Trei ierarhi, zeci de preoți și mii de credincioși au luat parte ieri seară, în ajunul sărbătorii Nașterii Sfântului Proroc și Înaintemergător Ioan, la hramul municipiului Piatra Neamț. Frumoasa tradiție,
Trei ierarhi, zeci de preoți și mii de credincioși au luat parte ieri seară, în ajunul sărbătorii Nașterii Sfântului Proroc și Înaintemergător Ioan, la hramul municipiului Piatra Neamț. Frumoasa tradiție,
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a susținut joi, 22 iunie, teza de abilitare pentru dobândirea calității de conducător de doctorat,
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit, în ajunul prăznuirii Sfântului Mucenic Iulian din Tars, 20 iunie, la Centrul pentru v
Elevii de gimnaziu din cadrul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj‑Napoca au fost răsplătiți, vineri, 16 iunie, cu premii în cadrul unei festivități desfășurate în Aula Facultății de
Credincioşii clujeni au participat în număr mare la Sfânta Liturghie săvârşită sâmbătă, 17 iunie, la Biserica „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” și „Duminica Sfinților Români” din
În Duminica a 2‑a după Rusalii (a Sfinților Români), 18 iunie, un sobor de patru ierarhi a resfinţit biserica din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dumitrie” din Florești, județul Cluj. Înaltpreasfințitul
Crucea, în care a fost inserată o părticică din Lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos, adusă la Cluj‑Napoca din Muntele Athos de o delegație condusă de starețul Efrem Vatopedinul,
La Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj‑Napoca a avut loc joi, 15 iunie, Festivitatea de încheiere a anului școlar pentru cei 239 de elevi din clasele IX‑XI de la specializările Teologie
Mănăstirea Strâmba, județul Bistrița‑Năsăud, a avut hramul de vară în Duminica întâi după Rusalii. Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului
La Mănăstirea Dobric, județul Bistrița‑Năsăud, a avut loc marţi, 23 mai, ședința de lucru a ierarhilor din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului. Sub președinția Înaltpreasfințitului
Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș‑Bolyai” din Cluj‑Napoca, împreună cu Asociația „Chip și Asemănare” și Departamentul de Studii Iconografice al Centrului de Studii Misionare
Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj‑Napoca a aniversat luni, 8 mai, 10 ani de la începutul activității medicale, precum și de la primirea primului
Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești‑Vlașca, județul Teleorman, și‑a cinstit duminică, 30 aprilie, în mod deosebit hramul închinat Duminicii Mironosițelor. La Sfânta Liturghie, la care au
Hramul principal al Catedralei Episcopale din Caransebeş este „Învierea Domnului” și în fiecare an se sărbătorește în mod festiv în Duminica Tomii. Anul acesta, la hramul sfântului lăcaș au oficiat
Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Drobeta‑Turnu Severin și‑a sărbătorit hramul joi, 20 aprilie, când Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu mai mulți ierarhi
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârşit slujba de Înviere la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul
La praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit la Catedrala Mitropolitană din
La Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Rebra‑Parva, județul Bistrița‑Năsăud, s‑au desfășurat, între 3 şi 6 aprilie, a doua serie a cursurilor preoțești de duhovnicie pentru clericii din
Cea de a XXII‑a ediţie a Seminarului internațional de medicină și teologie s‑a desfășurat în mediul online, marți, 4 aprilie, și a avut ca temă principală „Bioetica de frontieră: libertatea firescului
Asociația Studenților Creștini Ortodocși din Iași anunță ultima conferință din Postul Mare, intitulată „Chemarea Bisericii și oferta lumii”. Aceasta va avea loc joi, 6 aprilie 2023, de la ora 18:30,
Credincioşii din Parohia „Înălțarea Domnului” din Cluj‑Napoca au primit binecuvântarea Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului,