Biblia verset cu verset: Arca lui Noe, chivotul unui nou ciclu al omenirii

Facerea 6, 16: „Să faci corăbiei o fereastră la un cot de la acoperiş, iar uşa corăbiei să o faci într-o parte a ei. De asemenea, să faci într-însa trei rânduri de cămări: jos, la mijloc şi sus.“

Aproape toţi teologii care au studiat descrierea corăbiei construite de Noe la îndemnului lui Dumnezeu au remarcat împărţirea acesteia în trei părţi. De aici au luat naştere nenumăratele nuanţe simbolistice care se vor regăsi ulterior şi în creştinism, mai ales că Septuaginta denumeşte arca prin substantivul kivotos (# ladă cu capac, cufăr). Este binecunoscută naturalizarea acestui cuvânt în limba română - chivot -, care desemnează acea cutiuţă aşezată în altar, pe sfânta masă, în care se păstrează Cuminecătura sfinţită în Joia Mare, dinainte de Paşti, rezervată celor care se împărtăşesc în cazuri speciale, de regulă, cei bolnavi, înainte de moarte.

Încă din primele veacuri creştine se discuta despre arca lui Noe şi simbolistica geometriei întreite. Astfel, pe la mijlocul primului milieniu după Hristos, geograful Cosmas Indicopleustes prezintă în cartea sa „Topografie creştină“ rolul celor trei caturi ale arcei: primul etaj, cel inferior, este destinat reptilelor şi şerpilor veninoşi, pentru că ei trăiesc lipiţi de pământ; pe patrupedele şi animalele care sar pe munţi Dumnezeu a ordonat să fie aşezate în cel de-al doilea compartiment, pentru că ele trăiesc la suprafaţa pământului şi pe munţi; iar în ceea ce priveşte păsările şi omul, Dumnezeu porunci să stea în cel de-al treilea compartiment, pentru că păsările zboară în aer, iar omul este destinat să devină locuitor al cerului.

Faptul că arca lui Noe este o prefigurare a Bisericii rezultă din însăşi rolul ei protector pe care l-a avut la potop, ferindu-i de la pieire pe Noe, familia lui şi vieţuitoarele de origine animală, suite la bord. „Salvarea omenirii din potop se va produce cu ajutorul unei arce, Arca lui Noe, care este simbolul vasului chintesenţei spirituale a omenirii. Ea va adăposti germenii buni ai lumii pentru a-i însămânţa în pământul unei lumi noi, unui nou ciclu al omenirii. (...) Când s-a terminat de construit arca - 125 de ani s-a lucrat la ea -, gândiţi-vă câte rânduri de poduri avea. Că în pântecele acelei corăbii trebuia să păzească Dumnezeu toate seminţiile vieţuitoarelor din lume, afară de cele din apă; nu numai oameni, ci toate fiarele, toate vieţuitoarele, câte şapte perechi din cele curate şi câte o pereche din cele necurate. De asemenea, s-a mai încărcat în corabie hrana vegetală pentru toţi aceşti «pasageri» din corabie“, scrie protos. conf. dr. Justinian Cârstoiu în lucrarea „Arca lui Noe, prefigurare a Bisericii“.