Arheologie biblică: Viaţa iudeilor în timpul lui Iisus

Căsătoria

Căsătoria este un ritual important în viaţa unui adult pentru că, prin căsătorie, se întemeiază familia şi căminul. Iudaismul priveşte căsătoria ca fiind stadiul ideal al existenţei; un bărbat fără o soţie sau o femeie fără un soţ sunt consideraţi incompleţi.

În limba ebraică, căsătorie -„kiddushin“ - înseamnă „sanctificare“, de unde şi rolul de instituţie sfântă. În vechea Iudee, familia era cea care aranja căsătoria.

Mirele negocia cu tatăl fetei preţul pe care trebuia să îl plătească familiei viitoarei lui soţii. După ce mirele plătea suma stabilită, căsătoria se considera încheiată, iar cei doi tineri erau priviţi drept soţ şi soţie. Din acel moment se considera că mirele aparţine doar viitoarei lui mirese. Apoi, cei doi tineri beau împreună din aceeaşi cupă de vin pentru a pecetlui înţelegerea. Mirele îşi lăsa mireasa la casa familiei ei şi el se întorcea la casa tatălui său, unde rămânea timp de 12 luni. În tot acest timp, mireasa îşi pregătea trusoul şi cele necesare pentru etapa nouă din viaţa care o aştepta. Mirele, în schimb, pregătea casa în care urma să locuiască alături de soţie.

Atât mirele - „chatan“ -, cât şi mireasa - „kallah“ - urmau ritualuri separate de purificare înainte de ceremonia nunţii, numită „chatunah“. Întreaga comunitate era chemată să-i felicite pe cei ce se vor căsători. Mirelui i se explica care îi erau îndatoririle sale în calitate de viitor susţinător al familiei. Cunoscuţii, familia şi prietenii din comunitate îi ofereau apoi dulciuri, simbol care reflectă o căsătorie fericită, dulce şi binecuvântată cu mulţi copii. Şi viitoare mireasă avea parte de o petrecere asemănătoare. Acest ritual pregătitor dinaintea căsătoriei implica postul pentru cei doi tineri, însoţit de rugăciuni prin care ei îşi cereau iertare pentru greşelile făcute.

Mirele şi mireasa aveau parte de recepţii de nuntă separate, pentru că ei nu se vădeau decât în ziua nunţii, atunci când semneau un contract, prin care mirele îşi asuma angajamentul luat de a se căsători cu fata ce i-a fost aleasă de familie drept soţie. Acest contract care reflecta responsabilitatea şi maturitatea mirelui era precedat de spargerea unei farfurii, simbol al angajamentului asumat.

Ceremonia nunţii era însoţită de multe binecuvântări specifice adresate tânărului cuplu. Alături de aceste binecuvântări se citea din „ketubbah“ - un document tradiţional, un contract de căsătorie, în fapt. Acest „ketubbah“ era scris în aramaică. „Ketubbah“ era un document foarte important în care erau stipulate drepturile şi obligaţiile celor doi soţi, dar şi pretenţiile financiare. Dacă acest document se pierdea, cuplul nu mai putea trăi împreună până nu se întocmea un contract nou.

La ceremonia nunţii, atunci când mirele îi dăruieşte miresei un inel, când miresei i se înmânează „ketubbah“ (contractul nupţial) şi când mirele şi mireasa ajung în camere separate, unde îşi finalizează postul, participă şi doi martori care nu sunt rude apropiate sau membri din familiile celor doi.

Potrivit obiceiului evreiesc, cuplul îşi începe noua viaţă în comunitate. În şapte seri consecutive după nuntă se obişnuieşte ca prietenii sau rudele să facă mese festive în onoarea tinerilor căsătoriţi.