Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia - verset cu verset: Cele trei ramuri ale omenirii

Biblia - verset cu verset: Cele trei ramuri ale omenirii

Un articol de: Lucian Apopei - 08 Octombrie 2008

Facerea 5, 32: „Noe era de cinci sute de ani când i s-au născut trei feciori: Sem, Ham şi Iafet.“

Ultimul verset al capitolului al cincilea nu mai respectă structura clasică a precedentelor. Faţă de ceilalţi patriarhi, despre Noe nu se spune că a avut doar un fiu - pentru ca să menţioneze că, ulterior, a mai avut fii şi fiice -, ci trei fii: Sem, Ham şi Iafet. Aceştia, împreună cu Noe, vor fi persoanele rânduite de Dumnezeu a supravieţui potopului care se va abate asupra pământului.

Anul cinci sute al vieţii lui Noe e indicat de Sfânta Scriptură ca fiind timpul în care Dumnezeu anunţă pentru prima dată cataclismul ce va veni. Din cei trei fii ai lui Noe se vor trage trei mari ramuri ale omenirii de după potop: Sem (# nume; răsad; sămânţă) e părintele rasei semitice (arabi, evrei ş.a.); Ham (# negru; căldură; nervos) e strămoşul rasei hamitice, uşor de recunoscut după culoarea închisă a pielii; Iafet (# întindere; răspândire; frumuseţe) e strămoşul rasei iafetite, cu pielea de culoare albă.

Din pricina sporirii răului în lume, Dumnezeu a hotărât nimicirea omenirii prin potop de apă. Memoria omenirii a păstrat, aproape pretutindeni, amintirea diluviului în legende. Nu credem a fi vorba însă despre acelaşi cataclism, ci de evenimente similare, petrecute la date diferite. Potopul descris de Biblie a avut loc, conform lui Ovidiu Drâmba - „Istoria culturii şi civilizaţiei“, în jurul anului 3600 î.Hr., în zona Mesopotamiei, lăsând un strat de mâl gros de trei metri, pe o suprafaţă de 270.000 km2.

Pornind de la relatarea diluviului, Sfântul Isaia Pustnicul ne dă un sfat pentru viaţa duhovnicească: „Precum corăbierii nu poartă haine frumoase, sau mănuşi, sau sandale, căci de nu sunt dezbrăcaţi nu pot înota, aşa îi e cu neputinţă sufletului să treacă peste valurile vânturilor potrivnice ale răutăţii, de nu se află dezbrăcat de cele ale lumii“.