Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO marchează în această perioadă împlinirea a 65 de ani de prezență românească în Organizaţia Naţiunilor Unite pentru
Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO marchează în această perioadă împlinirea a 65 de ani de prezență românească în Organizaţia Naţiunilor Unite pentru
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a votat duminică, 6 decembrie, în jurul orei 17:00, la secţia de votare din cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 74 „Ienăchiţă Văcărescu” din
Numărul de parlamentari care revin fiecărei circumscripţii electorale (judeţ) se stabileşte în funcţie de populaţia fiecărui judeţ. Un deputat reprezintă 73.000 de locuitori, iar un senator, 168.000 de locuito
Alegerile parlamentare vor avea loc în 6 decembrie 2020, după cum a decis Guvernul. În acest sens, Executivul a adoptat un pachet legislativ necesar organizării scrutinului care stabileşte data alegerilor,
Senatul României, în calitate de cameră decizională, a adoptat marţi, în şedinţa de plen, propunerea legislativă pentru modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 prin care „sunt interzise, în
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit ieri în ședința solemnă consacrată împlinirii a 30 de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989. La eveniment a participat și președintele Klaus Iohannis.
La Palatul Parlamentului din București a avut loc luni, 2 decembrie, şedinţa solemnă a Camerelor reunite ale instituţiei supreme legiuitoare a statului român, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României. Pe
La Parlamentul României și Parlamentul European au avut loc, ieri, două evenimente de conștientizare cu privire la criza de sarcină. La inițiativa Asociației „Studenți pentru viață”, Grupul ecumenic de
Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, joi, un amendament la legea bugetului pe anul 2019 prin care alocaţiile copiilor vor fi majorate începând cu 1 martie. „Se propune (...) majorarea alocaţiei de stat pentru
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat ieri, 28 noiembrie, la ședința comună solemnă a Camerei Deputaților și Senatului, consacrată celebrării Centenarului Marii
Centenarul Unirii Basarabiei cu Țara-Mamă a fost sărbătorit marți, 27 martie, de Parlamentul României prin organizarea unei ședințe comune în cadrul căreia a fost adoptată „Declarația solemnă a
Ministrul sănătății, Florian Bodog, a anunţat ca proiectul final al noii Legi privind transplantul uman va fi trimis în Parlament pentru dezbatere publică şi adoptare, potrivit unui comunicat al ministerului. La
Executivul a stabilit, prin Hotărâre, ca alegerile parlamentare să se desfășoare duminică, 11 decembrie 2016. Actul normativ, ce va intra în vigoare la 12 septembrie, aduce și unele modificări. Ministerul
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat miercuri, 16 decembrie, proiectul legii bugetului de stat pe anul 2016. S-au înregistrat 309 voturi pentru şi 13 voturi împotrivă. Bugetul de stat a fost
Proiectul de lege privind măsurile de reglementare a depozitării seminţelor de consum şi a regimului certificatelor de depozit a fost adoptat, miercuri, în plenul Parlamentului, următorul pas fiind acela al pr
Din centralizarea rezultatelor din 81,5% din secţiile de votare, Biroul Electoral Central (BEC) a constatat o prezenţă la alegerile parlamentare de duminică, 9 decembrie, de 41,62%. Potrivit numărătorii parţiale
Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută pe 7 noiembrie, la ora 0:00, se încheie astăzi, la ora 7:00. În cele 30 de zile de campanie, peste 2.400 de candidaţi din partea a 30 de competitori
Cabinetul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a fost învestit, ieri, de Parlament, primind 237 de voturi "pentru" şi două voturi "împotrivă", în condiţiile în care pentru învestire erau necesare 232 de voturi.
Regele Mihai I se va adresa astăzi Parlamentului de la Bucureşti, în ziua în care împlineşte 90 de ani. Numeroase personalităţi, printre care Regele Carl Gustaf şi regina Silvia ai Suediei, regina Sofia a
Partidele din arcul guvernamental au căzut de acord, ieri dimineaţă, asupra comasării alegerilor locale cu cele parlamentare, însă rămâne în discuţie sistemul de vot care va fi adoptat pentru legislative, au de
Parlamentul îşi reia activitatea luni, când se deschide cea de-a doua sesiune ordinară din acest an, convocată de preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi Senatului, Mircea Geoană. Noua sesiune