„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Să înmulţim faptele bune şi rugăciunea
Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme. Este ca un om care a plecat în altă ţară şi, lăsându-şi casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Vegheaţi, dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa. Ca nu cumva venind fără veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce zic vouă, zic tuturor: Privegheaţi! Şi după două zile erau Paştile şi Azimile. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-l prindă cu vicleşug, ca să-L omoare. Dar ziceau: Nu la sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor. Marcu 13, 31-37 şi 14, 1-2
***
Când Domnul Iisus Hristos a vorbit despre vremea când va veni Fiul Omului, ne-a îndemnat să fim în stare de priveghere. El a dat ca exemplu un om care a plecat departe şi şi-a lăsat casa în grija slugilor. Fiecare a primit o anume sarcină şi toţi trebuiau să se achite de obligaţiile care decurgeau din acea sarcină. Toţi aveau conştiinţa că stăpânul trebuie să sosească din clipă în clipă. Mai mult, a fost numit şi un portar care să supravegheze treburile din casa sa. Fiecare creştin se află în situaţia acelor slujitori. Şi noi avem sentimentul că El poate veni în clipa aceasta sau mâine, sau peste un număr de ani. Noi trebuie să folosim acest timp nu stând în nelucrare, ci înmulţind faptele bune şi rugăciunea. Oare nu Se va bucura Domnul Hristos de faptul că am fost fii ascultări şi conştiincioşi? Sfântul Simeon Noul Teolog aşa mărturiseşte: „Inima curată aduce mintea în stare de a cunoaşte pe Dumnezeu. Curăţia inimii este temeiul cunoştinţei noastre duhovniceşti”.