Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia - verset cu verset: Când pot darurile să îţi pârjolească inima şi să îţi ardă mintea?

Biblia - verset cu verset: Când pot darurile să îţi pârjolească inima şi să îţi ardă mintea?

Un articol de: Lucian Apopei - 20 Iul, 2009

Facerea 12, 16: „Şi pentru ea i-au făcut bine lui Avram şi avea el oi, vite mari şi asini, slugi şi slujnice, catâri şi cămile.“

Analizând din punct de vedere materialist fragmentul de mai sus, putem spune că Avraam s-a pricopsit. El poate trece cu bine acum de foametea în care se afla societatea în vremea aceea, având atâtea animale primite în dar de la faraon pentru frumoasa lui soţie, Sara, care i-a fost prezentată regelui Egiptului ca fiind sora, şi nu soţia lui. Sunt numeroşi comentatori care văd în fragmentul de mai sus şi altceva, cu „un înţeles mai înalt“, nu doar o înşiruire a averilor lui Avram. Părintele Ioan Sorin Usca, spre exemplu, descrie în comentariile sale „oaia, ca simbol, de regulă, al omului credincios, precum şi slujitorii, (care) ar putea arăta roadele virtuţilor patriarhului răsărite şi în ceilalţi. Vitele arată buna vieţuire ce se face hrană şi celorlalţi. Asinul e simbol al întunericului şi neştiinţei; acestea sunt risipite când stăpânitor e Avraam. Asinul poate arăta şi neamurile păgâne înfiate, ulterior, de Avraam, în Hristos. Cămila e cea care poartă către centrul ascuns, esenţa divină; călător către înălţimile dumnezeieşti, Avraam s-a arătat a fi cu adevărat stăpân peste cămile, suind din oază în oază către înţelesuri tot mai adânci. Catârii, în sfârşit, ar putea desemna cele contrarii, împăcate de înţelepciunea patriarhului“.

Dincolo de toate acestea însă, demn de scos în evidenţă este trăirea din sufletul patriarhului Avraam, în care trebuie să se fi dus o luptă teribilă în acele momente. Plata pe care forţat trebuia să o achite pentru aceste daruri era prea mare. „Nu-i pârjolea, oare, inima, nu-i ardea, oare, mintea, când se gândea la pricina acestor daruri?“, se întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur, care vede în acest episod un apogeu al răbdării patriarhului în faţa încercării prin care trecea. „Ai văzut că necazurile au ajuns aproape de sfârşit? Ai văzut că, după judecata omenească, nu mai era nici o nădejde de îndreptare? Ai văzut că, după judecata omenească, situaţia era deznădăjduită? Ai văzut că femeia (n.r. - Sara) căzuse chiar în gâtlejul fiarei? Dar, iată, acum, nespusa iubire de oameni a lui Dumnezeu şi minunează-te de covârşitoarea Lui putere!“, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, prefaţând, spre finalul cuvântului său, versetul următor, din care vom afla că Dumnezeu intervine în sprijinul ajutorării dreptului Avraam şi a familiei lui, care se afla în pericol în ţinutrile străine ale Egiptului.