Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia de Duminică Cunoaşterea - trăire împreună cu singurul Dumnezeu adevărat

Cunoaşterea - trăire împreună cu singurul Dumnezeu adevărat

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia de Duminică
Un articol de: Pr. Traian Valdman - 13 Iun, 2021

Duminica a 7-a după Paști (a Sfinților Părinţi de la Sinodul I Ecumenic) Ioan 17, 1-13

În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Şi toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine şi pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei.  

Sfânta Biserică dedică a șaptea duminică după Paști Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic și cu această ocazie ne invită să medităm asupra rugăciunii arhierești a Domnului nostru Iisus Hristos din Evanghelia după Ioan (17, 1-13), ce conţine mai multe afirmații ­asupra dumnezeirii Sale.

Sinodul I Ecumenic este legat de numele Sfântului Împărat Constantin cel Mare, cel care, prin edictul de la Milano din anul 313, promulgat împreună cu împăratul Liciniu, oprește perse­cuția creștinilor de către repre­zentanții religiei mozaice cu participarea lui Saul (Fapte 9, 1-2), dar și de către împărații romani. Edictul recunoaște și religiei creștine statutul de religio lecita, permisă de lege, și îi restituie bunurile confiscate prin edictele anterioare. Mai mult, Împăratul Constantin dispune să fie chemați din exil, scoși din închisori și reintegrați în drepturi cei care refuzaseră să jertfească idolilor din motivul credinței în Hristos.

Sinodul de la Niceea din anul 325 este convocat ca „Sfânt și Mare Sinod”. Sinodul al II-lea Ecumenic îl numește „al celor 318 Părinți”, iar Sfântul Atanasie cel Mare și Sinoadele Ecumenice al IV-lea, al VI-lea și al VII-lea îl nu­mesc „Ecumenic”, hotărârile sale fiind valabile în toată Biserica.

Deciziile sale au în vedere depășirea dezbinărilor provocate de erezia ariană în Biserică și ­organizarea unitară a acesteia, fapt necesar și pentru unificarea imperială. Printre aceste hotărâri amintim serbarea Paștilor în toată creștinătatea în duminica întâi după luna plină ce urmează echinocțiului de primăvară, neobligativitatea celibatului pentru preoți și diaconi și organizarea bisericească în jurul scaunelor mitropolitane din Roma, Alexandria și Antiohia.

Hotărârea cea mai importantă privește dumnezeirea Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, pusă în discuție de preotul Arie, care îl consideră subordonat sau mai mic decât Tatăl. La propunerea episcopilor orto­docși și a Sfântului Atanasie, Sfinții Părinți formulează mărturisirea de credință prin care se afirmă că Fiul lui Dumnezeu este singurul născut din Tatăl înainte de toți vecii, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu creat, de o ființă cu Tatăl (Enchiridion Symbolorum). Astfel se respinge învățătura greșită a lui Arie și se mărturisește credința în dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos.

Învățătura Părinților de la Sinodul I Ecumenic se bazează pe o serie de mărturii biblice prin care Domnul este numit Iisus, Fiul celui Preaînalt, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii, Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Mântuitorul, Domnul, Dumnezeu. Toate acestea au fost consemnate în Evanghelie „ca să credeți că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu și, crezând, să aveți viață în numele Lui” (Ioan 20, 31).

Dar mărturia cea mai autorizată și convingătoare despre dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu Întrupat o primim de la Domnul Însuși, Care înainte vestește ucenicilor patimile, moartea și învierea Sa. Evanghelia proclamată astăzi (Ioan 17, 1-13) ne înștiin­țează că „Iisus, ridi­cându-şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău” (Ioan 17, 1). Domnul se roagă ca Fiu al lui Dumnezeu, adre­sându-i-se lui Dumnezeu-Tatăl cu expresia Părinte, dar și ca om și arhiereu, mijlocitor pentru oameni. Ridică ochii la cer și prin aceasta ne învață cum să ne rugăm. Și după ce spune: „A venit ceasul”, adică vremea pătimirilor, formulează rugăciunea: „Prea­slăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te preaslăvească”, pentru ca aceia care Îl văd pe cruce să creadă că este Fiul lui Dumnezeu. Și așa a fost. După ce Iisus și-a dat duhul, catapeteasma templului s-a sfâșiat, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis și mulți morți au înviat, iar sutașul și cei împreună cu dânsul au mărturisit: Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu era acesta (Matei 27, 50-54). Iisus cere Tatălui să-L preamărească, ca și Fiul să-L preamărească pe El, adică să-L arate cunoscut celor care nu-L cunosc ca Fiu al Tatălui și astfel să fie preamărit și Tatăl.

De fapt, misiunea Fiului era să aducă oamenilor viața veșnică, care este cunoașterea „singurului Dumnezeu adevărat și a lui Iisus Hristos pe care L-a trimis” (Ioan 17, 3). Această cunoaștere nu este rațională, ci experiențială, este credință, este trăire cu singurul Dumnezeu adevărat, care împle­tește cre­dința cu faptele bune. Iar viața veșnică este trăirea cu Dumnezeul cel veșnic.

Când vorbește de „singurul Dumnezeu adevărat”, Mântuitorul afirmă existența unui singur Dumnezeu și exclude politeismul elinilor. Când se referă la „cu­noașterea lui Iisus Hristos”, împreună cu a Tatălui, înțelegem că și Fiul este Dumnezeu adevărat (cf. I Ioan 5, 20). În același timp se exclude înțelegerea Tatălui și a Fiului ca fiind doi dumnezei; cu toate că devine și om, Fiul rămâne unul din Treime, fapt pentru care mărturisim un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Fiul născut din Fecioara Maria, în timp, nu este o persoană diferită de Fiul născut din Tatăl, înainte de veci. Iisus Însuși Îi cere Tatălui să-L preamărească, și ca om, „cu slava pe care a avut-o înainte de a fi lumea” (Ioan 17, 5). Este vorba de proslăvirea firii umane, care avea să fie răstignită și înălțată la slava pe care firea Sa dumnezeiască o avea din veșnicie. Rugăciunea se împli­nește. După Înălțarea Domnului, Sfântul arhidiacon Ștefan vede cerurile deschise și pe Fiul ­Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56).

Domnul se roagă pentru cei pe care Tatăl I-a dat şi care au cunoscut că de la Tatăl a venit și au crezut că Tatăl L-a trimis (Ioan 17, 8). Este vorba de ucenicii care L-au urmat și au cunoscut originea Sa dumnezeiască, pe care o mărturisesc cu curaj: Pentru ei se roagă zicând: „Păzește-i în numele Tău, pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem Noi” (Ioan 17, 11). Afirmația ­exprimă două adevăruri: că Fiul este una cu Tatăl, adică de o ființă; și că unirea apostolilor și a creș­tinilor (Ioan 17, 11, 21) nu poate fi o simplă reunire a unora cu alții, ci este unitatea în credință, în viața sacramentală și în trăirea eclesială. Domnul se roagă Tatălui să-i păzească pe ucenici, după ce El se va înălța la cer și cere ca ei să fie una, adică să fie uniți după modelul unirii dintre Tatăl și Fiul.

Aceasta este credința noastră, pe care o confirmă cântările liturgice, spunând că Fiul lui Dumnezeu se face fiu al Fecioarei, că Tatăl îl mărturisește pe Iisus Fiu iubit, că Hristos arată ucenicilor slava Sa dumnezeiască, înviază din morți și dă viață celor din morminte, Se înalță întru slavă.

În societatea multireligioasă de astăzi, mărturisirea „Cred într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu” ne cere să cultivăm credința ortodoxă, ca adevărată și neștirbită, să înțelegem că și alte religii pot exprima unele adevăruri, dar adevărul complet și revelat în Persoana Mântuitorului îl avem în Biserica Ortodoxă, că alți fondatori de religii nu sunt mântuitori, nu sunt Dumnezeu.

Această credință ne cere să trăim cu Hristos, să-L cunoaștem, nu numai din mărturiile biblice, ci și prin împreună-trăirea cu El în Sfânta Împărtășanie. De aceea, să ne apropiem cât mai des de Sfântul Potir, mărturisind cu ­e­vlavia cuvenită: „Cred, Doamne, și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu”. Și Hristos ni Se va oferi „spre iertarea ­păcatelor și viața de veci”. Amin.