Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia de Duminică Un trup bolnav are nevoie de suflet curat pentru vindecare

Un trup bolnav are nevoie de suflet curat pentru vindecare

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia de Duminică
Un articol de: Pr. Dr. Nicolae Gilla - 01 Aug, 2021

Duminica a 6-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum) Matei 9, 1-8

În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea şi a venit în cetatea Sa. Şi, iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credința lor, a zis slăbănogului: Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: Acesta hulește. Şi Iisus, știind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetați rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Ridică-te şi umblă? Dar, ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Ridică-te, ia-ți patul şi mergi la casa ta. Şi ridicându-se, s-a dus la casa lui. Iar mulțimile, văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Care dă oamenilor asemenea putere.

Viața noastră este impregnată de alegerile pe care le facem la fiecare pas în decursul existenței. Fiecare alegere este determinată de prioritățile liber alese, care ne stăpânesc, iar relația noastră cu Dumnezeu se înscrie pe ace­lași făgaș, fiind profund influen­țată de așteptările noastre de la El. În această cheie de înțele­gere, observăm că sunt două tipuri de credincioși: unii care spe­ră în ajutorul lui Hristos pen­tru viața lor actuală în a­ceas­tă lume. Când sunt bolnavi, se roagă, dorind ca El să-i facă bine. Această speranță o au nu numai în ceea ce privește bolile normale ale corpului, ci și în ceea ce privește relațiile bolnave, sărăcia și situațiile de viață problematice în general. Atunci când se gândesc la mântuirea lor, ei se văd în primul rând ca victime, pentru că sunt împie­dicați de boala sau nepu­tința lor să trăiască o viață fericită și împlinită. Aceș­tia apreciază în mod deosebit Biserica pentru ajutorul social și se axează în principal asupra filantropiei creștine, care ajută acolo unde este nevoie de ajutor. Paraliticul din textul Evangheliei noastre este un exemplu tipic în acest sens: victimă a unei ne­putințe trupești, care cere ajutor de la Domnul, susținut de prietenii săi în demersul lui și primește vindecare.

Alții care speră în ajutorul lui Hristos mai ales pentru dobândirea vieții veșnice. Aceștia având în prim-plan păcatele lor, se întreabă cu îngrijorare cum se vor prezenta în fața judecății lui Dumnezeu, și astfel se străduiesc să facă tot ce le stă în pu­tință pentru a dobândi iertare de la Domnul. Ei sunt con­știenți că păcatul este rădăcina tuturor relelor și, prin urmare, caută iertare din nou și din nou în Taina Spovedaniei și prin Sfânta Împărtășanie. Atunci când se gândesc la mântuirea lor, ei se văd ca niște făptuitori care nădăjduiesc să dobândească iertare prin Domnul nostru Iisus Hristos. Ceea ce apreciază ei în mod deosebit la Biserică este chemarea la pocăință a tuturor oamenilor. Paraliticul din textul predicii noastre este, de asemenea, un exemplu tipic și în acest sens: era un păcătos ca mine și ca tine, căruia Domnul i-a iertat păcatele.

Iubirea prietenilor „obligă” pe Hristos să-l vindece pe cel suferind

Paraliticul din textul Evangheliei noastre este, așa cum am spus, un exemplu tipic pentru ambele. Iată ce este remarcabil în această relatare evanghelică, fiind unică în acest sens: în același loc, în acel ceas și pentru același om, Mântuitorul face o dublă minune: îi iartă păcatele și îi vindecă infirmitatea fizică.

Acest lucru ne aduce la miezul poveștii și, în același timp, la întrebarea ce trebuie să facem cu tensiunea dintre cele ale trupului și grija pentru suflet. Miezul minunii este însuși Domnul nostru Iisus Hristos și modul în care săvârșește minunile Sale. Să fim așadar cu luare-aminte la ceea ce spune și fa­ce! Se uită la paralitic și la pri­etenii săi, care, în ciuda con­di­țiilor externe dificile, au venit la el plini de încredere și spe­ranță pentru a primi ajutorul Său. Îi spune apoi paraliticului: Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!  Ținând cont de faptul că Domnul Iisus Hristos avea doar 30 de ani; paraliticul nu putea fi cu mult mai tânăr, poate chiar mai în vârstă decât Domnul. Cu toate acestea, i se adresează cu apelativul fiule și îi spune: Îndrăz­nește, adică: nu te teme. Acesta este modul în care Tatăl ceresc le vorbește copiilor săi. Observăm așadar că Domnul nostru Iisus Hristos nu iartă păcatele cu autoritate umană, ci cu autoritate divină. De aceea, cuvintele Sale nu sunt doar vorbe goale, ci sunt în același timp o reală transpunere în realitate a iertării păcatelor slăbănogului.

Prin întrebarea despre ce este mai dificil, Domnul introduce a doua parte a minunii, iar apoi continuă cu fraza remarcabilă: Dar ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ți patul și mergi la casa ta, vindecându-l astfel pe cel paralitic.

Două minuni, un beneficiar

Ca să știți că putere are Fiul Omului... Acest cuvânt face legătura între cele două minuni și concomitent ne descoperă în Hristos Domnul pe Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului. Minunea iertării păcatelor este prima, dar minunea vindecării trupești ce vine după ea Îl descoperă și confirmă pe Domnul: pe cât de adevărat este că omul paralizat poate acum să meargă din nou, pe atât de adevă­rat sunt iertate păcatele lui. Așa­dar, ambele minuni sunt strâns legate între ele. Hristos Domnul arată că, în ultimă in­stanță, este lipsit de sens să separăm cele două miracole și să le punem în opoziție. Nu are sens să ne întrebăm care este mai ușor, mai important sau mai impresionant, pentru că ambele minuni sunt precum cele două fețe ale aceleiași monede. Hristos a venit să ajute oamenii în întregime, trupește și duhovnicește. Atunci când omul este eliberat de păcat, rădăcina tuturor relelor, el dobândește vindecare pe de-a-ntregul său, inclusiv tru­pește.

Cel care este fără de prihană devine și sănătos

Chemarea fundamentală a Evangheliei de azi este să neasumăm cele două perspective venind la Hristos: atât ca făptuitori care au păcătuit împotriva voinței lui Dumnezeu, cât și ca victime care suferă conse­cin­țele păcatului. Să ne mărturisim păcatele Domnului și să cerem iertare. Să ne plângem în fața Domnului de toate nevoile și neputințele trupești, ale semenilor noștri și ale noastre, cerând ajutor. Legea lui Dumnezeu ne arată clar că avem nevoie de iertarea Lui, iar Evanghelia Fiului Său ne arată clar că El vrea să ne ajute în orice fel prin Fiul Său cel Unul-născut. Știm că viața noastră cea nouă a început odată cu botezul și, prin urmare, deja în această lume fiecare zi este una de har. În același timp, știm că tot ce este mai bun urmează să vină: fericirea veșnică în ceruri.

Sfânta Scriptură numește minunile Domnului semne. Acest lucru este valabil și pentru dubla minune a vindecării slăbănogului din Capernaum. Domnul surprinde într-un scurt moment ceea ce este un proces care durează o viață întreagă. Cu toate că iertarea păcatelor de către Dumnezeu este deplină în momentul în care ne este acordată, noi suntem chemați să ne luptăm cu păcatul pe tot parcursul vieții noastre. Deși există întotdeauna răspunsuri uimitoare la rugăciuni și vindecări, precum și mult ajutor divin în toate tipurile de nevoi trupești, vom dobândi un trup nou și o lume nouă doar după înviere.

Așadar, suntem chemați să ne străduim să restaurăm re­lația noastră cu Dumnezeu. Cea mai utilă terapie cu putință în acest sens este Taina Spovedaniei. Fără spovedanie răul rămâne înlăuntrul nostru și generează toate consecințele în viața noastră și a semenilor noștri și îl separă pe om de Dumnezeu.

Asumându-ne patul, adică toate neputințele și starea noastră, conștientizăm ce este cu adevărat viețuirea cea plăcută și dreaptă înaintea lui Dumnezeu și astfel înțelegem și acceptăm că finalitatea nu este o ființă sănătoasă, ci o devenire sănătoasă.

Citeşte mai multe despre:   Duminica a 6-a dupa Rusalii  -   Vindecarea slabanogului din Capernaum  -   predica