele odoare au fost așezate într-o raclă confecționată la Atelierele Patriarhiei Române, sfințită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Ierarhul a săvârșit în continuare Sfânta Liturghie în biserica parohială, înconjurat de un sobor de slujitori români și bulgari.
Mănăstirea Antim din București i-a cinstit în mod deosebit ieri, 9 martie, pe Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia. În ajunul sărbătorii, joi, 8 martie, la această mănăstire a avut loc o procesiune cu
Mănăstirea Antim din București îi prăznuiește în mod special astăzi pe Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia. Așezământul adăpostește o raclă cu fragmente din sfintele lor moaște. Programul
Istorica Biserică Bucur Ciobanul din București și-a serbat ieri, 18 ianuarie, hramul. Credincioșii prezenți în locașul de pe colina din vecinătatea Mănăstirii Radu Vodă au avut prilejul să se închine
Născut într-o familie creştină înstărită, la mijlocul secolului al III-lea, în localitatea Coma din Egipt, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, cinstit astăzi de Biserica noastră, a ales de timpuriu asceza în
Între sfinții sărbătoriți astăzi de Biserica Ortodoxă se află Sfântul Grigorie, Episcopul Nyssei, și Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești. Cei doi sfinți sunt ocrotitorii a două locașuri de cult din


