Sfințenia, invitația de a fi om

Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților) Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oame­nilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; și cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată, noi am lăsat toate și Ţi-am urmat Ţie. Cu noi, oare, ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Ade­vărat zic vouă că voi, cei ce Mi-ați urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe două­sprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii sau țarini pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și viață veșnică va moșteni. Și mulți dintâi vor fi pe urmă și cei de pe urmă vor fi întâi.

„Duminica tuturor sfinților” s-ar putea numi „Duminica creștinilor iubitori de adevăr și de Dumnezeu”, după cuvântul Sfântului Simeon Metafrastul, a celor care pe toate le stăpânesc nestăpâ­nindu-le, a celor care mărturisesc despre Hristos înaintea oamenilor convinși de „sprijinul” Domnului înaintea Tatălui Ceresc (Matei 10, 32).
Ziua împlinitorilor voii lui Dumnezeu, a izbăviților, a celor care „nu vor veni la judecată” (Ioan 3, 18) ne conduce pe cărarea unei întrebări de forță: este sfințenia ușor de atins sau e „Everestul” celor puțini, al premian­ților, al performerilor? 

În logica duhovnicească sfântul nu se confundă cu supraomul

Dacă sfințenia ar fi făurită de om pentru om, dobândirea ei ar presupune „supraomul” (boala dictaturilor), și nu sfântul. Încercarea disperată a regimurilor atee, indiferent ce nume ar purta ele, a fost desacralizarea omului și inventarea unei „sacralități” secularist-umaniste. Spre exemplu, „supraomul” accesează ace­leași instincte ale naturii umane, doar că nu le folosește pentru creșterea în Dumnezeu, ci pentru construirea „uriașului”, a „omului puternic”. De aceea, dorința de conducere a propriului trup spre mântuire se preface în sete de stăpânire a celorlalți; dragostea de Dumnezeu se transformă în egolatrie; iubirea de aproapele se preschimbă în manipularea și exploatarea lui; scurt spus acesta este „sfântul” făurit de om, nu și sfântul lui Hristos, nu și sfântul despre care vorbește această Duminică! Și încă ceva în plus, folosind cuvintele lui G. K. Chesterton, supraomul, pentru a „fi mai mult decât un simplu om, noi trebuie să fim mai puțin (oameni)”. Nota comună este gestul nivelator, șablonul procustian, care ajută la micirea celorlalți de dragul „modelului”. 

Sfințenia este a lui Hristos și din Hristos. A fost făcută accesibilă tuturor neahtiaților după „oameni noi”, nemutilaților de plă­ceri și egoism, oamenilor simpli, sinceri și care o caută, celor care, indiferent de câte ori cad, se ridică optimist. Sfințenia, așadar, nu vorbește despre „supraoameni”, ci despre oameni îndumnezeiți, despre cei care pot ajunge „dumnezei”, prin desă­vârșirea asemănării cu Dumnezeu. Singura concurență pe care o acceptă sfințenia este cu noi înșine, iar comparația este doar cu „bărbatul desăvârșit”, cu Domnul Hristos; singura stăpânire posibilă este asupra propriilor patimi; singura exploatare acceptată este a drumului virtuții. 

Paradoxul biruinței sfântului: dominarea fără putere și cucerirea fără arme

Când pomenim sfântul, pomenim paradoxul, „scandalul”, iar „pe el (pe sfânt) nu-l poate cunoaște și judeca nici unul dintre cei ce au duhul lumii, decât acela care are același duh al dumnezeirii, asemănând, cum zice dumnezeiescul Apostol, „cele duhov­nicești cu cele duhov­nicești” (1 Corinteni 2, 15), cum spune Sfântul Simeon Metafrastul. Aceasta este și problema timpului nostru. Sfântul e neînțeles de cei care au refuzat alfabetul lui Hristos, un alfabet înroșit de sângele jertfit din dragoste. Gestul unui sfânt ca Luca al Crimeei, de a nu opera fără icoana Maicii Domnului în sală, îi face pe atei să-l socotească scrântit, să creadă că îl pot pune la punct, să-l alunge, ca mai apoi să se declare, cel puțin pentru moment, învinși. În fapt sunt nevoiți să-și recunoască neputința de a înțelege logica sfințeniei. Exemplele ar putea continua. 

Sfântul fascinează pentru că domină fără putere și cucerește fără sabie. Cum să domini fără putere? Cum să cucerești fără sabie? Puterea omului mundan e dată de ceva din afară: bani, poziție socială, cerc de influență, în timp ce puterea sfântului vine din interior, e har, de aceea și dominația lui e diferită, vine din dragoste. Domină susținând stâlpii adevărului și ai libertății. Marile cuceriri și marile imperii s-au realizat prin sabie, metaforă a forței, a războiului, a conflictului, a crimei, „cuceririle” oamenilor lui Dumnezeu s-au făcut prin dragostea pentru Legea cea Nouă. 

Cu alte cuvinte, „pe cât se deo­sebește păstorul cuvântător de do­bitoacele necuvântătoare, pe atât se deosebește un astfel de om în înțelegere, în cunoștință și în puterea de a se deosebi de ceilalți oameni. Căci el se împăr­tășește de alt Duh, de altă minte, de altă înțelegere și de altă înțelepciune decât înțelepciunea lumii acesteia.”

Dacă dorim să devenim sfinți, să înțelegem sinteza Sfintei Evanghelii după Matei (10, 32-33; 37-38; 19, 27-30). Aici e rețeta omului ce se pregătește pentru Împărăție: sfântul Îl mărturisește pe Hristos înaintea oamenilor; este curajos și nu se leapădă în timp de ispită; Îl iubește pe Dumnezeu mai presus de aproapele, prin aceasta iubind desăvârșit; își poartă crucea cu smerenie și răbdare; alături de cei care au pus pe locul secund prosperitatea materială, nici el nu va fi judecat. Cu alte cuvinte, sfântul este iubitor de adevăr și de Dumnezeu.

Stăvilare în fața puhoiului imoralității lumii

Ținem ziua de cinstire a Tuturor Sfinților pentru că dorim să ne declarăm limitele cuprinderii cu mintea a puterii sfin­țitoare. Anume că nu avem posibilitatea de a-i ști pe toți cei care au pășit în Împărăție, a celor ce sunt în „bucuria Tatălui”. Această zi vorbește în fața lumii despre anonimatul sfințeniei, despre faptul că numele lor sunt înscrise în ceruri, nu în dipticele noastre. Dumnezeu știe cine e sfânt, dar toți avem parte de mijlocirea lor.

În același timp, să o spunem lămurit în cadența autorului Epistolei către Evrei, sfinții rușinează puterea seculară când aceasta nu-L recunoaște pe Împăratul, promovează dreptatea, se bucură de binecuvântările Domnului, de persecuții nu se înfricoșează, când nu e altă cale, se predau morții, iar sângele lor e fluviul din care nădejdea unei lumi mai bune se adapă. 
Când modernitatea ne invită obsesiv la „omul nou”, la „supraom”, la omul bionic, la veșnicia materială promisă triumfător de apostolii transumanismului, Mântuitorul ne cheamă la asemănarea cu El și ne arată cu privirea Sa caldă drumul sfințeniei, al bogăției în sărăcie și al puterii în slăbiciune. Sfântul nu a căutat și nu caută plăcerea și aprecierea lumii, de aceea nu va vorbi pe placul tuturor, ci pe placul cinstitorilor de Dumnezeu. Sfântul nu a făcut și nu va face concesii în fața păcatului, dar va plânge negreșit cu păcătosul și pentru păcătos. El este sprijin la nevoie și stăvilar în fața puhoiului imoralității lumii ce renunță la Dumnezeu și caută „omul puternic”. În acest sens, cuvintele Sfântului Pavel schițează cu litere de aur profilul duhovnicesc al tuturor sfinților: „Ca niște săraci, dar pe mulți îmbogățind; ca unii care n-au nimic, dar pe toate le stăpânesc~ (2 Cor. 6, 10).