Ele au grijă ca flacăra credinței să nu se stingă

Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) Marcu 15, 43-47; 16, 1-8

În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la Pilat și a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit așa curând și, chemând pe sutaș, l-a întrebat dacă a murit de mult. Deci, aflând de la sutaș, a dăruit lui Iosif trupul. Atunci Iosif, cumpărând giulgiu și coborându-L de pe cruce, L-a înfășurat în giulgiu și L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă și a prăvălit o piatră la ușa mormântului. Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus. Și, după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Și dis-de-dimineață, în ziua cea dintâi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt; și ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului? Dar, ridicându-și ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Și, intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb, și s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că va merge în Galileea mai înainte de voi; acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus vouă. Și, ieșind, au fugit de la mormânt, căci erau cuprinse de frică și de uimire, și nimănui nimic n-au spus, căci se temeau.

Între martorii Învierii lui Hristos, pe lângă Sfinții Apostoli, istoria Bisericii consemnează și pe femeile mironosițe a căror pomenire se face în duminica de astăzi. Evanghelia citită la Sfânta Liturghie ne pune în față purtarea plină de devotament a sfintelor femei care L-au slujit pe Domnul atât înainte, cât și după moartea și Învierea Sa. Ele au fost de față în momentele tragice ale răstignirii, morții și îngropării Domnului, și care, încă de ziua de vineri, au pregătit miresme și miruri pentru ungerea Mântuitorului. Ajungând la mormântul Domnului, spre surprinderea lor, află că piatra de la ușa acestuia a fost răsturnată, și intrând în mormânt au văzut un tânăr care le-a adus vestea că Iisus Nazarineanul Cel răstignit a înviat. În același timp, tot îngerul le dă porunca de a duce lui Petru și celorlalți Apostoli vestea cea mare a Învierii Domnului. Pe când mergeau ele să ducă această veste ucenicilor, le-a întâmpinat Însuși Iisus, zicân­du-le: „«Bucurați-vă!» Iar ele au cuprins picioarele Lui și I s-au închinat!” Și tot El le-a spus: „Duceți-vă și vestiți fraților Mei să meargă în Galileea. Acolo Mă vor vedea” (Marcu 16, 9).

Dumnezeu a dat femeilor mironosițe o răsplată întreită: aceea de a fi aflat ele cele dintâi despre Înviere, de a fi văzut cele dintâi pe Iisus Cel înviat și de a fi dus ele pentru prima oară vestea cea mare chiar ucenicilor Săi. Așa după cum femeia auzise osânda rostită de Dumnezeu după căderea în păcat, tot femeia aude acum cea dintâi vestea cea mare a izbăvirii din morți, prin Iisus Hristos Cel înviat. Lumea a aflat de Înviere prin Sfinții Apostoli, dar ei au primit această veste de la femeile mironosițe. Prin aceasta putem spune că Mântuitorul a ridicat femeia din starea de inferioritate în care era ținută în lumea antică păgână și chiar în lumea iudaică, reabilitând-o ca soție și ca mamă.

Mama creștină, primul dascăl și „preot” al copiilor ei

În primele secole de viață creștină au fost și alte femei care au mers pe urmele mironosițelor. Prin viața lor plină de sfințenie și prin devotamentul cu care și-au crescut copiii. Marii Părinți și dascăli ai Bisericii își datorează în cea mai mare măsură evlavia și formația religios-morală mamelor lor, care au fost exemple vii de credință și de trăire a învățăturii creștine. În cei aproape 2.000 de ani de viață creștină, exemplul purtătoarelor de mir a fost urmat de milioane și milioane de alte femei, imensa majoritate rămasă în anonimat, și doar câteva trecute în calendarul sfin­țeniei creștine. Toate au contribuit la întărirea vieții de familie, la creșterea copiilor lor în duhul Evangheliei, la întâlnirea dragostei dintre oameni și la schimbarea climatului spiritual al vremii lor. Avem atâtea exemple de femei virtuoase și în trecutul poporului nostru: soții de voievozi, care au ctitorit alături de soții lor biserici și mănăstiri care ne-au rămas sfântă moște­nire până astăzi, călugărițele din mănăstirile noastre care, trăind departe de zgomotul lumii, se jertfesc în rugăciune pentru semenii lor, soții de preoți, exemple de viață familială pentru credincioasele din parohiile lor. Dar nu numai atât. Atâtea creștine din lumea satului, cu bunul-simț propriu țăranului român, cu credință puternică în Dumnezeu, cu dragoste de pământul stră­moșesc și de tot ceea ce este românesc, au crescut copii vrednici care reprezintă adevărate modele de viață și credință. Să nu uităm nici exemplele din trecutul mai apropiat de noi, când zeci de mii de mame și de soții au fost despărțite în mod brutal de fiii și de soții lor aruncați în închisorile comuniste, aștep­tându-i ani în șir să se reîntoarcă acasă, deși multe dintre ele nu i-au mai revăzut niciodată. Ce frumoase exemple de demnitate, de tărie de voință în atitudinea lor, ce lecție sublimă de morală și de autentic patriotism.

Pentru creștini, femeia este soție și mamă, este primul dascăl și „preot” al copiilor ei. Ea este cea care îi învață pe copii să-și facă semnul Sfintei Cruci, e primul însoțitor al lor la Biserică. La altarul unei familii creștine, mama îndeplinește rolul miro­nosițelor din Evanghelia de azi, având grijă să nu se stingă niciodată flacăra credinței, a nădejdii și a dragostei față de Dumnezeu și de oameni. Trebuie să recunoaștem că fiecare dintre noi este în bună măsură ceea ce a fost și ceea ce a primit de la mama sa, dar oare câți dintre noi le mai pomenim în rugăciunile noastre și câți le mai purtăm recunoștință pentru ceea ce au făcut pentru noi?

O generație de mame bune ar schimba fața lumii

Femeia mamă dă viață din viața ei prin naștere de prunci. S-a spus fără exagerare că în această slujire a ei este împreună-lucrătoare cu Dumnezeu. Ea hrănește copilul, de la ea învață acesta primul zâmbet și primul cuvânt: „mama”. Ea sădește și dezvoltă în copil respectul, dragostea, conturându-i personalitatea și formând omul de mâine. Pe bună dreptate spunea Sfântul Ioan Gură de Aur că o generație de mame bune ar putea schimba fața lumii. Astăzi, mai mult ca oricând în istoria omenirii, avem nevoie de o schimbare totală a lumii, mai cu seamă sub raport moral. Este necesară o întoarcere totală la Hristos și la valorile veșnice ale moralei creștine, căci numai așa vom putea înlătura ce este negativ în lume la acest început de mileniu. Toate viciile care macină și dizolvă omenirea de astăzi, desfrâul, consumul de droguri, corupția, avortul nu vor fi înlăturate sau oprite decât în prea mică măsură prin legi sau hotărâri de stat. Stoparea lor nu poate fi realizată decât printr-o muncă susținută și dezinteresată, desfășurată atât de preoții Bisericii, cât și de „preoții familiilor”, care sunt mamele. Acesta este marele rol care le revine în societatea de astăzi atât de zbuciumată sub toate aspectele. Muncind alături de soțul ei, ajutându-se și iertându-se reciproc, crescându-și copiii în frică de Dumnezeu și dragoste de oameni, femeia de azi va putea să aibă satisfacția muncii împlinite, va putea spune că și-a făcut pe deplin datoria, așa după cum ne învață Biserica și cer imperativele vremii noastre.

Având mereu în față chipul Maicii Domnului, al femeilor mironosițe, al femeilor virtuoase din trecutul Bisericii și al nea­mului nostru, femeia de azi și dintotdeauna va putea fi mereu un binevestitor al Învierii lui Hristos și al învățăturii Sale, un apostol al dragostei și al păcii între oameni, un preot adevărat al familiei sale. Inspirându-se din faptele mari ale trecutului, femeia de azi va trebui să-și modeleze viața în așa fel încât să fie permanent actuale cuvintele marelui retor păgân Libanius, care, impresionat de viața femeilor creștine din vremea lui, exclama către comunitatea necreștină din Antiohia: „Priviți ce femei devotate au creștinii!” Amin.