Sfinţii reprezintă firescul vieţii umane

Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților) Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, și Eu Mă voi lepăda de el înaintea ­Tatălui Meu, Care este în ceruri. Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; și cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată, noi am lăsat toate și Ţi-am urmat Ţie. Cu noi, oare, ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi, cei ce Mi-ați urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii sau țarini pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și viață veșnică va moșteni. Și mulți dintâi vor fi pe urmă și cei de pe urmă vor fi întâi.

O primă întrebare care se leagă firesc de praznicul de acum o săptămână este: De ce prăznuim pe toți sfinții imediat după Rusalii? Putea fi spre toamnă sau în primăvară sau oricând. Nu, Biserica a pus această amintire în slujire acum, la o duminică după Duminica Rusaliilor. Răspunsul este unul simplu și atât de normal. Prin Pogorârea Duhului Sfânt s-a împlinit revelația adusă prin Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos. Dumnezeu refăcuse creația alterată și îi deschisese omului calea spre veșnicia paradisiacă. Duhul Sfânt crease starea creștinului puternic, plin de curaj, capabil să vorbească deschis, în mijlocul mulțimilor și chiar să își asume moartea martirică.

Duhul Sfânt le dăduse apostolilor nu doar amintirea tuturor celor primite ca învățătură de la Mântuitorul Hristos, ci și puterea de a spune, de a vorbi cu curaj. Nu mai erau fricoșii din Grădina Ghetsimani, ci bărbați plini de putere care vor privi lumea cu ochii lui Hristos. Din acel moment nu au mai stat în calea lor nici școli rabinice sau filosofice care să îi domine în dialectică. Erau cu Logosul divin în inimă și în cuvânt, dominând lumea. Lumina Taborului le domina privirea, ­încât învățătura lor nu era o înșiruire de demon­strații silogistice, ci revărsarea cerului ca o revelație spre umanitate. Oamenii ascultau uimiți ceea ce niște foști pescari sau oameni fără cultură le vorbeau. Se pleca de la acea uimire: „Niciodată nu a vorbit cineva ca acest om!”, iar apostolii au continuat acea vorbire, care nu era o simplă rostire, ci o revărsare de revelație. Prin aceasta, Atena, Efesul, Ierusalimul și alte mari centre nu au putut să se opună mesajului divin. Cel mult să îl persecute, dar nu să îl combată.

Omul este chemat la sfințenie

Prezența Duhului Sfânt a creat starea de sfințenie în umanitatea pe care o adusese Hristos prin jertfa sa. Hristos a întemeiat crești­nismul, iar Duhul Sfânt i-a dat puterea de a se dezvolta. Era normal ca după prăznuirea ­Duhului Sfânt să se amintească starea de sfințenie din istoria umanității. Duminica Tuturor Sfinților ne aduce aminte de ­lucrarea continuă a lui Dumnezeu în creație. Prin harul Duhului Sfânt, Biserica a reușit să fermenteze lumea, care a devenit un aluat al unei noi conștiințe: cea a sacralității.

Ce sunt acești sfinți pe care îi prăznuim astăzi? Dacă l-aș cita pe părintele Rafail Noica, aș spune că ei reprezintă normalitatea vieții umane, căci sfințenia este starea omului de dinainte de cădere. Cu alte cuvinte, ceea ce trăim noi, în această viață orizontală, nu este normalitatea pentru care am fost creați. De aceea omul nu se simte satisfăcut de această viață și are permanent stări conflictuale, cu el, cu societatea, cu lumea pe care nu o poate înțelege. Tensiunea omului în viață arată că aceasta nu îi este proprie, nu este a lui. De aceea, parcă nu aș numi-o viață, ci drum spre viață. Căci viața omului este în veșnicia lui Dumnezeu.

Omul poartă în el acest germene al sfințeniei, căci o simte în profunzimea inimii lui. El se simte chemat spre sfințenie, de aceea creează și încearcă să se apropie de perfecțiune. Aceasta este expresia sfințeniei din om, care orientează pământul spre cer prin operele sale. Arta adevărată și nu cea vulgară este o scară a umanului care vrea să urce prin sine spre Dumnezeu. Este apreciabilă această trudă, căci este urcușul omului spre cer prin artă, prin ­literatură, prin filosofie etc. Dar să nu uităm că nu noi punem scara pentru a ne urca spre cer, ci Dumnezeu coboară spre noi. Adică fără de El nu putem urca. Orice am face fără de El, fie și capodopere, este uimitor, fascinant, dar niciodată divin.

O operă de artă, o carte de filosofie, un tablou, o voce minunată te fascinează, dar nu te poți prosterna în fața ei. Nu simți divinul, ci doar umanul în forma lui cea mai înaltă. Iar umanul este mărginit, oricât de înalt ar fi. Duminica aceasta prăznuiește urcarea umanului spre Dumnezeu, prin starea de sfințenie. Sfinții prăz­nuiți reprezintă victoria crești­nismului asupra istoriei, urcarea umanului spre cer, dincolo de orizontalitatea vieții. Sfinții ne arată că drumul spre veșnicie poate fi parcurs. Sfin­țenia nu este a omului, ci a lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu sfințește, iar omul este sfințit și devine astfel sfânt. Noi doar recunoaștem ceea ce Dumnezeu a sfințit. De aceea, sfinții depășesc proclamările noastre de canonizare. Ele pot veni după sute de ani, dar sfântul este deja în sfințenia lui Dumnezeu imediat după moartea lui trupească.

Prin această duminică și sărbătoare a prăznuirii tuturor sfin­ților, Biserica Ortodoxă recu­noaște faptul că nu toți sfinții au ajuns în calendarul ei și că sunt încă mulți sfinți anonimi, pierduți în istorie, pe care îi știe doar Dumnezeu, îi cunoaște cu numele și viața lor. Și totuși, pentru a nu îi uita, chiar dacă nu îi cunoaștem, Biserica ne-a rânduit această sărbătoare a tuturor sfinților. Îi prăznuim pe toți ca să nu uităm că viața creștină stă pe jertfa vieții lor, pornind de la Jertfa lui Hristos.

Pomenirea tuturor sfinților necunoscuți

Duminica de astăzi ne învață că există în fiecare din noi germenele sfințeniei și că avem nevoie de acea conștiință sacră pentru a ne ridica din orizontalul materiei și a privi și urca spre cer. Am spus: Dumnezeu ne coboară scara și noi urcăm spre cer cu ajutorul harului divin. Primim putere de la Duhul Sfânt, iar pe scară urcăm cu Hristos ca pe un drum al Golgotei cu privirea spre brațele Tatălui, care ne așteaptă la capătul ei. Este drumul sfin­țeniei, este reîntoarcerea de la păcat la sfințenie, de la roșcovele porcilor la brațele ­Tatălui. Duminica Tuturor Sfinților ne obligă spre sfințenie. O avem în noi, trebuie doar să conștien­tizăm acest lucru și să devenim activi.

Misiunea noastră ca Biserică este să conștientizăm sfințenia din oameni, care dacă nu ajunge la Dumnezeu rămâne doar ca o inspirație în artă, literatură etc. Dacă însă se întâlnește cu harul lui Dumnezeu, ea se desăvârșește și omul devine sfânt. Duminica Tuturor Sfinților nu este doar a celor care au fost, ci și a celor care vor fi. Toți vrem sfințenia și toți ne dorim starea de sfânt în veș­nicie. Putem. Avem aplecarea spre sfințenie în noi. Ne mai trebuie harul ca ajutor și calea ca direcție a sfințenie. Calea sau direcția este drumul Ortodoxiei, harul se cere și îl primim prin prezența noastră în taina Bisericii. Mai rămân doar voința și ­lucrarea noastră. Nu cere Dumnezeu mult, doar să vrei. Faptul că suntem în biserică, la Sfânta Liturghie, înseamnă că vrem acest lucru.

Duminica Tuturor Sfinților ne arată că pământul este binecuvântat prin acești sfinți parțial cunoscuți, însă cei mai mulți anonimi. În această sfințenie anonimă Dumnezeu păstrează lumea, ca în dialogul cu Avraam, pentru că încă mai sunt acești pași ai sfințeniei. Depinde de noi dacă pașii se vor înmulți, dacă pământul va mai avea glasuri și inimi spre cer care să aducă pe pământ binecuvântarea și mila divină. ­
Să sperăm că vom reuși să con­ș­tientizăm sfin­țenia latentă din noi și dorul sufletului pentru cer, ca astfel pașii sfințeniei să se înmulțească pe pământ.

Dumnezeu să ne dea impulsul pentru a ne ridica de lângă roșcovele amăgirii materiale și a ne reîntoarce spre Tatăl. Amin.