Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia-verset cu verset: Au pierit şi sufleteşte cei pierduţi la potop?

Biblia-verset cu verset: Au pierit şi sufleteşte cei pierduţi la potop?

Un articol de: Lucian Apopei - 16 Dec, 2008

Facerea 7, 23: „Şi aşa s-a stins toată fiinţa care se afla pe faţa a tot pământul, de la om până la dobitoc şi până la târâtoare, şi până la păsările cerului, toate s-au stins de pe pământ, şi a rămas numai Noe şi ce era cu el în corabie.“

După ce Scriptura ne-a descris imaginile înfricoşătoare de la potop, am aflat că toţi oamenii au pierit înecaţi de apele marelui diluviu. „Pământul“, care se stricase din cauza păcatelor, a fost curăţat prin nimicirea păcătoşilor care, în faţa lui Dumnezeu, erau numai trupuri ce se abătuseră de la calea cea dreaptă. Aflăm din versetul de faţă că doar Noe şi membrii ambarcaţiunii au supravieţuit, având sarcina de a purta mai departe germenele umanităţii într-un mod mult mai demn decât o făcuse majoritatea predecesorilor lor, care au fost osândiţi. Se pune însă o întrebare în această situaţie: au fost, oare, toţi păcătoşii pierduţi la potop, osândiţi pe vecie? Adică, din cuprinsul Sfintei Scripturi aflăm că aceştia au avut ocazia căinţei o perioadă, cât timp Noe şi-a finalizat construcţia arcei, dar că, totodată, la potop, „s-a stins toată fiinţa care se afla pe faţa a tot pământul, de la om până la dobitoc“; însă, oare, nu s-a căit nimeni la ivirea dezastrului care a cuprins pământul? În acest sens, cuvintele Sfântului Apostol Petru sunt extrem de lămuritoare: „Pentru că şi Hristos a suferit, odată, moartea pentru păcatele noastre, El, Cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ţinute în închisoare, care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu aştepta, în zilele lui Noe, şi se pregătea corabia în care puţine suflete, adică opt, s-au mântuit prin apă. Iar această mântuire prin apă închipuia botezul care vă mântuieşte astăzi şi pe voi, nu ca ştergere a necurăţiei trupului, ci ca deschidere a cugetului bun către Dumnezeu, prin învierea lui Iisus Hristos, Care, după ce S-a suit la cer, este de-a dreapta lui Dumnezeu, şi se supun Lui îngerii şi stăpâniile, şi puterile“ (I Petru 3, 18-21). Neîndoielnic, aflăm deci că Hristos s-a dus să propovăduiască celor care au pierit în vremea lui Noe. Ei au avut astfel prilej de pocăinţă, deşi, trupeşte, erau pierduţi. Mai departe, însă, păstrăm ideea materialului nostru cu semnul întrebării, deoarece mântuirea omului ţine de sufletul fiecăruia, în parte, iar cunoaşterea acestei taine nu poate fi nicidecum preocuparea noastră. „Unii dintre cei morţi la potop au primit propovăduirea lui Hristos (...), iar alţii nu. Când inima omului se împietreşte, el nu-l primeşte pe Hristos, chiar ştiind că trebuie să se pocăiască, că este ultimul prilej. Mândria îl împiedică“, a spus iermonahul Serafim Rose, în legătură cu acest aspect.