II Corinteni 9, 12-15; 10, 1-7

Fraților, slujirea acestui dar nu numai că împlinește lipsurile sfinților, ci prisosește prin multe mulțumiri în fața lui Dumnezeu; slăvind ei pe Dumnezeu, prin adeverirea acestei ajutorări, pentru supunerea mărturisirii voastre Evangheliei lui Hristos și pentru dărnicia împărtășirii către ei și către toți, se roagă pentru voi și vă iubesc pentru harul lui Dumnezeu, cel ce prisosește la voi. Iar lui Dumnezeu mulțumire pentru darul Său cel negrăit. Însumi eu, Pavel, vă îndemn, prin blândețea și îngăduința lui Hristos – eu, care de față sunt smerit între voi, dar, în lipsă, îndrăznesc față de voi – vă rog, dar, să nu mă siliți, când voi fi de față, să îndrăznesc cu încrederea cu care gândesc că voi îndrăzni împotriva unora care ne socotesc că umblăm după trup. Pentru că, deși umblăm în trup, nu ne luptăm trupește. Căci armele luptei noastre nu sunt trupești, ci puternice înaintea lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor. Noi surpăm iscodirile minții și toată trufia care se ridică împotriva cunoașterii lui Dumnezeu și tot gândul îl robim, spre ascultarea lui Hristos, și gata suntem să pedepsim toată neascultarea, atunci când supunerea voastră va fi deplină. Judecați lucrurile așa cum se arată: dacă cineva are încredere în sine că este al lui Hristos, să gândească iarăși de la sine aceasta, că precum este el al lui Hristos, tot așa suntem și noi.