Pedagogia mântuitoare din „Cartea Neamului” lui Iisus Hristos

Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25

Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda și pe frații lui; Iuda a născut pe Fares și pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe Iesei; Iesei a născut pe regele David; David a născut pe Solomon, din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia; Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amos; Amos a născut pe Iosia; Iosia a născut pe Iehonia și pe frații lui, la strămutarea în Babilon. După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Ahim; Ahim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care Se cheamă Hristos. Așadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; și de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; și de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri. Iar nașterea lui Iisus Hristos așa a fost: Maria, Mama Sa, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind și nevrând s-o vădească, a voit s-o lase, în ascuns. Și, cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, căci Cel zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naște Fiu și vei chema numele lui Iisus, căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a spus de Domnul prin prorocul, care zice: „Iată, Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu”. Și, deșteptându-se din somn, Iosif a făcut așa precum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat la el pe logodnica sa. Și, fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

Creștinii ortodocși au parcurs ultimele săptămâni, începând din 15 noiembrie, momente de reală înălțare sufletească, pentru a se pregăti după cuviință pentru întâmpinarea marelui praznic al Nașterii Mântuitorului sau Crăciunul. Toate duminicile acestei perioade au arătat fiecare în felul său specificul ei, modul în care Fiul lui Dumnezeu întrupat S-a manifestat în contextul relației Sale cu oamenii, și, îndeosebi, cu privire la scopul ultim al existenței omului pe pământ, care este dobândirea vieții veșnice, în comuniune de iubire cu Dumnezeul Iubirii desăvârșite și veșnice. În acest context, în perioada Postului Nașterii Domnului, Biserica ne-a pus înainte diferite persoane, învățături și chemări pe care Mântuitorul Iisus Hristos le-a evidențiat în vederea mântuirii tuturor oamenilor. Cu alte cuvinte, duminicile Postului Crăciunului reprezintă evenimente, trepte, momente care au menirea de a-l ridica pe om tot mai mult spre împlinirea chemării lui ultime, care este dobândirea mântuirii sale. Aceste duminici își găsesc și mai mult explicația sau lămurirea conținutului lor, privindu-le în lumina Evangheliei acestei duminici dinaintea praznicului Nașterii Domnului, numită și Duminica „Sfinților Părinți după trup ai lui Iisus Hristos” sau duminica în care ni se prezintă „Genealogia Mântuitorului”.

Fiecare generație din Genealogia Lui ne descoperă lucrarea providenței dumnezeiești

Prin această Genealogie a strămoșilor lui Iisus Hristos, Biserica ne pune în față o altă realitate extrem de importantă, cu relevanță pentru viața lumii întregi și nu numai, a fiecărui credincios în parte, și anume, îndreptarea permanentă a iubirii lui Dumnezeu față de lume. Firul roșu al pericopei Evangheliei de astăzi îl putem numi manifestare a pedagogiei dumnezeiești mântuitoare în viața lumii și, îndeosebi, a poporului iudeu, chemat spre a fi „neamul ales” care să pregătească venirea în lume a lui Mesia. Enumerarea unor întregi generații de oameni, în cadrul acestei genealogii, are o mulțime de semnificații pentru viața Bisericii și a lumii întregi. Printre alte semnificații ale Genealogiei Mântuitorului este și aceasta a pedagogiei pline de înțelepciune, de iubire și de speranță pe care Dumnezeu o pune în lumină și prin intermediul generațiilor care au precedat venirea în lume a Izbăvitorului. Pedagogia dumnezeiască, arătată în acest fel menționat mai sus, reprezintă modul în care Dumnezeu a lucrat în lume pentru ca această lume să fie pregătită, spre a-L primi pe Mesia Cel promis (cf. Geneză 3, 15) și așteptat de către întreaga omenire, grăbind „plinirea vremii” (cf. Galateni 4, 4).

Mesajul Genealogiilor lui Iisus: Hristos a fost o persoană istorică, iar lucrarea Sa are dimensiune universală

Sfintele Evanghelii după Matei și Luca prezintă două Genealogii ale Mântuitorului; Sfântul Evanghelist Matei (cf. Matei 1, 1-17), adresându-se prin Evanghelia sa evreilor, ne prezintă 42 de strămoși ai Mântuitorului, grupați în trei perioade, fiecare cu câte 14 nume: prima de la Avraam până la prorocul și psalmistul-rege David, care este epoca formării poporului ales; a doua, de la prorocul David până la strămutarea în Babilon, care reprezintă epoca cea mai înfloritoare din viața poporului ales, dar și epoca decăderii sale; iar a treia epocă este de la strămutarea în Babilon până la Iisus Hristos. Prin această genealogie a sa, Evanghelistul Matei voia să arate faptul că Iisus Hristos este o Persoană reală, istorică, identificabilă de oricine. Cifra 14 este dublul cifrei 7, care la poporul iudeu a avut o semnificație sacră. Este cifra desăvârșirii, ce exprimă o plenitudine de exis­tență, de viață împlinită la modul desăvârșit, viață pe care a adus-o lumii Iisus Hristos.

Evanghelistul Luca purcede în Evanghelia sa (cf. Luca 3, 23-38) de la Persoana lui Hristos și urcă până la Adam, dorind să sublinieze faptul că Persoana și activitatea mântuitoare a lui ­Iisus Hristos au o dimensiune universală.

Prin acest lanț de generații, asemenea unui fir de aur din istoria omenirii, s-a întreținut nestinsă flacăra mesianică, conștiin­ța nevoii omului de mântuire, de izbăvire de sub puterea răului, a diavolului și a morții.

Deci, pedagogia dumnezeiască mântuitoare se vede și în modul în care Dumnezeu a pregătit omenirea pentru venirea lui Mesia. Această pregătire a făcut-o în mod exemplar și impresionant în sânul poporului ales, care, începând cu Patriarhul Avraam, continuând, apoi, cu toți ceilalți judecători, profeți și aleși ai lui Dumnezeu, au menținut în sânul poporului lui Dumnezeu con­­ș­tiința trează că ei au o menire specială în existența pământească, aceea de a-L primi pe Mesia.

Această pedagogie dumnezeiască s-a manifestat în mod constant și divers, în funcție de evoluția societății iudaice din vremea respectivă. Dumnezeul istoriei nu a lucrat în mod arbitrar, monoton și unilateral în legătură cu lumea, ci întotdeauna în mod înțelept, iubitor și deschizând de fiecare dată noi orizonturi în evoluția socială, religioasă, culturală și istorică a poporului ales. Modalitatea în care El a selectat aceste personalități religios-morale menționate în Evanghelii ilustrează acest fel de manifestare a pedagogiei dumnezeiești.

Astfel, pedagogia dumnezeiască s-a îndreptat, în primul rând, spre poporul ales, căruia i-a întreținut dorința și dragostea față de Dumnezeul Cel viu și de împlinirea făgăduințelor Sale. Dar El nu a lăsat în afara pedagogiei Sale creatoare și mântuitoare nici restul lumii. Aceasta, deoarece lumea în ansamblul ei este obiectul iubirii și al pedagogiei dumnezeiești. Această pedagogie mântuitoare a lui Dumnezeu manifestată în lume nu este străină de lucrarea mai generală a lui Dumnezeu de a menține lumea în existență și a se bucura constant de iubirea Sa, prin pronia sau purtarea Sa de grijă față de lume. Altfel spus, pedagogia și pronia dumnezeiască nu sunt despărțite una de cealaltă. Manifestarea în lume a pedagogiei dumnezeiești este și ea o dovadă a atotputerniciei lui Dumnezeu, o mărturie a dragostei Sale, o evidențiere a dorinței lui Dumnezeu de a-i ridica pe oameni din starea de rătăcire, stricăciune și moarte în care se aflau și de a-i conduce în noua dimensiune existențială de restaurare, de înnoire și de mântuire a lor.

Dumnezeu lucrează și astăzi pentru pregătirea noastră spre primirea lui Mesia

Ca o concluzie a pedagogiei dumnezeiești mântuitoare, arătată în Genealogia Mântuitorului, trebuie înțeleasă ultima parte a Evangheliei de astăzi (Matei 1, 18-25) în care se relatează propriu-zis Nașterea lui Iisus Hristos. Logodnica dreptului Iosif, Fecioara Maria, fără a fi fost ei împreună, s-a „aflat a avea în pântece de la Duhul Sfânt”, ca împlinire a profeției lui Isaia 7, 14. Îngerul Domnului i se arată în vis lui Iosif, zicându-i: „Nu te teme să iei pe Maria, logodnica ta la tine, căci ceea ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 20). Iosif a procedat așa cum i-a poruncit îngerul, luând-o la sine pe logodnica lui. Apoi, au urmat toate celelalte detalii cu privire la Nașterea Mântuitorului în Betleemul Iudeii, ca scop final al pedagogiei lui Dumnezeu față de lume. Astfel, trebuie să subliniem o serie de lucruri.

În primul rând, scopul pedagogiei divine în contextul Evangheliei de astăzi este deosebit de lămuritor: pregătirea venirii în lume a lui Mesia.

În al doilea rând, această pedagogie dumnezeiască ne arată că tot ceea ce este legat de mântuirea oamenilor nu se putea realiza în afara prezenței și a lucrării Duhului Sfânt. El a călăuzit pe toți drepții Vechiului Testament, conlucrând apoi, la Întruparea Fiului lui Dumnezeu și, în fine, tot Duhul Sfânt este Cel Care lucrează cu omul credincios în vederea primirii darului mântuirii lui Iisus Hristos în Biserica Sa.

În al treilea rând, „Cartea ­Neamului” lui Iisus Hristos reprezintă nu numai un document istoric, deși avem de-a face cu persoane istorice reale, care au trăit în lume și care pot fi identificate pe cale științifică cu privire la numele lor, la locul în care au trăit și la activitatea lor; ci, totodată, în această mărturie a Sfintei Evanghelii este transparentă pedagogia mântuitoare a lui Dumnezeu.

De aceea, oamenii trebuie să înțeleagă lucrarea lui Dumnezeu în viața lor, în sensul că, așa cum Dumnezeu a lucrat prin pedagogia Sa proniatoare în istoria poporului ales și la celelalte neamuri, pentru a le pregăti în vederea venirii lui Mesia, tot astfel Hristos Mântuitorul dorește să pregătească sufletele oamenilor, prefăcându-le în biserici sau temple ale Sale, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel (cf. I Corinteni 3, 16-17). Iar toată această lucrare se petrece și astăzi cu fiecare credincios, prin puterea Duhului lui Dumnezeu, sfințind și transfigurând sufletele oamenilor în lumina harului mântuitor.

Astfel, se cuvine ca din prilejul acestei duminici să înălțăm gânduri de recunoștință și de iubire către Dumnezeu, care în pedagogia Sa dumnezeiască nu a uitat pe omul cel căzut de la fața Lui, ci a lucrat pentru menți­nerea lui în orizontul așteptărilor mesianice. Dacă Dumnezeu a lucrat astfel în timpurile de pregătire a venirii lui Mesia în lume, El nu încetează nici astăzi să fie prezent în viața lumii și a fiecărui om, pe care îl însoțește continuu cu pedagogia Sa mântuitoare, pentru a-l ridica mereu spre comuniunea de iubire cu Sine. În același timp, El dorește cu toți oamenii să se împărtă­șească de darurile pe care le-a adus lumii, Cel Care a venit în lume la „plinirea vremii. În acest sens, pedagogia Lui este activă și astăzi, dorind să sensibilizeze inimile tuturor oamenilor, care să audă mereu chemarea Sa, așa cum au auzit-o și cei menționați în Evanghelia de astăzi, simțind aceeași bucurie a mântuirii în iubirea Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.