Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia de Duminică „Fericit cel ce va prânzi în împărăția lui Dumnezeu”

„Fericit cel ce va prânzi în împărăția lui Dumnezeu”

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Evanghelia de Duminică
Un articol de: Pr. Ion Reșceanu - 13 Dec, 2020

Duminica a 28-a după ­Rusalii (Pilda celor poftiți la cină) Luca 14, 16-24 

Zis-a Domnul pilda ­aceasta: Un om oarecare a făcut cină mare și a ­chemat pe mulți; și a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemați: Veniți, că, iată, toate sunt gata! Și au ­început toți, câte unul, să-și ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor și trebuie să ies ca să-l văd; te rog, iartă-mă. Și altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat și mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni. Și, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, ­mâniindu-se, stăpânul ­casei a zis: Ieși îndată în piețele și ulițele cetății, și pe săraci și pe neputin­cioși, și pe orbi și pe șchiopi adu-i aici. Și slujitorul a zis: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit, și tot mai este loc. Și a zis stăpânul către slujitor: Ieși la drumuri și la garduri și silește-i să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul din bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea.

Duminica aceasta, a 28-a după Rusalii, este numită în calendarul bisericesc a Sfinților Strămoși după trup ai Domnului, fiind rânduită de către Biserica noastră cu două duminici înaintea marelui praznic al Nașterii Domnului. Scopul este acela de a aminti de perioada de pregătire a venirii mântuirii și, în mod special, de chemarea pe care Dumnezeu a făcut-o poporului Său ales de a dobândi împărăția Sa cea cerească.

Din acest motiv, Evanghelia acestei duminici cuprinde pilda celor poftiți la cină, pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a rostit-o într-un context adecvat pentru mesajul ei, adică în casa unui fariseu de vază, care i-a invitat pe El și pe ucenicii Săi să prânzească în casa sa, alături de alți farisei și cunoscuți de-ai săi, într-o zi de sabat. Motivul acestei invitații nu era întru totul bine intenționat, specific ospitalității orientale, căci fariseii - adaugă textul - „îl pândeau de aproape” (Luca 14, 1), ceea ce indică faptul că ei încercau să se folosească de orice prilej pentru a-L prinde în cuvânt și faptă potrivnică Legii, în așa fel încât să-L poată condamna.

Chemarea universală la ospățul Domnului

Mântuitorul îi mustră pe farisei și pentru faptul că aceștia căutau să se așeze la masă urmărind ­locurile de frunte, îndemnându-i, prin intermediul unei pilde, la bună chibzuință și smerenie: „Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te aşeza în locul cel dintâi, ca nu cumva să fie chemat de el altul mai de cinste decât tine. Şi venind cel care te-a chemat pe tine şi pe el, îţi va zice: Dă acestuia locul. Şi atunci, cu ruşine, te vei duce să te aşezi pe locul cel mai de pe urmă. Ci, când vei fi chemat, mergând aşează-te în cel din urmă loc, ca atunci când va veni cel ce te-a chemat, el să-ţi zică: Prietene, mută-te mai sus. Atunci vei avea cinstea în faţa tuturor celor care vor şedea împreună cu tine. Căci, oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa” (Luca 14, 10-11).

Iisus nu dorește să formuleze o simplă regulă de bunăcuvință (Gerhard Maier, Comentariu biblic la Evanghelia după Luca, vol. 4-5, Editura Lumina lumii, București, 1999, p. 628), ci să deschidă perspectiva dobândirii Împărăției cerurilor în sufletele celor prezenți prin îndemnul pe care-l face gazdei sale la milostenie dezinteresată: „Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ţi fie ca răsplată. ­
Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe
săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi, și fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor” ­(Luca 14, 12-14).

Observăm, așadar, că Mântuitorul nu pierde vremea intrând în discuții sterile de complezență, ci se folosește de orice prilej - inclusiv de acest prânz - pentru a-i chema pe toți oamenii, indiferent de poziția lor socială, la pocăință și dobândirea Împărăției cerurilor.

Concluzia care se impune după îndemnurile Domnului este redată foarte bine de către unul dintre cei prezenți la masă, care pare că și-a însușit cuvântul Lui: „Fericit este cel ce va prânzi în Împărăția cerurilor” (Luca 14, 12). Însă Mântuitorul dorește să exemplifice cele propovăduite, motiv pentru care rostește o pildă care este îndeobște cunoscută ca Pilda celor poftiți la cină.

De data aceasta, El vorbește în termeni foarte clari nu despre o masă oarecare, ci despre o cină mare, prin care se face trimitere, în mod indirect, la ospățul eshatologic pe care îl întâlnim și în textul paralel de la Matei 22, 1 și urm. (Pilda nunții fiului de împărat), despre care și învățătorii de Lege și fariseii știau din cele vestite de profetul Isaia: „Și Domnul Savaot va pregăti în muntele acesta un ospăț pentru toate popoarele... El va înlătura moartea pe vecie! Și va șterge lacrimile de pe toate fețele...” (Isaia 25, 6-8).

Refuzul omului, nu voința Domnului îl așază pe acesta în afara mântuirii 

Invitația era făcută în prealabil pentru mulți; în momentul în care „toate erau gata”, omul care organizează masa îl trimite pe slujitorul său să-i cheme pe cei pentru care se pregătise (Luca 14, 16-17).

Pus în fața refuzului categoric al celor mai întâi chemați, stăpânul poruncește slujitorului său: „Ieși îndată în piețe și ulițele cetății și pe săraci și pe nepu­tin­cioși și pe orbi și pe șchiopi adu-i aici” (Luca 14, 21). Dumnezeu îi cheamă pe toți cei năpăstuiți prin intermediul slujitorului Său, adică prin Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos, pe care profetul Isaia îl numește „Rob al lui Dumnezeu” (Ebed Yahve), peste care Dumnezeu își revarsă Duhul: „Duhul Domnului este peste ­Mine, că m-a uns să binevestesc săracilor, m-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiți slobozire și celor prinși în război libertate” (Isaia 61, 1).

Această nouă poruncă relevă faptul că sunt chemați și cei care nu ar fi fost pregătiți sau cei care se așteaptă mai puțin să fie invitați. Pe aceștia, sărăcia, nevoia și suferința i-au determinat să trăiască sub presiunea vieții de zi cu zi în piețe și pe ulițe, pentru a putea să-și asigure ­traiul, implorând mila celorlalți.

„În veac este mila Lui!”

Pe acești oropsiți ai sorții îi caută Dumnezeu și îi cheamă la ospățul Său cel veșnic în marea Sa iubire de oameni. Ei sunt mai aproape de Dumnezeu, chiar ­dacă par nepregătiți, pentru că ei sunt cei care caută mila, iubirea semenilor lor, iar aceasta poate fi doar acolo unde este iubire de Dumnezeu. Altfel spus, „iubirea lui Dumnezeu sporește atunci când are drept răspuns iubirea oamenilor”. Vedem că pentru aceștia este loc și chiar mai rămâne: „Și a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit și tot mai este loc” (Luca 14, 23). Spre deosebire de ceilalți, aceștia acceptă să fie aduși de îndată în casa Stăpânului, fără ca invitația să-i surprindă, pentru că ei tânjeau după mila divină. Cei chemați mai înainte par surprinși, pentru că grija față de avuțiile lor îi face să-și piardă starea de veghe, trezvia sufletului lor, iar lipsa de iubire îi face să-și piardă dorul de Dumnezeu și de împărăția Sa. Indiferența lor față de cei săraci este contrară Legii divine, care cerea omului să nu-și închidă sufletul față de cei aflați în nevoi: „Căci nu va lipsi sărac din pământul tău; de aceea îţi şi poruncesc eu: Deschide mâna ta fratelui tău, săracului tău şi celui lipsit din pământul tău” (Deut. 15, 11). Invocând iertarea datoriilor, legiuitorul nădăjduia chiar la dobândirea unei stări ideale în comunitatea israelită, în care să nu fie prezentă sărăcia: „Numai aşa nu va fi sărac printre voi; că te va binecuvânta Domnul în pământul acela pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă în stăpânire, ca să-l ai moştenire”  (Deut. 15, 4).

În mod surprinzător, Evanghelia ne spune că încă mai este loc, chiar și după chemarea la cină a celor săraci și aflați în suferință. Astfel, stăpânul porun­cește slujitorului său să-i cheme pe cei aflați pe la drumuri și pe la garduri, aluzie la cei care erau din afara cetății, posibil călători, străini sau de alt neam: „Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea”  (Luca 14, 23-24). După tâlcuirea Sfinților Părinți, aceștia „sunt mulțimile de oameni viețuitori și călători în lume pe căi multiple și confuze, fără vocație precisă, trăitori, în afara comuniunii ­divino-umane adevărate, fără harul mântuitor” (Daniel, ­Patriarhul Bisericii Ortodoxe ­Române, op. cit., p. 317). Ei reprezintă popoarele păgâne pe care Hristos, Domnul nostru, le cheamă, prin intrarea în Biserică - ­arvuna împărăției -, să vină la cina Tatălui ceresc.

Așadar, observăm că mila lui Dumnezeu se revarsă deopotrivă asupra tuturor oamenilor, indiferent de categoria lor socială, dar numai cu condiția ca aceștia să răspundă chemării Sale. Mila Sa ține în veci, Dumnezeu în marea Sa iubire față de oameni deschizând porțile cerului față de cei care-l iubesc pe Dânsul: ­„Păziţi-vă întru dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi mila ­Domnului nostru Iisus Hristos, spre viaţă veşnică” (Iuda 25). ­Milostenia - zice Scriptura - ne curăță de păcate și ne izbăvește de moarte, Dumnezeu răsplătind pe cel milostiv încă din această viață cu ani mulți pe pământ: „Căci milostenia izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat. Cei ce fac milostenie şi dreptate vor trăi mult” (Tobit 12, 9). Acela ­care face milostenie se face într-adevăr după chipul lui ­Dumnezeu, umplând lumea de bunătate și iubire.

Citeşte mai multe despre:   Duminica a 28-a după ­Rusalii  -   Pilda celor poftiți la cină  -   predica