„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Biblia verset cu verset: Animalele, parte a creaţiei lui Dumnezeu ce trebuia salvată la potop
Facerea 6, 20: „Din toate soiurile de păsări înaripate după fel, din toate soiurile de animale după fel şi din toate soiurile de târâtoare după fel, din toate să intre la tine câte două, parte bărbătească şi parte femeiască, ca să rămână în viaţă împreună cu tine.“
Întreaga creaţie se salvează prin omul drept, după cum întreaga creaţie suferă în urma păcatului. În cazul de faţă, mulţumită patriarhului Noe, întreaga creaţie este salvată de la pieire. Aflăm în acest verset despre salvarea tuturor animalelor prin adăpostirea în corabia lui Noe a câte două din fiecare specie, parte bărbătească şi parte femeiască pentru a le facilita existenţa după trecerea potopului. În cuprinsul Sfintei Scripturi, nu se realizează o clasificare ştiinţifică a acestor animale în maniera unui tratat de zoologie, pentru că nu-şi propune aceasta. Întâlnim în cartea Facerii - şi versetul de faţă este exemplul ideal - denumirea generală de animale ca făcând parte din creaţia lui Dumnezeu cu destinaţia de a trăi pe pământ, în aer sau în apă. În „Arheologia biblică“ a părintelui profesor Petre Semen, de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae“ şi paroh la Biserica „Mitocul Maicilor“ din Iaşi, se afirmă că „pentru zburătoare, limba ebraică foloseşte expresia generală op, iar termenul consacrat pentru a desemna păsările este ţippor. Animalele terestre sunt însă denumite în chip diferit: cele domestice behemah, iar cele sălbatice hayyat haâareţ la care se adaugă târâtoarele remeş haâadamah. Acest ultim termen nu se referă neapărat numai la reptile, ci cuprinde şi alte specii de animale mici care mişună pe pământ.“ Animalele aveau un rol important în viaţa oamenilor din acea perioadă. Creşterea lor a fost cea dintâi îndeletnicire a omului, iar animalele mari erau folosite pentru ajutorul casei, la tracţiune, în agricultură sau transport. De asemenea, ele reprezentau şi o sursă de hrană - de carne şi lapte - dar şi de materiale necesare confecţionării veşmintelor, a învelitoarelor de cort, a burdufurilor, prin valorificarea pieilor.