Dumnezeul nostru este Dumnezeul minunilor

Evanghelia duminicii a VII-a după Rusalii

(Vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum)

Matei 9, 27-35

27. Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David.

28. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne!

29. Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă!

30. Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie.

31. Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela.

32. Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon.

33. Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau, zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel.

34. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni.

35. Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa, în popor.

Iubiţi credincioşi,

Să ştiţi că Dumnezeu este izvorul fără de margini al tuturor minunilor, deoarece puterea Lui este nemărginită şi înţelegerea lui este neajunsă de minte. Deosebirile minunilor Lui, faţă de cele făcute de sfinţi, sunt acestea: Dumnezeu Cel în Sfânta Treime-închinat, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, a făcut minuni mari direct asupra lumii Sale, precum: răpirea lui Enoh la cer; amestecarea limbilor; orbirea locuitorilor Sodomei; prefacerea femeii lui Lot în stâlp de sare; glasul ceresc în rug; toiagul lui Moise prefăcut în şarpe şi altele.

Iată şi câteva minuni făcute în Legea harului; Pogorârea Sfântului Duh în chip de porumbel; glasul din cer la botezul lui Iisus; glasul Tatălui din cer la Schimbarea la Faţă a Domnului; întunericul şi semnele la moartea lui Iisus Hristos; Catapeteasma bisericii ruptă; limbile de foc la Cincizecime şi darul vorbirii în limbi; eliberarea Apostolilor din închisoare şi multe altele.

Minunile, numai prin voia lui Dumnezeu

Puterea lui Iisus Hristos este asemenea Tatălui şi lucrarea Lui este împreună cu a Tatălui (Ioan 5, 17). Mântuitorul a făcut minunile cu a Sa poruncă şi datorită puterii Sale. El a făcut minuni pe care nimeni din oameni nu le-a mai făcut, pe când sfinţii au făcut minuni numai prin darul şi puterea primită de la Dumnezeu. Apoi sfinţii au făcut minuni la porunca lui Dumnezeu.

Dumnezeu însă nu primeşte poruncă de la nimeni ca să facă minuni, ci toate câte voieşte le face în cer şi pe pământ.

Minunile Mântuitorului nostru Iisus Hristos au fost profeţite mai înainte de Duhul Sfânt, prin gura sfinţilor Săi prooroci. Aşa, de exemplu, marele prooroc Isaia prin Duhul Sfânt a arătat că Mântuitorul va lumina orbii, va da auz surzilor, va da grai muţilor şi vedere orbilor, zicând: „Atunci va sări şchiopul ca cerbul şi limpede va vorbi limba gângavilor“.

Minunile sfinţilor s-au făcut cu un scop anumit când a binevoit Dumnezeu şi unde a voit El.

Să ştim că Dumnezeu a făcut, face şi va face tot felul de minuni în vecii vecilor, atât în cer, cât şi pe pământ. În schimb, sfinţii pot face minuni şi pot prooroci numai când voieşte şi unde voieşte Dumnezeu. Vedem că Sfinţii Apostoli, care luaseră de la Dumnezeu darul şi puterea de a face minuni, n-au putut scoate duhul cel rău din omul lunatic când au voit ei. Sfântul prooroc Elisei, chiar dacă luase de la Dumnezeu dar îndoit de a face minuni mai mari decât Ilie proorocul, n-a cunoscut scârba cea mare a femeii sunamitence, căreia îi murise copilul, pentru că Domnul a ascuns de la el lucrul acesta (IV Regi 4, 27).

Vedem, iarăşi, că Sfântul Antonie cel Mare, care luase de la Dumnezeu darul facerii de minuni în diferite împrejurări, n-a putut scoate duhul cel rău din femeia îndrăcită, măcar că s-a nevoit mult cu post şi rugăciune. Pe acest duh rău l-a scos ucenicul său, Sfântul Pavel cel simplu. Sfântul Antonie n-a cunoscut pe diavolul cel viclean care se prefăcea că este om păcătos şi că vine să se pocăiască.

„Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?“

V-am vorbit, pe scurt, despre minunile lui Dumnezeu şi despre minunile sfinţilor şi am arătat că darul facerii de minuni se dă de Dumnezeu numai celor desăvârşiţi, cui voieşte şi cât voieşte El. Prin minuni, Dumnezeu Îşi arată atotputernicia, bunătatea şi iubirea Sa faţă de oameni şi de întreaga creaţie. Scopul pentru care Dumnezeu şi sfinţii Săi fac minuni este preamărirea numelui Său în cer şi pe pământ, întărirea şi apărarea dreptei credinţe în lume, călăuzirea şi mântuirea oamenilor, şi izgonirea duhurilor răutăţii dintre noi.

Minunile arată în chipul cel mai convingător şi direct că Dumnezeu este Creatorul şi Stăpânul întregii lumi, că El are milă de oameni şi aşteaptă pocăinţa lor, şi că dă aceeaşi putere de a face minuni tuturor celor ce se tem de dânsul. Iar dacă oamenii se îndoiesc de Dumnezeu chiar când se află în faţa unor adevărate minuni, înseamnă că mântuirea lor este în mare primejdie.

Dumnezeul nostru este Dumnezeul minunilor, iar minunile sunt semnul văzut al puterii şi iubirii Sale. Căci credinţa în Dumnezeu, dacă nu săvârşeşte minuni, nu este adevărată. Despre aceasta spune şi proorocul David: „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu care faci minuni“. Şi, în alt psalm, zice: „Dumnezeul nostru în cer şi pe pământ toate câte a voit a făcut“. De aceea, cel ce se împotriveşte minunilor sau se îndoieşte de adevărul lor, acela tăgăduieşte Sfânta Scriptură, tăgăduieşte revelaţia divină şi pe Însuşi Dumnezeu şi nu se poate mântui, pentru că nu duce nici un suflet în împărăţia lui Dumnezeu. Or, credinţa creştină şi revelaţia divină sunt întemeiate şi întărite de minuni, adică de fapte şi lucruri supraomeneşti săvârşite de Dumnezeu mai presus de mintea şi înţelegerea noastră. Prin minuni se slăveşte Cel Preaînalt, iar oamenii se întăresc în credinţă şi se mântuiesc.

Îngerii, uimiţi de frumuseţea Universului

Să ştiţi, fraţii mei, că minunile s-au făcut veşnic: şi înainte de întemeierea lumii, şi înainte de darea Legii, şi înainte de venirea lui Hristos pe pământ, şi după întruparea Cuvântului, şi astăzi se fac minuni, şi în veci se vor face şi nu vor înceta niciodată. Cele mai mari minuni ale lui Dumnezeu însă sunt două: crearea lumii văzute şi nevăzute din nimic, numai prin cuvânt, şi înnoirea lumii prin întruparea, naşterea Domnului din Fecioara Maria şi Învierea Lui din morţi, ce nu pot fi înţelese de noi, oamenii.

Ce este Universul în negrăita sa frumuseţe şi ordine, dacă nu o mare minune a Creatorului care uimeşte până şi pe îngeri? Ce este omul, atât de minunat creat, dacă nu o nepătrunsă minune a Creatorului? Ce este creştinismul care a biruit păgânismul şi pe diavol, dacă nu cea mai mare minune a lui Hristos înviat din morţi? Din sângele Domnului răstignit pe Golgota şi din lumina Sfântului Mormânt a răsărit o lume nouă, o Biserică nouă şi o lege nouă, mărturisită şi apărată de două mii de ani prin jertfa a nenumărate milioane de creştini apostoli, ierarhi, martiri, sfinţi şi drepţi.

Într-adevăr, creştinismul este una din marile minuni ale Preasfintei Treimi, pe pământ. Căci Tatăl a trimis pe Fiul Său în lume, iar Fiul S-a jertfit şi Sfîntul Duh a făcut să se vestească cuvântul şi să lucreze mântuirea neamului omenesc. Zadarnic s-au ostenit duşmanii lui Hristos să biruiască Biserica, să înlocuiască Evanghelia şi să înfrângă creştinismul. Lupta a fost şi este crâncenă, potrivnicii tot mai mulţi, jertfele tot mai mari, dar şi creştinismul tot mai tare şi de nebiruit, pentru că la cârma Bisericii se află Domnul nostru Iisus Hristos înviat din morţi.

Mulţi cer, puţini primesc

Fiecare dintre noi am văzut în viaţă unele minuni şi fapte, mai presus de mintea noastră, săvârşite fie cu noi, fie cu cei din jurul nostru. Fiecare, mai ales când suntem bolnavi, în faţa morţii sau a unei mari primejdii, cerem stăruitor să facă Dumnezeu o minune cu noi şi să ne scape de moarte, de primejdie, de boală, să ne ajute la examene, la operaţie, la necazul care ne apasă. Fiecare ne închinăm în biserică, dăm slujbe la Sfântul Altar, sărutăm sfintele icoane, aprindem lumânări şi spunem lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor Lui necazul nostru, cu speranţa că ni se va îndeplini cererea. Dar aproape întotdeauna uităm să ne recunoaştem nevrednicia şi să ne întrebăm, cu smerenie: „Doamne, oare sunt vrednic eu, păcătosul, de mila Ta? Sunt vrednic să faci o minune atât de mare cu mine, cel plin de păcate?“

Mulţi cer ajutor şi aşteaptă minuni de la Dumnezeu, dar puţini sunt pe care îi miluieşte şi le ascultă rugăciunea. Şi aceasta, pentru că nu cer ceea ce trebuie spre folos şi mântuire sau pentru că sunt nevrednici de ajutorul lui Dumnezeu şi al sfinţilor Lui din cauza păcatelor care îi stăpânesc.

De aceea cerem mult, dar primim mai puţin, pentru că Dumnezeu face minuni numai cu acei care au credinţa tare şi se roagă mult, cu smerenie, cu lacrimi şi cu post. Domnul miluieşte şi sfinţii ajută, cu rugăciunile lor, mai întâi pe acei care sunt milostivi în dragoste şi-şi cresc copiii în frică de Dumnezeu. Pe aceştia îi miluieşte mai mult. Cu aceştia face adevărate minuni, pentru că au credinţă mai multă, iartă mai mult, iubesc mai mult şi au inimă smerită.

Să învăţăm de la cei pricepuţi

Să cerem lui Dumnezeu mai întâi iertarea păcatelor şi mântuirea sufletului, apoi să cerem cele pământeşti. Să învăţăm a ne ruga cu credinţă, având drept pildă pe cei orbi vindecaţi, din Evanghelia acestei duminici. Că aceia mergeau după Mântuitorul şi strigau, cu credinţă: „Miluieşte-ne pe noi, Fiul lui David!“. Iar dacă Domnul ne va întreba ca şi pe aceia: „Credeţi că pot să fac Eu aceasta?“, noi să răspundem din toată inima: „Da, Doamne! Credem că Tu ai făcut cerul şi pământul! Credem că Tu ai creat pe îngeri şi pe oameni! Credem că Tu Te-ai întrupat din Fecioară şi ai înviat din morţi, pentru a noastră mântuire! Credem în Evanghelie şi în puterea Sfintei Cruci! Credem în mila şi în minunile Tale! Revarsă mila şi harul minunilor Tale peste noi toţi, ca să Te slăvim şi să Te lăudăm în veci“. Amin. (Părintele Ilie CLEOPA - Predici la duminicile de peste an; titlul şi intertitlurile aparţin redacţiei)