Credincioșii din Parohia „Sfântul Apostol Toma” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Zalău, județul Sălaj, au participat duminică, 27 septembrie, la târnosirea bisericii parohiei, slujba fiind săvârşită
Credincioșii din Parohia „Sfântul Apostol Toma” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Zalău, județul Sălaj, au participat duminică, 27 septembrie, la târnosirea bisericii parohiei, slujba fiind săvârşită
Joi, 10 septembrie 2020, la sediul Centrului de Transfuzii Sanguine din municipiul Tulcea, s-a desfășurat o nouă campanie de donare de sânge în cadrul Programului social-filantropic „Picături de viață” al
Joi, 27 august 2020, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a făcut, la invitația comandantului Eugen Ianovici, o vizită în Mitylene, Grecia, la bordul navei Poliției de Frontieră MAI 1102 aflată în
Duminică, 23 august 2020, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a slujit împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Iacov, Mitropolitul de Mytilene, în biserica închinată Maicii Domnului din oraşul gr
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat duminică, 16 august, în mijlocul credincioşilor din Parohia Nifon, Protopopiatul Niculiţel, județul Tulcea, pentru a oficia Sfânta Liturghie, cu
În Duminica a 8-a după Rusalii, a Înmulțirii pâinilor, 2 august 2020, ierarhii din Mitropolia Munteniei și Dobrogei au efectuat vizite pastorale în parohii și mănăstiri, unde au săvârșit Sfânta Liturghie,
La sediul Centrului de Transfuzii Sanguine din municipiul Tulcea s-a desfășurat joi, 23 iulie, pentru al treilea an consecutiv, acțiunea social-filantropică „Picături de viață” prin care preoți de la Centrul
Mănăstirea „Pantocrator” din localitatea Drăgăneşti-Vlaşca, judeţul Teleorman, şi-a sărbătorit ocrotitoarea, pe Sfânta Muceniţă, cea întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, miercuri, 22 iulie. Cu
Luni, 13 iulie 2020, cu prilejul sărbătoririi Soborului Sfântului Arhanghel Gavriil, Preasfințitul Părinte Episcop Visarion s-a aflat la capela din incinta sediului administrativ al Protopopiatului Tulcea pentru
Biserica Ortodoxă Română a făcut miercuri, 8 iulie, pomenirea Sfinţilor Mucenici Epictet preotul şi Astion monahul. În Episcopia Tulcii, cinstirea lor a avut loc la Mănăstirea Halmyris prin săvârşirea
În Duminica a 4-a după Rusalii, ierarhii din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au săvârșit Sfânta Liturghie la catedrale și paraclise episcopale și au efectuat vizite pastorale în parohii. Cu acest
Parohia tulceană „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” şi-a sărbătorit miercuri, 1 iulie, ocrotitorii spirituali. Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat luni în mijlocul credincioşilor din Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Măcin, săvârșind Sfânta Liturghie cu prilejul hramului
Biserica „Sfânta Treime” din Enisala, Protopopiatul Babadag, județul Tulcea, s-a aflat luni în zi de sărbătoare. Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat în mijlocul credincioșilor,
În Duminica a 6-a după Paști, ierarhii din eparhiile Munteniei și Dobrogei au săvârșit Sfânta Liturghie la altarele de vară amenajate în preajma catedralelor și la mănăstiri și au efectuat vizite pastorale
În contextul pandemiei provocate de noul coronavirus, Episcopia Tulcii a făcut mai multe recomandări clericilor și credincioșilor din județul Tulcea. Astfel, în urma Permanenței Consiliului eparhial al
La Muzeul de Istorie și Arheologie din Tulcea a fost vernisată marți, 25 februarie 2020, expoziția de carte și artă bisericească „Patriarhii României Nicodim și Iustin, înțelepți apărători ai
Ierarhii din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au săvârșit duminică, 16 februarie, Sfânta Liturghie în catedrale eparhiale și au efectuat vizite pastorale la mănăstiri şi în parohii. Totodată, au
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a poposit luni, 10 februarie 2020, în Parohia Greci I, Protoieria Niculițel, județul Tulcea. Biserica parohială, închinată Sfântului Sfințit Mucenic
Ierarhii din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au săvârșit duminică, 2 februarie, Sfânta Liturghie în catedrale episcopale și au efectuat vizite pastorale la mănăstiri şi în parohii. Totodată, au
Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Casian” din Tulcea a organizat miercuri, 29 ianuarie, evenimentul religios-cultural dedicat Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de