Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia de Duminică Scepticul Natanael Îl recunoaşte pe Mesia

Scepticul Natanael Îl recunoaşte pe Mesia

Un articol de: Pr. Prof. Univ. Petre Semen - 16 Mar, 2008

Evanghelia duminicii I din Post (a Ortodoxiei)

Ioan 1, 43-51

43. A doua zi (Iisus) voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi.

44. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru.

45. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret.

46. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi.

47. Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug.

48. Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin.

49. Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel.

50. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea.

51. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.

Sfântul Ioan ne spune că Iisus i-a primit la ucenicie pe doi dintre bărbaţii iudei care-l urmaseră pe Sfântul Ioan Botezătorul (Ioan 1, 37-39). Unul dintre ei era Andrei, fratele pescarului Petru.

Relatarea chemării la apostolat diferă puţin de la un evanghelist la altul. Noutatea transmisă de Sfântul Ioan constă în aceea că, după întâlnirea cu Iisus, unii Ucenici îi îndeamnă ei înşişi pe alţii ca să devină ucenici ai Domnului, vorbindu-le cu multă bucurie despre El. Este cazul lui Filip, care l-a convins pe Natanael să vină şi să-L vadă pe Iisus. Reticenţa lui Natanael ne face să credem că Apostolii nu erau oameni chiar aşa de slabi de înger şi nici atât de uşor influenţabili.

Evangheliştii ne spun că unii vin mai întâi să vadă unde locuieşte Iisus, alţii aleargă după El doar ca să-L asculte, pentru a se convinge că nu au de a face cu un om fără de căpătâi. Oricum, din comportamentul celor dintâi chemaţi, unii creştini ar trebui să înveţe că nu trebuie să fie prea creduli în a urma şi asculta pe oricine, fără nici un discernământ.

Din Evanghelie reiese că, după chemare, Filip a cercetat amănunţit persoana lui Iisus, familia din care provine şi, în special, Sfintele Scripturi, ca să vadă de unde va veni Mesia, din ce neam se trage şi în ce loc se va naşte. Din dialogul cu viitorul ucenic se deduce că era foarte pregătit, adică deţinea toate datele necesare când a zis: „Am găsit pe acela despre care au scris Moise în lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret“ (vers. 45). Filip vorbea, deci, în deplină cunoştinţă de cauză şi cu multă putere de convingere, fiindcă era mai întâi el însuşi convins pe deplin de cele ce aflase. Aşa vor face după învierea lui Iisus din morţi toţi Apostolii şi aşa trebuie să facă toţi cei cărora Biserica le-a încredinţat misiunea propovăduirii lui Hristos.

Exemplul mamei-arici

Biserica ne propune acest text spre meditaţie pentru a ne sugera că aşa se cuvine să procedeze tot creştinul care L-a aflat pe Dumnezeu. Iar dacă nu L-a întâlnit chiar în persoană, precum Filip, dar a aflat din Sfânta Biserică ceva despre învăţătura Sa mântuitoare, trebuie neapărat să o împărtăşească şi altora ca să devină şi el ucenic plăcut Domnului.

Să nu uităm că Iisus are nevoie chiar acum şi aici de ucenici cât mai mulţi care să vestească şi altora Evanghelia. Aşa îi învăţa, la timpul său, pe credincioşii de sub jurisdicţia sa pastorală, Sfântul Antim Ivireanul. „Să faceţi, zicea el, precum femela de arici, care, toamna, când strugurii sunt destul de copţi, merge în vie şi mănâncă struguri până ce se satură. Dar se gândeşte şi la puişorii săi cum să-i sature şi apucă cu gura o coardă de viţă şi o scutură cu putere ca să cadă destule boabe de strugure pe jos. Apoi se rostogoleşte peste boabele de strugure care intră cu zecile în ţepii ei şi atunci când crede ea că s-au strâns destule, pleacă spre cuibul său, unde o aşteaptă puişorii înfometaţi pe care-i hrăneşte cu struguri proaspeţi. Aşa trebuie să procedeze şi creştinii care iau parte la sfintele slujbe şi ascultă Evanghelia şi tâlcuirea ei“, zicea vrednicul episcop, preocupat de mântuirea fiilor săi spirituali. Îi îndemna deci să-şi încarce bine memoria şi să pună la inimă învăţăturile sfinte pe care să le ducă şi celor dragi de acasă care, din diferite motive, nu au putut lua parte la sfânta slujbă, ca să nu rămână cumva păgubiţi sufleteşte şi înfometaţi de hrana duhovnicească.

Taina lui Natanael

Din Evanghelie reiese că Filip l-a convins pe Natanael de mesianitatea lui Iisus şi de calitatea Sa de profet, dar numai până la un punct. Când a auzit că este fiul unui tâmplar pe nume Iosif şi că locuieşte în neînsemnatul târguşor Nazaret, Natanael a vrut să vadă cu proprii săi ochi şi să obţină nişte dovezi mai convingătoare. Ca bun credincios iudeu şi cercetător asiduu al Sfintei Scripturi, Natanael ştia profeţiile care vesteau clar că Mesia se va naşte în Betleemul Iudeii, şi nicidecum în Nazaret. Fără alte explicaţii, Filip îl invită să vină la Domnul şi să-L vadă cu proprii săi ochi.

Când l-a văzut pe Natanael venind la Sine, Iisus a zis despre el: „Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug!“. Nici că se putea un compliment mai frumos şi mai de dorit pentru un fiu al lui Israel şi pentru orice om. Într-adevăr, lucru cel mai important pentru om ar fi ca Dumnezeu să spună despre el că nu are sufletul şi inima compromisă, că n-a lăsat să intre în el, să încolţească şi să odrăslească sămânţa răutăţii. Prin aceste cuvinte Iisus n-a căutat să-l măgulească pe viitorul ucenic ca să-l câştige pentru cauza Sa, ci pur şi simplu i-a dovedit că este cu adevărat marele profet şi Mesia, Fiul lui Dumnezeu şi că în această calitate cunoaşte în chip desăvârşit alcătuirea firii noastre. Dar nu aceste cuvinte l-au copleşit pe Natanael care întreabă cu uimire: de unde mă cunoşti?, ci cele pe care le va auzi în continuare. Hristos îi spune că îi cunoaşte nu doar taina inimii, ci şi marea taină a vieţii sale când zice: „Mai înainte de a te fi chemat Filip, te-am văzut când erai sub smochin“. La aceste vorbe, Natanael pare copleşit de uimire, deoarece aude pentru prima dată, de la un străin, marea taină a vieţii lui. Fiecare om poate avea o taină a vieţii lui pe care o ştie numai Dumnezeu, întrucât omul, în sine, este o taină de nedesluşit pentru semenii săi.

Oricât de mare psiholog ar fi cineva, nu poate pătrunde în sufletul nimănui cu forţa şi nici nu poate cunoaşte pe deplin persoana cuiva, acţionând doar după tiparele de investigaţie pe care le-a studiat şi pe care încearcă să le aplice. În ce consta de fapt taina vieţii lui Natanael pe care Iisus i-a dat-o în vileag şi, în acelaşi timp, s-a descoperit şi pe Sine ca fiind Dumnezeu adevărat?

Smochinul salvator

O tradiţie creştină spune că, pe vremea lui Irod, ucigătorul de oameni şi de prunci, pruncul Natanael, al cărui nume înseamnă Dumnezeu a dat sau darul lui Dumnezeu, avea cam aceeaşi vârstă cu Iisus a cărui viaţă crudul rege voia s-o suprime din faşă. Pentru a nu da cumva greş, tiranul a poruncit să fie ucişi toţi pruncii Betleemului şi cei din împrejurimi până la vârsta de doi ani. Pentru a salva viaţa pruncului Natanael, se zice că părinţii săi l-au ascuns în grădină, sub un smochin, şi l-au acoperit cu frunze, iar soldaţii executori ai sentinţei nu l-au putut descoperi.

Salvarea cu totul originală a copilului n-a ştiut-o nimeni în afară de părinţii săi. De aceea, când Iisus i-a spus lui Natanael că l-a văzut sub smochin, cu mult mai înainte de a-l fi chemat Filip, tocmai la această taină a sa s-a referit. Era firesc deci ca Natanael să fi rămas ca şi mut de uimire, dar să se şi bucure totodată, că Cel care vorbeşte cu el este cu adevărat marele profet trimis de Dumnezeu. Ca unul care citea în mod constant Sfintele Scripturi, Natanael ştia bine cuvintele psalmistului care preaslăvea atotştiinţa lui Dumnezeu când exclama cu uimire: „Oare Cel ce a sădit urechea nu aude? Cel ce a zidit ochiul oare nu priveşte?“ (Ps. 93, 9-10).

Cuvântul care schimbă destine

Realizând deci că numai Dumnezeu putea cunoaşte atât de bine marea taină a vieţii sale, Natanael, care înaintea întâlnirii cu Domnul, fusese destul de circumspect cu privire la calitatea de Mesia a lui Iisus, mai ales că venea din neînsemnatul Nazaret, acum exclamă cu entuziasm sfânt: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel“.

Doar câteva vorbe ale lui Iisus au fost suficiente ca să schimbe în mod radical destinul lui Natanael. Doar pentru că a crezut, Iisus i-a făgăduit de îndată că nu va rămâne deloc nerăsplătită credinţa sa şi nici a celor care erau cu el, fiindcă zice pentru toţi: „Amin, amin - adică adevărat, adevărat - vă spun vouă, ce de acum încolo veţi vedea cerurile deschise şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste fiul Omului“.

Nu oricui i s-a făcut de către Dumnezeu marea favoare de a fi văzut realităţile spirituale, după deschiderea cerurilor sau, mai degrabă, după deschiderea ochilor spirituali cu care să perceapă şi alte realităţi decât cele pur materiale. Biblia ne spune că numai patriarhul Iacob a văzut pentru prima dată cerurile deschise (Geneză 28, 12) şi mai apoi profeţii Isaia (cap. 6), Iezechiel (cap. 1 şi 10), Sfântul Ioan la botezul lui Iisus (Matei 3, 16; Ioan 1,32), Sfântul Ştefan, primul martir al Bisericii (Fapte 7, 55), Sfântul Petru (Fapte 10, 11) şi Sfântul Ioan în insula Patmos (Apoc. 19, 11) şi, probabil, toţi sfinţii martiri şi mucenici care L-au mărturist pe Hristos cu preţul vieţii.

Chiar dacă numai unii au avut darul, cu totul excepţional, de a vedea cerurile deschise, anunţul Domnului Hristos este minunat şi ne priveşte şi pe noi, pe toţi creştinii, dacă luăm în serios Evanghelia lui Hristos, anume că, graţie lucrării Sale mântuitoare, cerurile ni s-au deschis şi nouă şi vor rămâne deschise pentru toţi cei care vor mărturisi prin cuvânt, dar mai ales prin fapte, dumnezeirea Lui.