An de an, sfârşitul lui octombrie este timpul în care Bucureştiul trăieşte sublima mărturie a evlaviei faţă de sfinţii care ne ocrotesc. Pentru câteva zile, Capitala parcă se dezmeticeşte dintr-un somn toropitor, respiră un alt fel de a fi şi priveşte cu o uimire, de fiecare dată nouă şi proaspătă, dovada vie a unei Românii profunde, a unui popor care îşi resimte cu putere rădăcinile ortodoxe şi priveşte cu speranţă spre ziua de mâine, în pofida tuturor suferinţelor care ne apasă pe umerii firavi.


