Mulțimea săturată prin minune, icoana Bisericii

Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulţirea pâinilor) Matei 14, 14-22

În vremea aceea, Iisus a văzut mulţimea de oameni şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut; deci; dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate să-şi cumpere mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti.

Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulţimilor.

Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.

Nu este la îndemâna omului modern să asculte întâmplările minunate din Sfânta Scriptură și să le accepte, așa cum sunt ele relatate. Pericopa despre minunea înmulțirii pâinilor, descrisă de Sfântul Evanghelist Matei, este greu de adâncit și de așezat în sufletele noastre, în ciuda aparentei ei simplități. Oare minunea constă doar în aceea că Mântuitorul Iisus Hristos a săturat cu cinci pâini și doi pești 5.000 de bărbați, afară de femei și copii? Sau deopotrivă de minunat este și faptul că aceste mii de oameni umblaseră o zi întreagă după Cuvântul lui Dumnezeu? Acești oameni nu veniseră să mănânce și nici nu aveau cum să știe că Domnul va hrăni în mod minunat poporul care-L urma. Ei erau înfometați de un alt fel de mâncare și băteau acele drumuri anevoioase doar pentru a fi mai aproape de Domnul și a asculta cuvintele Sale. Oamenii aceștia Îl doreau pe Mântuitorul Hristos și le era foame de prezența Lui! Este într-adevăr un lucru minunat pentru noi, oamenii de azi, care, dacă am simți această foame, ar trebui să umplem bisericile ori de câte ori se săvârșește Sfânta Liturghie!

Apoi, minunat este și modul în care 5.000 de oameni, afară de femei și copii, au așteptat în bună rânduială, așezați pe iarbă, să primească bucățica de pâine cuvenită. Ne putem imagina cum s-au petrecut lucrurile, dacă ne gândim că în noaptea de Paști, în jurul unei biserici de oraș, se strâng în jur de 2.000-3.000 de oameni. Și câtă disperare și nerăbdare este la împărțirea luminii, când se știe că lumina se poate împărți la nesfârșit, fără să se împuțineze. Cu atât mai multă greutate este când se împart Sfintele Paști, ca să nu mai vorbim de împărțirea pachetelor sau a mâncării de hram! Cum a fost atunci când a făcut Domnul minunea înmulțirii pâinilor că oamenii nu s-au îmbrâncit și nu au năvălit peste apostoli? Textul scripturistic ne spune simplu: „le-a poruncit să stea pe iarbă”. Iar la un alt Evanghelist găsim informația că au fost așezați cete, cete, deci într-o ordine desăvâr­șită. Așadar le-a poruncit, nu i-a rugat, iar ei au stat acolo, având în mod sigur o nerăbdare lăuntrică în suflet, dar a fost o disciplină și o rânduială greu de ima­ginat pentru lumea de astăzi.

Căutând pe Dumnezeu, devenim una în Biserică

Apostolul care se citește îna­intea acestei pericope pare că nu ne pregătește pentru minunea care este relatată în Sfânta Evanghelie, deoarece ne vorbește despre unitate: „Vă îndemn fra­ților, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toți să vorbiți la fel și să nu fie dezbinări; ci să fiți cu totul uniți în același cuget și în aceeași înțele­gere”. Or, în tradiția Bisericii, textul Apostolului este anume ales, ca să susțină pericopa evanghelică. Dacă Apostolul vorbește despre unitate, acest lucru înseamnă că suntem chemați să conștientizăm alte lucruri în legătură cu textul evanghelic, și nu neapărat faptul minunat al hrănirii mulțimii. Sfântul Evanghelist Matei ne spune că, înainte de săvârșirea minunii, Mântuitorul Iisus Hristos i-a îmbrăți­șat în mila Lui pe toți cei pre­zenți, cu toate necazurile și ne­putințele lor, și le-a vindecat bolnavii: „Și ieșind, a văzut mulțime mare și I S-a făcut milă de ei și i-a vindecat pe bolnavii lor”. Observăm că, spre seară, ucenicii sunt aceia care poartă grija mulțimii, este rândul lor să fie atenți la nevoile oamenilor. Minunea se întâmplă atunci când ucenicii se ridică, imitându-L pe Domnul, în această cuprindere sufletească față de mulțimea de oameni.

Înțelegem de aici că Mântuitorul Iisus Hristos intervine și lucrează într-o comunitate unde este un joc întreg de relații: sunt mai întâi niște oameni flămânzi, apoi sunt ucenicii cărora le este milă de acești oameni flămânzi și Mântuitorul care înmulțește puțina mâncare existentă. Este foarte important să înțelegem că acest puțin capabil să-i hrănească pe mulți are în spate o realitate sufletească. Oamenii aceștia deveniseră una cumva, fiind cuprinși în purtarea de grijă a ucenicilor, după ce mai înainte fuseseră cuprinși în purtarea de grijă a Domnului. Era ceva sufletesc, spiritual, care-i unea pe toți cei prezenți și făcea din ei o comunitate. Mântuitorul Hristos se bucură de unitate, se bucură să ne vadă în comuniune unii cu alții. Să ne gândim la această icoană: 5.000 de bărbați, afară de femei și copii, care stau pe iarbă, în perfectă rânduială, și mănâncă bucuroși și uimiți împreună. Nu este aceasta imaginea Bisericii? Nu stăm noi oare în Biserică ca o mulțime flămândă? Nu venim noi la Biserică ­numai dacă am conștientizat un soi de foame, dacă avem o nevoință lăuntrică asemănătoare cu foamea mulțimilor de pe munte? Nu ne așteptăm noi unul pe altul înaintea Sfântului Potir ca să ne vină rândul și să primim Medicamentul Nemuririi?

Înmulțirea pâinilor - semnificație profetică, euharistică

Putem merge mai departe cu adâncirea sensului acestei pericope evanghelice, dacă o așezăm în legătură cu alte texte scripturistice. Minunea înmulțirii pâinilor este descrisă și de Sfântul Apostol Ioan în capitolul 6 al Evangheliei sale, acolo unde Domnul ne vorbește despre Sine ca fiind Pâinea Vieții. Evanghelia de la Sfântul Ioan ne precizează un lucru foarte important, și anume că hrănirea minunată a mulțimilor a avut loc în apropierea Paștilor evreiești. Și tot în apropierea Paștilor a avut loc și minunea petrecută la nunta din Cana Galileii. Sfântul Evanghelist Ioan ne relatează că nuntașii ajung într-o situație critică și Maica Domnului este cea care intervine de această dată. Ambele minuni, înmulțirea pâinilor și înmulțirea vinului, trebuie să rezoneze împreună în sufletele noastre, deoarece sunt cele două momente din viața și activitatea Domnului care pregătesc Cina cea de Taină. Și în scena înmul­țirii pâinilor, și în scena înmul­țirii vinului, Domnul binecuvântează intervenția Apostolilor, respectiv a Maicii Domnului; și acolo, și dincolo sunt mulțimi care așteaptă răbdătoare să se întâmple ceva. Și nu a fost un gest simbolic în nici una dintre ipostaze, devreme ce oamenii au mâncat și au băut pe săturate.

Privind din această perspectivă, înțelegem că minunea în­mulțirii pâinilor are o semni­ficație profetică, este un moment plin de taine și înțelesuri, toate trimițând la Sfânta Împărtășa­nie. Așa cum din cinci pâini și doi pești a rezultat suficientă mâncare pentru 5.000 de oameni, tot așa din foarte puțină pâine și foarte puțin vin se pot hrăni în comuniune nenumărate persoane, în așa fel încât foamea lor lăuntrică, spirituală este potolită. Mântuitorul a făcut gesturile care de atunci sunt normative pentru fiecare sfințire și care se urmează întocmai la sfințirea pâinii și a vinului de pe Sfânta Masă înainte de a se împărți credincio­șilor ca Sfântă Împărtășanie: „… Și privind la cer, a binecuvântat și frângând a dat ucenicilor, iar ucenicii, mulțimilor”. Dumnezeu nu plouă din cer o mâncare supranaturală, așa cum a făcut cu poporul evreu în pustie timp de 40 de ani. Dumnezeu binecuvântează o mâncare dăruită de om pentru binele obștesc, astfel încât cele cinci pâini și cei doi pești veniți de la om ca jertfă se întorc înapoi cu binecuvântare și hrănesc mii de oameni.

Mântuitorul Hristos Se revelează și Îl revelează pe Dumnezeu în lumea noastră. El Se ascunde în Biserică și în pâine și lucrează prin mâna preotului într-un mod tainic. În fiecare Sfântă Liturghie, Mântuitorul Iisus Hristos este Hrănitorul, Pâine care Se dă pe Sine flămânzilor, lumii și întregii istorii pămân­tești, așa cum se spune în rugăciunea finală de la Proscomidie: „Dumnezeule, Dumnezeul nostru, Cel ce Pâinea cea Cerească, hrana a toată lumea, pe Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos L-ai trimis Mântuitor şi Izbăvitor şi Binefăcător, Care ne binecuvântează şi ne sfinţeşte pe noi...”. Dar acest lucru nu se întâmplă fără să fie invocat, rugat de preot în numele credincio­șilor și fără ca să existe un minim de ofertă și de jertfă din partea noastră, a flămânzilor și însetați­lor de Cuvântul Domnului și de părtășia cu El în viața aceasta și în cea veșnică.