Ziua Armatei a fost sărbătorită sâmbătă în principalele garnizoane din ţară, în bazele militare în care sunt dislocaţi militarii români şi în teatrele de operaţii, precum şi în statele în care
Ziua Armatei a fost sărbătorită sâmbătă în principalele garnizoane din ţară, în bazele militare în care sunt dislocaţi militarii români şi în teatrele de operaţii, precum şi în statele în care
Ziua Armatei Române a fost sărbătorită astăzi, 25 octombrie, și în București, la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I. La ceremonia militară și religioasă dedicată acestei zile au participat: președintele Senatului, Mircea Abrudean; ministrul apărării naționale al României, Liviu‑Ionuț Moșteanu; primarul interimar general al Capitalei, Stelian Bujduveanu, precum și numeroși miniștri, senatori, deputați și reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale și ai altor autorități.
De Ziua Armatei Române, 25 octombrie, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a fost sfințită troița de lângă Monumentul Eroilor din Miren-Kostanjevica, Slovenia. Aceasta a fost ridicată în anul 2010, în memoria ostașilor români din Regimentul 43 Caransebeș, căzuți pe pământ sloven în Primul Război Mondial.
Ziua Armatei Române a fost sărbătorită vineri, 25 octombrie, și în București, la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I. La ceremonia militară și religioasă dedicată acestei zile au participat
Mai multe ceremonii militare vor fi organizate, mâine, 25 octombrie, în ţară şi în străinătate cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei României. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, vor avea loc
Cu puțin timp înaintea Zilei Armatei Române, marți, 22 octombrie, Consulatul General al României la Giula și Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria au organizat slujbe și ceremonii de pomenire a eroilor români
Ziua Armatei României a fost sărbătorită ieri prin manifestări organizate în garnizoane și la monumentele eroilor din ţară, la cimitire şi monumente ale ostaşilor români din Europa, în bazele militare din st
Ziua Armatei României a fost sărbătorită miercuri, 25 octombrie, printr‑o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din țară, în bazele militare din teatrele de operații în care sunt
Potrivit tradiției, și în acest an, cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei Române, Ambasada României în Republica Austria și Biroul Atașatului Apărării au organizat vineri, 28 octombrie, ceremonii militare ș
La statuia generalului Ioan Dragalina din Caransebeș, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a săvârșit marți, 25 octombrie, o slujbă de pomenire pentru eroii ostași care și‑au dat viața pentru libertatea și
Nu puține au fost festivitățile desfăşurate în ziua de 25 octombrie în România întru celebrarea triplei semnificații istorice ale acestei date: ziua de naștere a regelui Mihai, eliberarea ultimei palme de
În preajma Zilei Armatei Române, marți, 18 octombrie, Consulatul General al României la Gyula, împreună cu Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, a organizat ceremonii de pomenire a eroilor români din Bihorul
Luni, 25 octombrie, de Ziua Armatei Române, a fost sfințit un monument dedicat eroilor români în parcul Valea Morilor din Chișinău. Tot luni a fost reinaugurat și sfințit cimitirul eroilor români din
Ziua Armatei României a fost sărbătorită, luni, printr-o serie de manifestări organizate în format restrâns, în principalele garnizoane din ţară şi în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt
În Duminica a 23‑a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica din incinta Cimitirului Eroilor din municipiul Buzău, cu
Miercuri, 22 octombrie 2020, la Timișoara au debutat o serie de activități dedicate Zilei Armatei Române, care au continuat până la data de 25 octombrie, inclusiv. La Monumentul Ostașului Român din Parcul
Ziua Armatei Române a fost marcată ieri, 25 octombrie, prin ceremonii militare și religioase, depuneri de coroane la mormintele și monumentele dedicate eroilor, dar și manifestări culturale tematice. Prezent
De Ziua Armatei Române au avut loc manifestări în toate localităţile în care sunt unităţi militare. În cinstea miilor de eroi români căzuţi la datorie apărând patria în cel de-al doilea război mondial au
De Ziua Armatei Române, sâmbătă, 25 octombrie, au fost organizate manifestări speciale la Carei, judeţul Satu Mare, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la eliberarea întregului teritoriu al
În fiecare an, la 25 octombrie, românii au fericitul prilej de a sărbători Ziua Armatei României. În fiecare an la 26 şi 27 octombrie, Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe
Domniei Sale, Domnului GABRIEL OPREA Ministrul Apărării Naționale Stimate Domnule Ministru, Cu deosebită bucurie, transmitem mesajul nostru de prețuire și binecuvântare cu prilejul Zilei Armatei



