Înmulţirea pâinilor - prefigurare a Sfintei Euharistii

Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulţirea pâinilor) Matei 14, 14-22

În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-şi cumpere mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi pești. Şi El a zis: Aduceți-Mi-le aici. Şi poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi pești şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulțimilor. Şi au mâncat toți şi s-au săturat şi au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei şi de copii. Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor.

Biserica a rânduit ca în primele duminici după praznicul Pogorârii Du­hului Sfânt să se citească în cadrul Sfintei Liturghii pericope evanghelice din Sfânta Evanghelie de la Matei, în cadrul cărora sunt prezentate minuni săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos, prin care se arată în mod extraordinar, pe de o parte, dragostea nemăsurată şi mila pentru om, iar pe de altă parte dumnezeirea Sa.

Sfânta Evanghelie din Duminica a 8-a după Rusalii ne prezintă minunea înmulţirii pâinilor şi a peştilor săvârşită de Mântuitorul Hristos după ce mai întâi săturase mulţimile cu hrana Cuvântului Său şi le vindecase bolnavii. Trebuie subliniat faptul că această minune este săvârşită într-un context special, şi anume după trimiterea celor 12 Apostoli la prima lor propovăduire şi după uciderea Sfântului Ioan Botezătorul de către regele Irod, fapt ce L-a îndurerat profund pe Mântuitorul Hristos. Din relatările evangheliştilor reţinem faptul că Domnul Hristos era în al doilea an al lucrării Sale pământeşti, aflându-Se în partea de nord-est a Mării Tiberiadei. Oamenii veniseră la Iisus pentru a asculta învăţăturile Sale deoarece „nici un om nu a vorbit vreodată ca omul acesta” (Ioan 7, 44-45) şi pentru a primi vindecare de boli. Câte ore le vorbise celor cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii, nu ştim, însă le vorbise foarte mult, în condiţiile în care stătuseră alături de El toată ziua. 

„Dați-le voi să mănânce!”

Vremea atât de înaintată i-a făcut pe ucenici să-L roage să dea drumul mulţimilor pentru a merge în localităţile apropiate, de unde să-şi cumpere de mâncare. Reacţia Mântuitorului, însă, îi face pe ucenici să se îngrijoreze, deoarece le cere să le dea ei înşişi să mănânce, în condiţiile în care nu se găseau acolo decât cinci pâini şi doi peşti, pe care le avea un copil (conf. Ioan 6, 9), dovadă că nevinovăţia aduce jertfa cea curată, aşa cum arată Sfântul Ioan Gură de Aur. La prima vedere, acest îndemn, cu sigu­ranță, nu putea fi pus în aplicare, deoarece chiar și cele mai mari sate din Galileea rareori ajungeau la un număr de trei mii de oameni, pe când aici întreaga mul­țime, bărbați, femei, copii, putea atinge zece mii de persoane.

Mântuitorul a poruncit ucenicilor să ia pâinile şi să le aducă şi Domnul le-a binecuvântat, a mul­ţumit şi tot prin Apostoli au fost împărţite mulţimilor care au mâncat şi s-au săturat. Vedem, aşadar, că nici hrana sufletească şi nici cea trupească nu o dau oamenii. Adevăratul creştin înţelege faptul că el este doar un iconom credincios (Matei 24, 24) sau administrator înţelept, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Acela este bogat care ştie să ia şi să împartă cum trebuie, ne încredinţează şi Sfântul Clement Alexandrinul.

Îndemnul Mântuitorului către ucenicii Săi trebuie privit dintr-o perspectivă mult mai adâncă, deoarece El nu a dorit să-i rușineze pe Apostoli ca aceştia să-și con­ști­en­tizeze neputința, ci a dorit să arate exigențele evanghelice pe care trebuie să le îndeplinească un propovăduitor al Cuvântului lui Dumnezeu, de a avea încredere smerită că Dumnezeu Se va îngriji de hrana făpturilor Sale, așa cum chiar El propovăduise în Predica de pe munte, în Rugăciunea domnească (Matei 6, 11), dar și în îndemnul: „Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca” (Matei 6, 25). Aceste cuvinte trebuie asumate și Mântuitorul îi îndeamnă pe ucenici să le pună în aplicare. De asemenea, ucenicii trebuie să înțeleagă să se raporteze la Dumnezeu asemenea unor fii care așteaptă cu încredere că tatăl lor le va oferi tot ceea ce au nevoie pentru exis­tența lor. Nu trebuie omis faptul că, în atot­știința Sa, Mântuitorul cunoștea nevoile celor care ascultau cuvântul Său, însă nu intervine și nici nu săvârșește minunea înmulțirii pâinilor până ce Apostolii nu vin să-I ceară să elibereze mulțimea. Domnul ­Iisus procedează așa pentru a le transmite atât Apostolilor, cât și celor care vor să-I urmeze că nu vor putea depăși situațiile ­dificile fără ajutorul Lui. 

Pâinea - simbolul comuniunii între Dumnezeu și om

Ca răspuns la solicitarea Mântuitorului de a hrăni mulțimea, Apostolii aduc singurele produse pe care le-au putut găsi: cinci pâini și doi pești, acestea fiind alimente clasice în hrana evreilor de rând. Imaginea pe care o prezintă Evanghelistul Matei este aceea a unui ospăț în care oamenii primesc hrană direct de la Dumnezeu, asemenea lui Adam în Rai, dar și asemenea evreilor în pustie.

Pentru evrei, pâinea avea o însemnătate cu totul deosebită, fiind un simbol al darurilor lui Dumnezeu, al belșugului. Ea nu este doar un mijloc de a satisface foamea, ci este dată pentru a fi împărțită, pentru a întări comuniunea. A împărți pâinea cu cineva în timpurile biblice însemna a fi prieten, apropiat. În Legea Veche, Dumnezeu îi poruncise lui Moise ca în Cortul adunării să așeze „pâinile punerii înainte” (Ieșirea 25, 30) ca semn al comuniunii dintre Creator și făptura Sa. Astfel, Mântuitorul porun­ceș­te mulțimilor să se așeze pe iarbă, ia cele cinci pâini și cei doi pești și, „privind spre cer, a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulți­milor” (Matei 14, 19).

Hristos euharistic devine atât Cel care oferă, cât și Cel care Se oferă, în Biserică 

Această asemănare dintre în­mul­țirea pâinilor și Cina cea de Taină ne încredințează că pâinea euharistică, Trupul Domnului, devine adevăratul dar al lui Dumnezeu spre viață veșnică. Gesturile pe care le săvârșeşte Domnul Hristos în momentul înmulțirii pâinilor sunt identice cu cele din momentul instituirii Sfintei Euharistii în Joia dinaintea Sfintelor Pătimiri, căci în același fel Evanghelistul Matei relateză: „Iar pe când mâncau ei, luând pâinea și binecuvântând, a frânt și, dând ucenicilor, a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu” (Matei 26, 26).

Numai hrăniți cu Hristos euharistic putem să primim, să oferim și să înmulțim din belșugul co­muniunii cu Dumnezeu. Hristos devine atât Cel care oferă, cât și Cel care Se oferă în Biserică, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care le spune corintenilor: „Paharul binecuvântării, pe care îl binecuvântăm, nu este oare împărtășirea cu Sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtășirea cu Trupul lui Hristos? Că o pâine, un trup, suntem cei mulți; căci toți ne împărtășim dintr-o pâine” (1 Corinteni 10, 16-17). Acest fapt înseamnă că înmulţirea pâinilor nu are doar înţelesul unei simple minuni, ci mai ales unul simbolic. Ea preînchipuie minunea cea mare a transformării reale a pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Domnului pe masa Sfântului Altar, în cadrul Sfintei Liturghii, care nu este altceva decât o nouă Cină de Taină.

Primii creștini aveau ca obiectiv principal participarea la rânduiala Bisericii, la săvârșirea sfintelor slujbe, mărturisind că numai împărtășindu-se de prezența harului lui Dumnezeu pot respira viața cea adevărată. Apoi, a doua recomandare este Cina Domnului, Sfânta Euharistie, gustarea din hrana Împărăției cerurilor încă din lumea aceasta. Nu e suficient să fim în Biserică și nu vom putea înainta pe drumul spre Împărăția cea făgăduită, dacă nu ne vom hrăni cu merindele pe care Hristos ni le oferă. Vedem apoi că aceste două etape: prezența în Biserică și hrănirea cu Sfântul Trup și Sfântul Sânge ale Domnului, se dezvoltă și din sânul comunității eclesiale crește în chip firesc și o comuniune socială. Mai mult, putem observa cum primii creștini „luau îm­preună hrana întru bucurie”, starea eclesială era dusă mai departe de zidul Bisericii, viața în Duhul Sfânt înnoia și transforma fiecare activitate de zi cu zi.

Așadar, pericopa evanghelică din Duminica a 8-a după Rusalii este un exemplu al milostivirii divine care oferă din belșug daruri cu multă generozitate, atât pentru trup, dar mai ales pentru sufletul omului, pentru a se înălța duhov­ni­cește și a-L urma pe Dumnezeu pe calea care duce spre Împărăția cerurilor. Însă darurile divine de pâine și pește sunt oferite nu pentru a cultiva comoditatea sau nepă­sarea celor care le primesc, ci sunt oferite pentru conștien­tizarea res­pon­sabilității pe care aceștia o au față de semenii lor. Din Evanghelia de astăzi mai reţinem faptul că, după ce mulţimile au mâncat şi s-au săturat, Apostolii au strâns 12 coşuri de fărâmituri, lucru care trebuie să fie şi pentru noi un îndemn de a nu risipi din darurile primite de la Dumnezeu şi nici din cele agonisite de noi sau semenii noştri cu multă trudă. Nu întâmplător Mântuitorul, atunci când săvâr­șește minunea, nu oferă El însuși fiecărui om din mulțime pâine și pește, ci oferă întâi Apostolilor, iar aceștia mul­țimilor, pentru a întări sentimentul iubirii și al responsa­bi­li­tății. Când Dumnezeu oferă omului un dar, o face pentru ca acesta să fie prilej de sporire a dragostei dintre el și aproapele său.

În minunea de astăzi nu vedem un act singular, o copleşire a naturii, ci însăşi descoperirea lui Dum­nezeu, deoarece „prin Fiul lui Dumnezeu, toate s-au făcut...” (Ioan 1, 27). El este Pâinea vieţii care S-a coborât din cer (Ioan 6, 48), este începutul hranei noastre. Minunea înmulţirii pâinilor s-a săvârşit pentru a înţelege fireasca transformare a hranei în menţinerea existenţei biologice, dar şi binecuvântarea ei de către Hristos în vederea transformării, după ­Înviere, a pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Iisus istoric în Hristos euharistic.