Biblia - verset cu verset: Căzuţi în propriile fântâni de smoală

Facerea 14, 10: „Valea Sidimului însă era plină de fântâni de smoală; şi, fugind, regele Sodomei şi regele Gomorei au căzut în ele, iar ceilalţi au fugit în munţi.“

Aceste cuvinte par a fi desprinse dintr-o cronică de război scrisă parcă de un martor la luptele purtate în Valea Sidimului. Această regiune nu va rămâne însă în istorie prin prisma acestor lupte, ci prin pierderile mult mai înfricoşătoare ale celor două cetăţi, Sodoma şi Gomora, dar la care vom face referire la momentul oportun. Fragmentul de mai sus dezvăluie un amănunt pe care arheologia biblică l-a analizat îndelug: prezenţa „fântânilor de smoală“ din Valea Sidimului. Acestea erau caracteristice Mesopotamiei, însă, astăzi, ele constituie doar mormane pe fundul Mării Moarte, din care se mai desprind bucăţi ce plutesc pe luciul apei, de unde şi denumirea de „Lacul Asfaltic“ dată Mării Moarte. În urma cercetărilor efectuate, arheologul Howard F. Vos a concluzionat: „E clar că un belşug de material combustibil era în jurul cetăţilor din câmpie“, unde predominau zăcămintele bogate în păcură, smoală şi sulf. Ori acest câmp de luptă fusese ales, din câte se pare, de cei cinci împăraţi locali, constituiţi în alianţa Pentapolis, ca să profite de cunoştinţele lor cu privire la particularităţile geografice ale regiunii. Cu toate acestea, ei au fost învinşi de armata celor patru lideri înrobitori. Ultimele lor încercări de a rezista victorioaselor forţe ale marilor puteri a eşuat „şi, fugind (...), au căzut în ele“. „Ai văzut cât de puternici erau acei bărbaţi? Numai vederea lor i-a înspăimântat şi i-a pus pe fugă (n.r. - regele Sodomei şi regele Gomorei şi ceilalţi)“, exclamă Sfântul Ioan Gură de Aur, care remarcă faptul că, pe măsură ce înaintează istorisirea despre luptele purtate, „puterea covârşitoare a lui Dumnezeu şi virtutea patriarhului“ vor fi cu atât mai vizibile. „Având încredere în puterea lui Dumnezeu, nu s-a spăimântat de puterea bărbaţilor acelora, cu toate că aflase de măcelărirea ce-o făcuse“, mai scrie Sfântul Ioan Gură de Aur. Şi după cum vom vedea în versetele următoare, Avraam va aduna un grup de oameni dintre slujitorii săi, se va avânta în luptă şi-i va alunga pe barbari, atrâgând asupra sa admiraţia popoarelor eliberate din robie.