Biblia verset cu verset: Când norii patimilor se aşază în faţa razelor Duhului...

Facerea 6, 3: „Dar Domnul Dumnezeu a zis: «Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!»“

Versetul de faţă este mărturie asupra modului de trăire a omului pe acest pământ, în sensul că nu trebuie să caute doar cele ale trupului, ci să se îngrijească mai mult de cele ale sufletului. În caz contrar, cautând doar cele vremelnice, adică trupul cu plăcerile lui, omul pierde pe cele veşnice, legătura cu Dumnezeu şi vieţuirea sfântă. „În faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor care vieţuiesc după Hristos, e un rău tot aşa de mare a petrece cineva pătimaş în fapte de desfrânare şi a se mândri în duhul părerii de sine. Căci precum cele făcute în ascuns a celui dintâi e ruşinos a le şi grăi, aşa şi înălţările inimii celui de-al doilea sunt urâte înaintea lui Dumnezeu. Şi precum pe cel dintâi îl leapădă Dumnezeu de la odihnă, pentru că e numai trup, aşa şi cel din urmă e necurat înaintea Domnului, pentru că se mândreşte“, spune Sfântul Nichita Stithatul.

Fragmentul „nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup“ din acest verset este explicat de Sfântul Grigorie Palama, făcând foarte precis diferenţierea dintre trup şi suflet care se găsesc în alcătuirea omului: „Ceea ce trece de la sufletul ce se bucură duhovniceşte la trup, chiar dacă se întâmplă să lucreze în trup, e duhovnicesc. Căci plăcerea trecând de la trup la minte, o face pe aceasta cu chip trupesc, neîmbunătăţindu-se prin împărtăşirea de ceea ce este mai bun, ci transmiţându-i mai vârtos aceleia ceea ce este mai rău, încât omul întreg e numit din pricina ei „trup“, potrivit cu ceea ce s-a zis despre cei înecaţi prin mânia lui Dumnezeu, că „nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup“.

Autorul biblic, spunând despre acei oameni din acele vremuri dinainte de potop că sunt „numai trup“, vrea să exprime limitarea la care ei se pretează, cauză a îndepărtării de Dumnezeu. „Cei ce vieţuiesc trupeşte şi au în ei cugetul trupesc, fiind cu totul trupuri, nu pot plăcea lui Dumnezeu. Căci sunt întunecaţi în cugetări şi nepărtaşi de razele luminii dumnezeieşti. Având norii patimilor aşezaţi ca nişte ziduri înalte în faţa razelor Duhului, ei rămân neluminaţi; iar simţurile sufleteşti fiindu-le tocite, nu pot căuta spre frumuseţile cunoscute cu minte ale lui Dumnezeu şi nu pot vedea lumina adevărată a vieţii şi nu se pot ridica deasupra micimii celor văzute“, spune Sfântul Nichita Stithatul.