Biblia - verset cu verset: Cât durează o zi la Dumnezeu?

Facerea 1, 5: „Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi.“

Aflăm, din Sfânta Scriptură că Dumnezeu, în ziua întâi, a făcut materia şi lumina. Căci dacă prin „cerul“ se înţelege lumea nevăzută a îngerilor, prin „pământul“ se înţelege lumea văzută, dar într-o formă nedefinită, deoarece „pământul era netocmit şi gol“, ceea ce înseamnă că materia creată trebuia organizată, din ea urmând să ia fiinţă tot ce există. Şi deoarece deasupra adâncului era întuneric, Dumnezeu a făcut lumina, pentru că fără aceasta nu-i posibilă vreo lucrare sau vreo creştere a fiinţelor ce urmau să fie create mai târziu.

Deşi Cartea Facerii face precizarea, la sfârşitul fiecăreia din zilele creaţiei, că „a fost seară şi a fost dimineaţă“, învăţătura despre durata zilelor nu este o dogmă, ci rămâne numai o teologumenă (părere, idee, judecată personală asupra unor puncte de credinţă care nu sunt dogmatice). În „Teologia Dogmatică“ publicată în anul 1991 la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române se menţionează că nu este necesar să credem că aceste zile au avut o durată de 24 de ore, ele putând fi socotite perioade de timp mult mai îndelungate, echivalente erelor geologice. De altfel, potrivit psalmistului „căci înaintea ochilor Tăi o mie de ani e ca ziua de ieri ce a trecut şi ca o strajă de noapte“ (Psalm 89, 4), precum şi ale Sfântului Apostol Petru, „o zi înaintea Domnului este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi“ (II Petru 3, 8), rezultă că, pentru Dumnezeu, care e veşnic, durata timpului este fără importanţă, El putând crea totul într-o clipă sau într-un timp mai îndelungat, după a Sa bunăvoinţă. Dar indiferent de durata de timp în care a fost creată lumea, creaţia ei a fost progresivă şi cu totul corespunzătoare scopului pe care Dumnezeu i l-a dat: „Şi a privit Dumnezeu toate câte făcuse şi iată erau foarte bune“ (Facerea 1, 31).

Felul numărării zilelor („ziua întâi“, „ziua a doua“ etc. şi nu „noaptea întâia“, noaptea a doua“ etc.), care e parte a exprimării obişnuite curente (ex: „trei luni de zile“ şi nu „trei luni de nopţi“), este întâlnit în Sfânta Scriptură, motivul fiind scoaterea în evidenţă a părţii principale a intervalului de timp de 24 de ore. Astfel, întâlnim în Biblie expresii ca „zilele anilor mei“ (Psalm 89, 10), „zilele vieţii mele, şi bune şi rele“ (Facerea 47, 9), „toate zilele vieţii mele“ (Psalm 22, 8).