„Cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge”

Evanghelia duminicii a VI-a după Paşti (a orbului din naştere) Ioan 9, 1-38

1. Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere.

2. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?

3. Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.

4. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.

5. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.

6. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului.

7. Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând.

8. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?

9. Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt.

10. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii?

11. Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut.

12. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu.

13. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb.

14. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii.

15. Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd.

16. Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei.

17. Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este.

18. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea.

19. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum?

20. Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb.

21. Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine.

22. Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă.

23. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el.

24. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta e păcătos.

25. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd.

26. Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?

27. Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui?

28. Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise.

29. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este.

30. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii.

31. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă.

32. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere.

33. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic.

34. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară.

35. Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?

36. El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El?

37. Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este.

38. Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui.

Această duminică încă poartă un ecou al marelui praznic al Învierii. În sprijinul acestei afirmaţii oferim două explicaţii scurte.

Orbul din naştere a primit de la Mântuitorul Iisus Hristos nu numai lumina ochilor trupeşti, fapt care, fără îndoială, i-a adus o negrăită bucurie. El a fost luminat şi sufleteşte; mintea, inima şi voinţa lui dovedind o vedere mai înaltă decât cea fizică, în fiinţa lui vădindu-se, cu anticipare, darurile luminii Învierii. Dovada o avem în felul înţelept în care le-a vorbit celor care-l ispiteau, fariseii interogându-l mai abitir ca, peste veacuri, miliţienii pe opozanţi, la anchetele din ţările comuniste.

A doua explicaţie a legăturii cu praznicul Învierii decurge din faptul că izvorul Siloamului, la care după ce s-a spălat, după porunca Mântuitorului, orbul şi-a căpătat vederea, prevesteşte botezul creştin. Noi cunoaştem, din istoria Bisericii, că în primele secole ale creştinismului, la Paşti, erau botezaţi catehumenii. La botez erau îmbrăcaţi în haine albe, pe care le purtau toată săptămâna luminată, ca simbol al curăţiei lor, dar şi al luminării dobândite.

„Pentru fiii luminii este zi şi în timpul nopţii”

Am ales ca temă sesizarea legăturii între izvorul Siloamului şi botezul creştin, la sugestia pericopei din Apostolul ce se citeşte în această duminică (Fapte 16, 16-34), în care este vorba despre botezarea temnicerului din Filipi (cu toată casa lui) de către apostolul Pavel, eveniment după care „s-a veselit cu toată casa, crezând în Dumnezeu”. Iată, aşadar, consecinţa luminării: bucurie şi credinţă!

Se cuvine să tragem câteva învăţăminte din cele de mai sus, pentru viaţa noastră. Şi noi suntem botezaţi, luminaţi. Pe lângă vederea fizică, pentru care mulţumim lui Dumnezeu, am dobândit şi vederea duhovnicească, care izvorăşte din Taina Botezului, iar această vedere, cu ochii sufletului, ne călăuzeşte spre a vieţui înţelepţeşte. Căci „Botezul – spune Sf. Grigorie de Nazianz – este luminarea sufletelor, schimbarea vieţii în mai bine, întoarcerea, îndreptarea cunoştinţei către Dumnezeu, reluarea legăturii cu Dumnezeu” (Cuv. XL, Despre Sf. Botez). Iar Sf. Ciprian arată că „Pentru fiii luminii este zi şi în timpul nopţii. Când este oare fără lumină cel care are lumină în inima sa? Sau când nu are soare şi zi acela pentru care Hristos este Soare şi Zi?” (Despre rugăciunea domnească, 35).

Viaţa celui botezat trebuie să confirme darurile primite la Botez, prin cuvinte şi fapte, chiar şi prin gândurile lui. Comportamentul este al unui om luminat, care a părăsit întunericul. Sf. Ap. Pavel afirmă acest adevăr într-un mod atât de plastic: „Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii! Pentru că roada luminii este în orice bunătate, dreptate şi adevăr” (Efeseni 5, 8-9).

A vedea în sens spiritual devine, astfel, sinonim cu a înţelege sensul creştin al vieţii. A vedea înseamnă a avea perspectivă, a prevedea consecinţele acţiunilor tale. A te strădui să pricepi rosturile lucrurilor, nu doar a manifesta o râvnă care de multe ori poate cădea în habotnicie. De aceea, acelaşi sfânt apostol Pavel atrage atenţia iudeilor (dar şi nouă, indirect): „Căci le mărturisesc că au râvnă pentru Dumnezeu, dar sunt fără cunoştinţă” (Romani 10, 2).

Orbirea sufletească

Orbirea este, aşadar, de două feluri: trupească şi sufletească. Nu vorbim despre prima, pentru că nu intră în obiectivele noastre pentru cuvântul de astăzi, cu toate că această boală aduce multă tristeţe celor loviţi de ea. De aceea, trebuie să ne imaginăm câtă bucurie simte cineva care şi-a recăpătat vederea, aşa cum a fost cazul omului din evanghelie. Următoarea întâmplare este sugestivă în acest sens:

„Într-un compartiment de tren, călătoreau împreună câteva persoane fără să se fi cunoscut înainte. Una dintre ele privea mereu pe geam şi exclama destul de des minunat, minunat!, spre mirarea celorlalţi, care vedeau pe geam un peisaj comun, fără privelişti deosebite. Omul cu exclamaţia s-a simţit dator să se explice: Vă rog să mă iertaţi că nu mi-am putut stăpâni admiraţia faţă de cele ce se văd pe geam... Eu de curând am ieşit din spitalul unde am fost operat la ochi, căci am fost nevăzător. Acum văd şi sunt atât de fericit de minunăţiile ce-mi apar înaintea ochilor!”

Câtă bucurie în astfel de cazuri, câtă tristeţe la cei nevăzători! Şi, totuşi, orbirea sufletească este mai grea, pentru că ea periclitează mântuirea, aşadar viaţa veşnică. Dar orbirea aceasta are mai multe nuanţe, dintre care evidenţiem două: orbire sufletească involuntară, care vine cel mai adesea din ignoranţă (te orbeşte cineva, în sensul că te prosteşte, te manipulează cu viclenie, prin diferite metode) şi orbire voluntară, adică te complaci singur în minciună şi întuneric. Credem că aceasta din urmă este cel mai grav simptom al nevederii. Este, de fapt, refuzul de a recunoaşte evidenţele şi, în consecinţă, vieţuirea voită în ape tulburi, în confuzie şi tot ce ţine de acestea.

„Timpul vieţii este preţios pentru limpezirea noastră”

Pentru unii oameni, botezul creştin a rămas doar o formalitate. Cât sunt de actuale, în acest caz, cuvintele Sfântul Chiril al Ierusalimului: „Mulţi se botează ca şi Simon Magul. Şi-a cufundat trupul în apă, dar nu şi-a luminat inima cu Duhul. Trupul s-a coborât şi s-a ridicat iarăşi, dar sufletul nu s-a îngropat împreună cu Hristos şi nici nu s-a sculat împreună cu El” (Procateheza, 2). Aşadar, timpul vieţii este deosebit de preţios pentru limpezirea noastră. Să nu ne prindă ceasul morţii ca şi cum am fi nebotezaţi, „orbi”, ci văzători (adică înţelegători) ai sensurilor vieţii.

Mântuitorul ne cheamă cu stăruinţă spre vieţuire luminoasă: „Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi lumină, ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. Cât aveţi lumină, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii” (Ioan 12, 35-36). Amin.