Biblia - verset cu verset: Babel versus Cincizecime

Facerea 11, 7: „Haidem, dar,să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor, ca să nu se mai înţeleagă unul cu altul“.

Acest verset consfinţeşte hotărârea lui Dumnezeu de a amesteca graiurile oamenilor pentru a zădărnici planurile lor păcătoase. Despre limba pe care ei o vorbeau înainte de înmulţirea lor s-a scris foarte mult. Paul Zumthor, în cartea „Babel sau nedesăvârşirea“, afirmă că „limba începuturilor noastre a fost desăvârşită, fiecare dintre cele ce au urmat nereproducând, în cazul cel mai bun, decât în parte, trăsăturile ei“. Ideea unei monogeneze a limbilor este legată de cea de Providenţă. Ea este susţinută cvasiunanim de Sfinţii Părinţi şi se regăseşte în ebraica Bibliei, care avea prioritate cronologică şi teologică asupra tuturor limbilor omeneşti. Interesul pentru recuperarea limbii vorbite de Adam s-a lovit, însă, mereu, de incapacitatea sistemelor de astăzi, care par ca nişte traduceri aproximative dintr-un idiom îndepărtat, care sunt diferite, dar totuşi au ceva în comun.

Unii teologi au pus în opoziţie evenimentul petrecut la începutul mileniului al III-lea - data este conformă cu majoritatea opiniilor exprimate în acest sens - în opoziţie cu Cincizecimea. Dacă în Babilon are loc amestecarea graiurilor pentru ca oamenii să nu mai poată face front comun pentru săvârşirea păcatului mândriei, la Pogorârea Duhului Sfânt omul este „restaurat“, Sfinţii Apostoli începând să vorbească toate limbile, explicând Sfânta Evanghelie neamurilor, refăcând simbolic unitatea limbajului şi aducând astfel într-o singură Biserică popoarele împrăştiate.

Regăsim în fragmentul biblic de mai sus acelaşi plural întâlnit în capitolul I al cărţii Facerea, care nu este unul al majestăţii, ci un plural gramatical autentic. Este, aşa cum afirmam la momentul respectiv, o revelaţie scripturistică asupra persoanelor Sfintei Treimi.