Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia - verset cu verset: Avraam, credinţa şi dilema

Biblia - verset cu verset: Avraam, credinţa şi dilema

Un articol de: Lucian Apopei - 12 Octombrie 2009

Facerea 15, 8: „Şi a zis Avram: «Stăpâne Doamne pe ce voi cunoaşte că-l voi moşteni?»“

Observăm cum Avraam capătă îndrăzneală înaintea „Dumnezeului cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului“. Este o atitudine pe care Biserica a încurajat-o mereu. Spre exemplu, Sfântul Clement Alexandrinul scria că „cel care se depărtează numai de fapta rea nu este drept dacă nu adaugă şi fapta bună şi cunoaşterea; să cunoască, adică, pentru care pricină trebuie să fugă de unele fapte şi pentru care pricină să le facă pe altele“. Întocmai de aceea, cunoaşterea este considerată o virtute, iar dreptcredinciosul, „după ce se învredniceşte de descoperirile celor dumnezeieşti, caută raţiunile celor descoperite“, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. Poate cel mai cunoscut exemplu biblic în acest sens este acela al Preasfintei Fecioare Maria, care, aflând că va naşte fiu (Luca 1, 31), a îndrăznit, întrebând: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?“ (Luca 1, 34).

Întrebarea lui Avraam nu trebuie socotită ca un semn de îndoială, deoarece patriarhul „a crezut pe Domnul şi i s-a socotit aceasta ca dreptate“, după cum am aflat în versetul 6, al acestui capitol, ci ca o expresie a îndrăznelii oferită de dorinţa arzătoare de a vedea împlinite făgăduinţele divine. Întrebarea lui Avraam vine pe fondul neînţelegii, nu al necredinţei. Gândindu-se că era un om în etate, având o soţie stearpă, se întreba cum va dobândi el oare moştenitor. Problema credinţei am punctat-o adineaori, autorul biblic confirmându-ne crezarea de care a dat dovadă patriarhul. Dilema consta însă în greutatea înţelegerii unei promisiuni divine mai presus de firea şi de rânduiala omenească. De aceea, el îndrăzneşte şi întreabă ca să priceapă. Ceea ce nu e nici un păcat... „Deci nu Te întreb pentru că nu cred, ci pentru că mi-ai pomenit iarăşi de moştenire; aş vrea să primesc un semn vădit, un semn mai lămurit, care să-mi poată întări slăbiciunea gândurilor mele“, scrie Sfântul Ioan Gură de Aur, parafrazând întrebarea adresată de patriarhul Avraam.