Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Parohia Drăghia, Protopopiatul Lăpuş, a fost sfinţită duminică, 5 septembrie, de un sobor de ierarhi. De asemenea, sâmbătă, 4 septembrie, a fost târnosită
Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Parohia Drăghia, Protopopiatul Lăpuş, a fost sfinţită duminică, 5 septembrie, de un sobor de ierarhi. De asemenea, sâmbătă, 4 septembrie, a fost târnosită
La sărbătoarea fiilor satului Huta, comuna Chiuiești, județul Cluj, în Duminica a 5-a după Rusalii, 25 iulie, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, Preasfințitul Părinte Gurie,
În ziua pomenirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel - ocrotitorii municipiului Deva, Catedrala Episcopală din Deva a avut hramul de vară. Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte
Ziua de luni, 4 februarie 2019, a reunit şapte ierarhi din Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române într-un acelaşi gând, cu o aceeaşi dorinţă: aceea de a străbate zona Botoşanilor prin locurile unde a
Mănăstirea Zosin din oraşul Botoşani s-a bucurat ieri de slujirea a patru ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de Preasfinţitul
Catedrala Mitropolitană din Iaşi, cel mai mare sfânt locaş din capitala Moldovei, şi-a sărbătorit sâmbătă, 2 februarie 2019, hramul istoric - praznicul împărătesc al Întâmpinării Domnului. Cu acest
Mănăstirea Lainici din județul Gorj și-a prăznuit hramul luni, 6 august, de Schimbarea la Față a Domnului. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de arhierei, sub protia Înaltpreasfințitului
Episcopia Slatinei şi Romanaţilor a sărbătorit în Duminica a 5-a din Postul Sfintelor Paşti şi în ziua de prăznuire a Bunei Vestiri 10 ani de la înfiinţare. Evenimentul a fost marcat prin oficierea
Pomenirea Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul a adunat la Mănăstirea Bistriţa sute de credincioși din toată ţara, care s-au închinat la moaștele sfântului și au participat la Sfânta Liturghie săvârșită
Joi, 2 februarie, de praznicul Întâmpinarea Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Jitianu de lângă Craiova.
Mănăstirea Ceahlău, situată la altitudinea de 1.800 m, şi-a sărbătorit sâmbătă, 6 august 2016, principalul hram - marea sărbătoare a Schimbării la Faţă, în prezenţa a trei ierarhi şi a peste 1.000 de pe
Sfântul Ioan Iacob, unul dintre cei mai recenţi, dar şi cei mai iubiţi sfinţi români, a fost cinstit în mod cu totul deosebit la biserica Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la
În sala `Europa” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, a avut loc vineri seara o conferință organizată de Episcopia Devei și Hunedoarei, dedicată memoriei martirilor din temnițele comuniste,
Ieri, în Duminica a XXI-a după Rusalii, Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit“ din Iaşi a fost resfinţită de un sobor impresionant de slujitori, format din opt ierarhi din ţară şi din str
Vineri, 20 aprilie, în ziua sărbătorii "Izvorului Tămăduirii", Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie la
Credincioşii Parohiei Izvoarele, judeţul Olt, au primit duminica aceasta vizita chiriarhului lor, pe Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor. Preasfinţia Sa i-a binecuvântat şi le-a
La sediul Primăriei Caracal, Preasfinţitul Sebastian a participat luni, 21 noiembrie, la lansarea noii ediţii a cărţii "Istorie bisericească pre scurt", tradusă din limba greacă şi întregită cu date istorice
La praznicul Înălţării Sfintei Cruci, un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un impresionant număr de preoţi, diaconi şi credincioşi au participat la tradiţionalul pelerinaj de pe Muntele Mic.
Mănăstirea Brâncoveni, din Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, şi Mănăstirea Hurezi, din Arhiepiscopia Râmnicului, şi-au sărbătorit ocrotitorii marţi, 16 august. În cinstea acestui eveniment au fost organizate mai multe manifestări cu caracter comemorativ.
În Episcopia Slatinei şi Romanaţilor au avut loc, în cursul zilei de ieri, 16 august, mai multe manifestări închinate praznicului Sfântului Mucenic Constantin Brâncoveanu şi a celor dimpreună cu dânsul.
În ziua Bunei Vestiri, în Biserica Ortodoxă Română au avut loc două evenimente semnificative, respectiv întronizarea a doi episcopi în fruntea a două noi eparhii. PS Visarion Bălţat a fost întronizat ca episcop al Tulcei de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, iar PS Sebastian Paşcan a fost întronizat ca primul episcop al Slatinei de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Olteniei. Atât la Tulcea, cât şi la Slatina au fost prezenţi mai mulţi ierarhi din Sfântul Sinod, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, personalităţi ale vieţii publice locale, preoţi şi credincioşi din Dobrogea şi Oltenia, dar şi din alte regiuni ale ţării. Sute de credincioşi din ambele eparhii nou-înfiinţate au venit ieri să-şi cunoscă păstorii, astfel încât atmosfera de sărbătoare a fost dublată de evlavia şi credinţa cu care locuitorii noilor eparhii şi-au întâmpinat ierarhii.


