Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia - verset cu verset: Cheia unicităţii firii omului stă în coasta lui Adam

Biblia - verset cu verset: Cheia unicităţii firii omului stă în coasta lui Adam

Un articol de: Lucian Apopei - 09 Iun, 2008

Facerea 2, 21:

„Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne.“

Dacă s-a vorbit uneori despre dificultatea interpretării cărţii Facerea, acest verset este cu siguranţă unul dintre motive. Spre exemplu, părintele Serafim Rose, în „Cartea Facerii, Crearea lumii şi omul începuturilor“, apărută în anul 2001, la Editura Sophia, spune despre acest verset că „poate nici un alt loc din Cartea Facerii nu ne este mai în mare măsură o piatră de încercare pentru tâlcuirea întregii cărţi, precum acest scurt pasaj despre facerea Evei din coasta lui Adam. Dacă îl înţelegem «aşa cum e scris», cum făceau şi Sfinţii Părinţi, atunci nu ne va fi greu să înţelegem şi restul cărţii în acelaşi fel. Dar, dacă ne va fi greu să-l înţelegem aşa de simplu - iar minţile noastre moderne se răzvrătesc aproape instinctiv faţă de o astfel de tâlcuire simplă -, fără îndoială că vom găsi multe alte locuri din cartea Facerii pe care ne va fi greu să le înţelegem la fel ca Părinţii“.

Septuaginta traduce pasajul de la începutul versetului prin „Dumnezeu l-a toropit pe Adam şi l-a cufundat în somn“. Termenul grec nu are aici sensul de extaz, ci de toropeală, stare de leşin. După Philon, termenul desemnează calmul gândirii, iar Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte de un somn letargic.

Pasajul „dacă a adormit, a luat una din coastele lui“ a fost interpretat de Sfinţii Părinţi ca fiind expresia unicităţii firii omeneşti, cea care a fost creată iniţial prin Adam şi împărtăşită, apoi, Evei. „Femeia a fost făcută din coasta lui Adam. Ea nu a fost făcută din acelaşi pământ din care a fost el plăsmuit, ca noi să putem înţelege că firea trupească a bărbatului şi a femeii este aceeaşi, şi că este o singură obârşie a înmulţirii neamului omenesc. Din această pricină, nici nu s-a făcut bărbatul o dată cu femeia, nici s-au făcut la început doi bărbaţi şi două femei, ci întâi un bărbat şi apoi o femeie. Dumnezeu a voit ca firea omenească să fie aşezată ca una. Astfel, încă de la începerea stirpei omeneşti, El a alungat putinţa să se ivească mai multe firi osebite... Cugetă la faptul că n-a luat o parte din sufletul lui Adam, ci o coastă din trupul lui, adică nu suflet din suflet, ci os din oasele mele şi carne din carnea mea se va numi această femeie“, spune Sfântul Ambrozie.