Credința hrănită de la sursă: Hristos Cel înviat în mijlocul nostru

Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31

În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară și ușile fiind încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijlocul lor și le-a zis: Pace vouă! Și, zicând acestea, le-a arătat mâinile și coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăși: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și, spunând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, și cărora le veți ține, ținute vor fi. Însă Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci i-au spus lui ceilalți ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Și, după opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru, și Toma era împreună cu ei. Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijlocul lor și a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele, și adu mâna ta şi o pune în coasta Mea, și nu fi necredincios, ci credincios! A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut! Iisus a făcut înaintea ucenicilor Săi și alte minuni, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeți că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, viață să aveți în numele Lui.

Duminica Sfântului Apostol Toma mai este numită anti-pascha pentru că ea descrie în mod deplin modul în care Hristos Cel înviat vine în Biserica Sa și poate fi cunoscut prin vedere și atingere. Dacă prima venire a Celui înviat la ucenicii Săi are alura unei expe­riențe comunitare a tuturor apostolilor cu Învățătorul lor după Înviere, cea de-a doua privilegiază caracterul personal al acestei experi­ențe, adică răspunsul lui Hristos la îndoiala lui Toma față de mărturia colegilor săi.

Deși Toma era plin de râvnă și de sinceră dorință de a merge până la capăt cu Hristos, dovedite atunci când a spus mai înainte de Patimi „să mergem și noi și să murim împreună cu El" (In. 11, 16), probabil că după răstignire și îngropare a fost și el co­pleșit de tristețe. Absența sa de la venirea Domnului în ziua Învierii pare plină de tâlc. De altfel, el apare drept ucenicul întârziat ori marele absent căruia îi este rezervată mereu o surpriză atât la Paște, cât și la Adormirea Preacuratei, prin care în mod paradoxal devine martor privilegiat.

„Luați Duh Sfânt!"

În cadrul acelei prime întâlniri pascale a Domnului cu ucenicii Săi au loc marile înnoiri: apostolii primesc învestirea în misiunea de convertire a lumii prin darul și puterea Duhului Sfânt, trimiși de Fiul după modelul în care El Însuși a fost trimis de Tatăl. Momentul în care Hristos Cel înviat suflă către ucenicii Săi, spunând: „Luați Duh Sfânt!", corespunde rezidirii omului în harul pascal, pârga unei noi umanități și crea­ții, despovărate de păcat și împăcate cu Dumnezeu, depășind frica și claustrarea. Părintele Calinic Berger comentează inspirat: „Hristos Se arată și transferă apostolilor Săi autoritatea Lui exclusivă de Dumnezeu de a ierta păcatele, suflând asupra lor pe Dumnezeu Însuși, Duhul Sfânt, prin Care se dă iertarea".

Hristos, Ușa tuturor către Împărăție

Imaginea încredințării lui Toma redă iconic relatarea Sfântului Evanghelist Ioan (20, 24-29), fiind alăturată praznicelor împără­tești ca icoană a duminicii în calitate de a opta zi, zi a veș­niciei, secvența temporală prin care eternitatea irumpe în istorie. Ea descrie momentul din a opta zi după Înviere, când Hristos apare în mijlocul ucenicilor Săi intrând prin ușile încuiate.

În centrul icoanei și al nara­țiunii biblice se află Hristos Cel înviat, confundat cu ușa prin care a intrat în cenaclul ucenicilor Săi („Eu sunt Ușa"), salutându-i pe aceștia prin binecuvântare, trimi­țându-i la misiune și conferin­du-le darul iertării păcatelor ca arvună a Duhului Sfânt, pârgă a Cincizecimii.

Atingerea de Hristos, izvor de duhovnicească uimire

Cunoscând îndoiala lui Toma și respectându-i onestitatea, Mântuitorul îl invită pe acesta să atingă urmele rănilor sale. Tocmai acest moment este surprins în icoană, Mântuitorul fiind reprezentat cu mâna dreaptă ridicată, în timp ce cu stânga își trage îmbrăcămintea pentru a-Și dezgoli rana Sa din coastă.

Sfântul Apostol Toma, aflat în stânga Mântuitorului, se apleacă cutremurat pentru a atinge cu mâna dreaptă coasta rănită și pentru a se vindeca de orice urmă de îndoială. Mărturisirea lui („Domnul meu și Dumnezeul meu!") este înscrisă în icoană în mâna stângă a apostolului, ca marcă personală a mărturiei sale: un strigăt de uimire. De o parte și de alta stau ceilalți ucenici, minunându-se de cele întâmplate. Avem aici o icoană a Bisericii ca cenaclu apostolic pascal în jurul rănii tainice din coasta Domnului.

Experiența atingerii de Hristos, plină de semnificații teologice și duhovnicești, au avut-o și alții: Sfântul Ioan Botezătorul atinge cu sfială creștetul Cuvântului întrupat în momentul Botezului în Iordan, Sfântul Ioan Evanghelistul își pleacă capul pe pieptul Logosului la Cina cea de taină, ascultându-I bătăile inimii, iar femeia păcătoasă, sim­țindu-I Dumnezeirea, sărută picioarele care au zdrobit capul răutății după ce mai înainte și-a amestecat lacrimile cu mirul prețios ca semn profetic. Toma însă este cel care face această experiență după Înviere în modul cel mai omenesc cu putință, prin atingere, dorind să-și risipească îndoiala.

Invitație dumnezeiască la credință

Biserica dintotdeauna consideră acest episod ca pe unul exemplar, socotind că Toma a extras „adânc de teologie" din coasta străpunsă, din care au țâșnit apa Botezului și Sângele Euharistiei.

Toți cei chemați de Domnul de la necredinţă la credinţă fac această experienţă euharistică a atingerii de rănile Domnului şi a umplerii de slavă şi de adevăr.

Căutătorul sincer al adevărului face la un moment dat prin intervenţie divină, care se poate numi invitaţie, îmbiere, poftire, trecerea de la îndoială la certitudine, de la necredinţă la credinţă, printr-o experiență de deplină încredinţare.

Această experienţă a încredinţării se repetă şi devine sursa înnoirii perpetue a vieţii şi pregustare a acesteia din urmă în dimensiunea ei ultimă, eshatologică, împărătească, de­săvârşită.

Sfântul Apostol Toma, stâlp al încredințării noastre

Experienţa lui Toma, a necredinţei roditoare de credinţă, exprima în cateheza Bisericii-mamă din Ierusalim un pisc al încredinţării, o experienţă tare, o ultimă şi minunată dovadă a realităţii depline a Răstignirii Domnului din iubire de oameni: „Să nu tăgăduieşti pe Cel Răstignit! Dacă-L vei tăgădui, sunt mulţi care să te combată! (...) Te vor mustra Petru şi Ioan, care au alergat la mormânt, Toma, care a pus mâna în coasta Lui şi degetele în semnele cuielor. Căci el pentru noi a pipăit cu dinadinsul pe Domnul. Iar ceea ce tu, care nu erai atunci de faţă, ai vrea să cauți, aceea a căutat-o el fiind de faţă, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu" (Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheza a XIII-a).

Așadar, Mântuitorul a îngăduit lui Toma să se atingă de rănile Sale din mâini și din coastă, semnele și trofeele iubirii dumne­zeiești atotpătimitoare, în numele nostru și al tuturor ne­cre­dincioșilor ori puțin­ credin­cio­șilor din veac, dovedind credincioasă necre­dința lui și fericindu-i pe cei care vor crede prin el, adică prin experiența cople­șitoare a contactului cu coasta cea de văpaie a Domnului în cenaclul euharistic și pascal al Bisericii: „Fericiți cei care n-au văzut și au crezut".