Iisus Hristos - Izvorul vieții și al unității Bisericii

Duminica a 7-a după Paști (a Sfinților Părinţi de la Sinodul I Ecumenic) Ioan 17, 1-13

În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Şi toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine şi pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei.    

Întreaga perioadă de după marele praznic al Învierii Domnului, numită și perioada Penticostarului, poartă în ea amprenta darurilor Învierii. Evangheliile care se citesc la Sfânta Liturghie în duminicile acestei perioade prezintă în toată puterea și strălucirea ei biruitoare Persoana lui Iisus Hristos, cu toată energia lucrării Sale vindecătoare și mereu dătătoare de speranță pentru oameni. Sunt prezentate în aceste duminici: adevărul Învierii lui Hristos și mărturisirea acestui adevăr de către femeile mironosițe, de către Apostoli, iar mai apoi, prin încredințare sau convingere directă și personală, de către Apostolul Toma, cu mărturisirea sa rămasă ca testament peste veacuri: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 28).

De asemenea, Mântuitorul îl vindecă pe slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda și pe orbul din naștere. Dar de mare impor­tanță este și vindecarea sufletului omenesc păcătos de necu­noașterea lui Dumnezeu și implicit a propriei sale vieți, primind de la Iisus Hristos apa cea vie, care potolește sufletul omenesc chinuit de setea cea spirituală și hrana cea spre viață veșnică, așa cum s-a petrecut cu femeia samarineancă de la fântâna lui Iacob.

Prin toate minunile săvârșite de Iisus Hristos, prin învățătura Sa luminoasă și prin solidaritatea Sa cu omul în general, și cu cel aflat în suferință, în special, așa cum mărturisesc Evangheliile care s-au citit în duminicile trecute, Iisus Hristos pune în lumină Persoana Sa dătătoare de viață, speranță și unitate.

Cuvântul-testament către ucenici vorbește despre legătura Domnului cu Tatăl și cu întreaga Biserică 

Duminica a 7-a după Sfintele Paști reprezintă un moment sau eveniment teologic și duhovnicesc deosebit, pentru că în pericopa acestei Evanghelii duminicale, de la Sfântul Evanghelist Ioan, capitolul 17, versetele 1-13, este prezentată rugăciunea sau cuvântul-testament al Mântuitorului, rostit înaintea mântuitoarelor Sale Pătimiri, a morții și învierii celei de a treia zi, prin care Domnul s-a rugat pentru Sine, pentru Apostoli și pentru cei care vor crede în El, prin cuvântul ucenicilor Lui. Rugăciunea aceasta este numită și Rugăciunea arhierească a Domnului nostru Iisus Hristos. În același timp, duminica aceasta face pomenirea celor 318 Sfinți Părinți de la Sinodul I ecumenic de la Niceea din anul 325, care au restabilit adevărul credinței celei mântuitoare în Persoana lui Iisus Hristos, adevăr răstălmăcit și negat de către ereticul Arie. Acesta înțelegea în mod eronat Persoana lui Hristos ca pe o creatură a Tatălui, neavând aceleași însușiri și ființă dumnezeiască precum Dumnezeu ­Tatăl. Cu alte cuvinte, Arie punea sub semnul întrebării calitatea lui Iisus Hristos de Fiu al Dumnezeului Celui viu, având aceeași ființă, putere și dumnezeire cu a Tatălui. Sfinții Părinți pome­niți în această duminică au avut un rol deosebit în viața ­Bisericii, respingând învățătura greșită a lui Arie și formulând învățătura de credință a Bisericii, pe care o mărturisim și noi până astăzi, exprimată în Crezul creștin, așa cum este ea formulată în primele șapte articole ale acestui Simbol sau mărturisiri de credință. ­Persoana lui Hristos este prezentată ca fiind „Fiul lui ­Dumnezeu Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii... Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, deoființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut”. Aceste precizări ale Părinților de la Sinodul I ecumenic au o ­valoare excepțio­nală pentru ­cre­dința, mântuirea și viața cre­dincioșilor și a Bisericii. Întrucât numai Iisus Hristos este ­Fiul veșnic al Tatălui, a putut El ­realiza mântuirea tuturor ­oamenilor. Trecând prin Pătimiri, Moarte și Înviere, Mântuitorul este Izvor de viață și unitate pentru viața Bisericii și a credincioșilor. Umanitatea Lui jertfită și înviată a devenit un fel de vas comunicant al energiilor sfințitoare și de viață dătătoare de care se pot împărtăși credincioșii prin Sfintele Taine ale Bisericii.

Primul Sinod ecumenic combate negarea dumnezeirii lui Iisus Hristos

Acești Sfinți Părinți pomeniți au crezut și mărturisit credința în Iisus Hristos, întemeindu-se pe mărturiile Scripturii și ale Apostolilor Domnului, care la rândul lor recurgeau mereu la cuvintele și învățătura lui Iisus Hristos. Edificatoare în acest sens sunt și cuvintele pericopei evanghelice a acestei duminici, care, de fapt, sunt cuvintele lui Iisus Hristos Însuși, evidențiind puterea sfințitoare și unificatoare a umanității Lui. Aceasta, deoarece El a trecut această umanitate a Sa prin ascultarea deplină față de Dumnezeu Tatăl și ca Om, împlinind voia Tatălui care dorea mântuirea lumii. Iar prin aceasta, umanitatea Lui a fost sfințită întru adevărul dumnezeiesc, trecând-o prin Pătimiri, Moarte și Înviere. Numai parcurgând acest drum al mântuirii împreună cu toți cei pe care I-a cuprins în firea Lui umană, adică pe toți oamenii, a putut să  devină Unicul Izvor de izbăvire de păcat, de diavol și de moarte și Dătător al vieții veșnice. Iisus Hristos nu dă­ruiește pur și simplu o viață limitată, stricăcioasă și vremelnică, ci El dăruiește tuturor oamenilor care doresc să creadă în El, să-L iubească și ­să-L mărturisească, viața Lui, plenară și veșnică.

Nu putem dobândi viața veșnică în afara lui Hristos 

Preaslăvirea Sa s-a realizat prin faptul că El a împlinit întru totul voia Tatălui sau, cum se exprimă Apostolul Neamurilor, „taina rânduielii Sale”. Iisus Hristos Se roagă Tatălui ca El să-I împărtășească și ca Om slava pe care a avut-o Fiul din veci, în sânurile Tatălui. „Preamă­rește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te preaslăvească. Precum ­
I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Și aceasta este viața cea veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 1-3). Astfel, Iisus Hristos, Cel răstignit și înviat, este Dătător al vieții veșnice, ceea ce echivalează cu cunoaș­terea lui Dumnezeu Tatăl și a Fiului Său, trimis în lume spre mântuirea ei. Cu alte cuvinte, nu poate exista dobândirea vieții veșnice în afara lui Hristos, Care a făcut cunoscut oamenilor pe Cel Care L-a trimis pe El în lume, adică pe Dumnezeu Tatăl.

Iisus Hristos Se roagă pentru ucenicii Lui și pentru toți cei care vor crede în El, prin propovăduirea lor, ca și ei să fie sfințiți întru adevăr și să fie una, după Modelul dumnezeiesc. „Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău, pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem și Noi” (Ioan 17, 11). În cuvintele Rugăciunii arhierești a lui Hristos, Acesta S-a rugat pentru unitatea ucenicilor Lui și a Bisericii Sale, știind prin atotputernicia și atotștiința Sa că există mereu în viața Bisericii și a credin­cioșilor primejdia neînțelegerilor și dezbinărilor, întrucât în lume există și cel care îi urăște, îi incită la ură, violență și îi dezbină pe oameni - diavolul.

Unitatea întru cele bune e darul lui Dumnezeu, dezbinarea vine de la diavol 

Biserica, în întregul ei și fiecare credincios în parte, trebuie nu numai să păstreze darul unității oferit de Mântuitorul, ci ei trebuie să se și roage permanent pentru acest dar. Biserica se roagă mereu pentru păstrarea și mărturisirea dreptei credințe creștine în Dumnezeu, în Fiul Său întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos și în întreaga Sa lucrare mântuitoare, precum și în ceea ce privește trăirea unei vieți creștine, ce decurge din darul unității lui Iisus Hristos. În felul acesta, credincioșii păstrează și unitatea Bisericii. „Unitatea credinței și împărtă­șirea Duhului Sfânt cerând...” reprezintă duhul rugăciunii Bisericii și al respirației duhovni­cești a credincioșilor.  

Prin cuvintele rostite de Iisus Hristos în duh de rugăciune, adresată Tatălui, se poate observa legătura strânsă ce trebuie să existe între viața dusă în unitate de credință și comuniune, pe de o parte, și viața de rugăciune, pe de altă parte. E adevărat, unitatea lumii și a Bisericii este dată în mod obiectiv în Iisus Hristos, Cel Care a venit să dărâme peretele despărțitor al urii și al vrajbei dintre Dumnezeu și oameni și între oamenii înșiși, și să aducă pacea, iubirea și comuniunea între aceștia. Dar viața și unitatea primite ca daruri de la Dumnezeu trebuie să fie mereu cultivate prin iubire, credință, răbdare, împăcare și stăruitoare rugăciune.  Credin­cioșii trebuie să o păstreze, să lupte pentru ea și să o promoveze fără ezitare. „Pe noi, cei ce eram morți prin greșelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Iisus Hristos - prin har sunteți mântuiți! Și împreună cu El ­ne-a sculat și ne-a așezat întru ceruri, în Hristos Iisus” (Efeseni 2, 5-6). Căci „El este Capul trupului, al Bisericii; El este începutul, Întâiul Născut din morți, ca să fie El Cel dintâi întru toate... Și printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin Sângele crucii Sale” (Coloseni 1, 18 și 20).

Răul cel mai mare nu e pandemia, ci ignorarea permanentă a lui Dumnezeu

Adevărata viață a oamenilor nu poate fi trăită pe un plan superior în afara lui Hristos și a credinței în El. „Iisus Hristos - ieri, azi și în veci este Același” (Evrei 13, 8). Înțelegerea lui Hristos ca Izvor de viață și de unitate reprezintă o mare șansă pentru o lume ce tinde parcă tot mai mult să se separe, să se izoleze și să ignore imperativul creștin al iubirii și comuniunii. În contextul lumii păcatului, al urii și al dezordinii de tot felul, mesajul Evangheliei de astăzi și al pomenirii Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic de la Niceea din anul 325 reprezintă o șansă, o chemare și o mare speranță pentru lume. Credința în Iisus Hristos ca Izvor de viață și de unitate pentru Biserică aduce mereu noi sensuri și simțăminte curate și luminoase în sufletele credincioșilor.   

Calitatea Domnului Iisus ­Hristos de a fi Izvor de viață și unitate pentru oameni și Biserică are o importanță deosebită și astăzi, într-o lume greu încercată de suferință, boală și necredință. În contextul pandemiei pe care lumea o trăiește în aceste vremuri, cu tot cortegiul ei de neputințe, angoase, izolare și suferință, ar putea reprezenta o șansă pentru fiecare om. Aceasta, în sensul că nemaiputându-se încredința exclusiv lumii și plăcerilor ei, omul are șansa îndreptării privirii sale spirituale spre Iisus Hristos, ca Viață și Iubire în comuniune și unitate, având ca rod al acestei priviri adânci dobândirea mângâierii, a luminii vieții și „ancora” cea tare și sigură a nădejdii.

În duh de rugăciune, Biserica și toate mădularele ei trebuie să înalțe gândul și inima spre Iisus Hristos - Izvorul vieții și al unității: Doamne, Iisuse Hristoase, dăruiește tuturor celor care se îndreaptă spre Tine ca la un liman lin de scăpare și bucurie, darul vieții, al iubirii și unității Tale, ca astfel cu toții să ajungem la cunoașterea Ta și a Tatălui, Care Te-a trimis în lume, și, astfel, să ne învrednicim nu numai de viața aceasta, ca dar al Tău, ci să putem ajunge și la cea veșnică, în comuniune cu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Amin!