Adâncul - loc al cunoașterii lui Dumnezeu

Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată); Luca 5, 1-11

„În vremea aceea, Iisus ședea lângă lacul Ghenizaret și a văzut două corăbii oprite lângă țărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puțin de la uscat și, șezând în corabie, învăța din ea mulțimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Mână la adânc și lăsați în jos mrejele voastre ca să pescuiți. Și, răspunzând, Simon a zis: Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Și, făcând ei aceasta, au prins mulțime mare de pește, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie să vină să-i ajute. Și au venit și au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el și pe toți cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor pești. Tot așa și pe Iacov și pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Și a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Și, trăgând corăbiile la țărm, au lăsat totul și au mers după El”.

Duminica a 18-a după Rusalii ne pune în față un moment deosebit de important, care marchează începutul propovăduirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, respectiv pescuirea minunată, împlinită de Mântuitorul Iisus Hristos pe malul lacului Ghenizaret, când, după o noapte de osteneală fără rezultate, ucenicii Simon-Petru, Iacov și Ioan vor fi martorii unei minuni cople­șitoare: ascultând de porunca Mântuitorului vor prinde o mulțime mare de pești, până la posibilitatea ca tocmai mrejele lor să se rupă. Într-un fragment paralel (Ioan 21, 3-8), o minune asemănătoare este relatată de către Sf. Evanghelist Ioan, deși atunci accentul este foarte clar pus pe semnificația Învierii Mântuitorului și pe întâlnirea dintre ucenici și Învățătorul înviat. Ceea ce frapează la fiecare pescuire minunată din Evanghelii este faptul că toate aduc în prim-plan tema „adâncului”, o temă deosebit de importantă în limbaj biblic și relevantă pentru viața omului contemporan.

Omul contemporan și „efortul” pentru cunoaștere

Există în lumea contemporană o situație paradoxală, provocatoare, tristă și, aparent, imposibil de depășit. Omul contemporan nu poate pătrunde spre o cu­noaștere adâncă, profundă, reală a vieții sale, a sensurilor care îi animă la modul cel mai profund și intim viața. Toate perfor­man­țele cunoașterii sunt aparent posibile, sau cel mult sunt vândute facil ca fiind posibile, dar atingerea unui conținut de exis­tență și viață rămâne pentru omul contemporan o țintă mereu îndepărtată, prea departe pentru a fi atinsă concret. Și atunci observăm cu lejeritate un abandon generalizat al omului în detrimentul superficialității, alegând rapid o cunoaștere exterioară, facilă, de suprafață, în care se investește puțin efort, se obțin rezultate rapid, dar cunoașterea profundă a sensului vieții rămâne mereu prea departe. Paradigma postmodernă încurajează și mai mult această superficialitate prin ­relativizarea oricărui rezultat ­valoric al cunoașterii profunde, serioase, a oricărui efort uman spre asceză, virtute și iluminare. Există în lumea și în timpul actual un apetit generalizat pentru superficialitate, care se transformă într-un abandon - mai mult sau mai puțin conștient - al destinului cosmic al omului, acel om menit a fi „sacerdot al creației”, „teolog”, cunoscător al lui Dumnezeu și, prin Dumnezeu, al sensurilor tainice (mistice, etimologic „ascunse”) ale lumii.

Totuşi, oricât de mult ar abandona omul contemporan căutările „în adânc” pentru soluții de tip shortcut (scurtcircuit), setea profundă de Dumnezeu nu poate dispărea din sufletul omului și, în cele din urmă, ajunge să se cronicizeze în viața lui, transformându-se într-o durere de fond care îi însoțește eșecul exis­tențial. Dezamăgirea omului contemporan în ceea ce privește viața lui și posibilitatea de a îna­inta spiritual, similară expe­rienței ucenicului care, cu propriile lui eforturi și bazat doar pe cunoașterea lui, „trudește toată noaptea” și care nu prinde nimic (Luca 5, 5), este punctul de plecare al exegezei pe care o propunem în rândurile de mai jos la fragmentul evanghelic al acestei duminici.

Prima etapă: ascultarea Cuvântului

Când toată cunoașterea - dacă o putem numi așa - este la un click distanță, Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos schimbă direcția și ne transmite o lecție complet diferită. Momentul în care Mântuitorul le spune ucenicilor - acelorași ucenici care vor fi de față pe Muntele Taborului, la Schimbarea la Față a Domnului - să reia căutările și să caute să pescuiască „în adânc”, vine după ce Îl primiseră deja în corabia lor pe Cuvântul viu al lui Dumnezeu. În primul nivel al narațiunii biblice, Mântuitorul este primit în barca lui Simon-Petru și de aici vorbește mulți­milor adunate pe malul Mării Galileii. Prima etapă, fără de care nu există nici o înaintare reală în viața spirituală, în cunoaștere și în rugăciune, este primirea cu inima deschisă a Cuvântului lui Dumnezeu, indiferent de eșe­curile sau reușitele tale rela­ționale, profesionale, de nivelul cultural sau civic pe care îl poți atinge. După o noapte de muncă ineficientă - sau după o viață axată pe alte coordonate -, șansa omului contemporan de a-L cunoaște pe Dumnezeu și de a înainta duhovnicește este să primească deschis, aproape de malul mării - simbol al experienței senzoriale, literale -, predica vie a Mântuitorului, Cuvântul lui Dumnezeu. Orice înaintare ulterioară și reală a omului, dincolo de dictatura contemporană a superficialității, este posibilă doar prin întâlnirea față către față a omului cu Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul, și prin ascultarea și primirea sinceră a Acestuia.

„Am văzut lucrurile Domnului și minunile Lui întru adânc” (Psalmul 106, 24)

Structura fragmentului evanghelic din această duminică ne prezintă în centru îndemnul concret al Domnului de a arunca mrejele din nou, dar de data aceasta în locul pe care Dumnezeu Însuși îl indică. Acest loc, „adâncul”, nu reprezintă doar o metaforă sau o expresie tehnică a unei oarecare pescuiri mai iscusite, de data aceasta este cu succes. „Adâncul” face parte dintr-o amplă înțelegere veche - biblică și patristică - a locului în care omul se întâlnește cu Dumnezeu.

Ce avem de învățat din această poruncă de a încerca din nou, de data aceasta „la adânc”, să căutăm adevărul, viața, peștele (simbolul creștinismului, acronimul grecesc ihthys, prescurtare a expresiei „Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, Mântuitor”)? Ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, atât la nivel teoretic, dar mai ales la nivel practic, înseamnă întoarcerea inimii și a minții omului către Dumnezeu. Dar această schimbare a omului nu se limitează doar la o simplă perspectivă diferită, gândită doar ca o viață mai bună; spiritualitatea ortodoxă nu este un sistem moral mai bun decât alte sisteme morale, religioase sau filosofice. Ci viața înnoită a omului prin ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu se îmbogățește printr-o revelație personală care este cunoașterea personală a lui Dumnezeu. În spiritualitatea patristică, vorbim, în general, de prima etapă a vieții duhovnicești care este despătimirea, urmată mereu - fără excepție - de cea ­de-a doua etapă: cunoașterea personală a lui Dumnezeu.

Abundență și renunțare

Mai departe, în registrul narativ al fragmentului evocat aici, se pune accentul pe bogăția de neimaginat a pescuirii unei mulțimi atât de mari de pești, încât corăbiile ucenicilor riscau să se scufunde. Tocmai aceste detalii exprimă simbolistica peștilor, ca descoperire a Cuvântului lui Dumnezeu în adâncul de viață al sufletului omului. Nu te mai bucuri de câți pești ai prins, orice contabilitate umană este depășită, ci te lași cuprins de bucurii duhovnicești fără de număr descoperite în inimă, de razele luminoase ale Dumnezeirii. În tradiția patristică, peștii prinși în urma pescuirii minunate sunt asemuiți darurilor. Te bucuri de rugăciunea curată, ca dar al cunoașterii directe a lui Dumnezeu. Terminologia patristică a îndumnezeirii și întreaga învățătură ortodoxă despre „coborârea minții în inimă” ca premisă a rugăciunii desăvârșite și a vederii lui Dumnezeu confirmă ce fel de bucurie trebuie să vedem în bucuria apostolilor cărora viața li s-a schimbat. A fi „pescar de oameni” înseamnă a trece de la un adânc al unei mări oarecare la adâncul de viață din inima omului, la școala rugăciunii și a cunoașterii lui Dumnezeu.

Cea de-a treia etapă a vieții spirituale în tradiția patristică ortodoxă este îndumnezeirea omului, echivalentă unei renun­țări la orice conținut în cunoaș­tere, unde experiențele umane, oricât de numeroase sau înalte ar fi, se sting, rămânând doar experiența unirii tainice a omului cu Dumnezeu, dincolo de orice comparație și concept. Numim această etapă și teologia apofatică sau negativă.