Biblia - verset cu verset: Apa înseamnă curăţire, reînnoire şi sfinţire

Facerea 1, 7: „A făcut Dumnezeu tăria şi a despărţit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei.“

Această lucrare a lui Dumnezeu prezentată în acest verset a fost săvârşită în ziua a doua a creaţiei. Făcând referire la elementul fundamental al vieţii, apa, se cuvine să facem câteva referiri legate de această materie care a căpătat de-a lungul vremii o simbolistică deosebită. În primul rând, ca element esenţial al vieţii, ea implică atât trăirea trupească cât şi cea sufletească a omului. Precum trupul nu poate supravieţui fără apă, nici viaţa sufletească nu poate renaşte întru dobândirea împărăţiei lui Dumnezeu.

Apa poate fi privită ca element al curăţirii trupeşti, dar şi al celei sufleteşti. Spălarea rituală implică atât la poporul evreu cât şi la creştini curăţirea spirituală, act reeditat la serviciile divine. Precum apa spală murdăria trupească, tot aşa ea are darul de a spăla şi murdăria sufletească. În Scriptura Vechiului Testament, cu apă se sfinţeau preoţii, se făceau vindecări, se spălau bolnavii şi se stropea poporul, ca un act de blagoslovire.

Întrebuinţarea apei în creştinism, după întruparea Mântuitorului, „apa cea vie“, capătă noi simboluri. Ea reprezintă împărăţia lui Dumnezeu, precum peştele care trăieşte în ea închipuie pe creştini. Mai simbolizează pe Duhul Sfânt, iar ca elementul cel mai curat al naturii închipuie lucrarea darului de sus în actele liturgice la Sfânta Liturghie, la Taina Sfântului Botez şi la diverse slujbe de sfinţire. Apa se sfinţeşte întru amintirea sfinţirii apelor prin botezul lui Iisus şi ca semn de înnoire sufletească. Prin stropirea cu apă sfinţită, persoanele, obiectele sunt ferite de ispitele celui rău. Biserica Ortodoxă are are două feluri de sfinţire a apei: sfinţirea mare (la Bobotează) şi sfinţirea mică (ierurgii). Putând fi în cele trei stări (solidă, lichidă şi gazoasă), apa simbolizează Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. La slujba Sfintei Liturghii, apa care se toarnă în vin la proscomidie înseamnă apa care a curs din coasta Mântuitorului, actul simbolizând unirea firii dumnezeieşti cu cea omenească în Hristos. În dicţionarul biblic, mai întâlnim expresii ca: apa curăţirii (apa prin care se îndeplineau curăţirile levitice în Vechiul Testament), apa mântuirii (apa sfinţită în care se botează catehumenul, pentru că cel ce se botează în această apă primeşte posibilitatea mânturiii şi este izbăvit de păcatul strămoşesc), apa mustrării (în Vechiul Testament, această apă se dădea femeii suspicionată de necredinţă), apa neîncepută (în tradiţia populară, era apa scoasă de dimineaţă din fântână ori luată de la izvor, până a nu mai fi luat nimeni în ziua respectivă, apa sâmbetei (în tradiţia populară, pe această apă curgătoare se aruncau vechile obiecte sfinţite, spre a fi duse pe lumea cealaltă, ca să nu ajungă în locuri necurate sau se puneau diverse merinde să plutească pe apă pentru a gusta şi cei morţi din pomană. De ce sâmbătă şi nu oricare altă zi? Pentru că, prin excelenţă, ziua de sâmbătă este zi de pomenire a celor morţi, când se dă de pomană spre pomenirea sufletului lor) sau apă de trandafir (apa întrebuinţată de arhiereu la sfinţirea unei bisericii).