Parohia „Sfântul Mucenic Haralambie” din comuna Greci, județul Tulcea, s-a aflat joi, 10 februarie, în zi de sărbătoare, cu prilejul prăznuirii ocrotitorului bisericii comunității, la care au participat credincioșii de la cele trei biserici ortodoxe din localitate, cea închinată Sfântului Haralambie fiind cea mai veche, construită în perioada 1877-1913. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.


