Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia - verset cu verset: Cine garantează prezenţa omului în eternitate

Biblia - verset cu verset: Cine garantează prezenţa omului în eternitate

Un articol de: Lucian Apopei - 30 Sep, 2008

Facerea 5, 27:

„Iar de toate, zilele lui Matusalem, pe care le-a trăit, au fost nouă sute şaizeci şi nouă de ani şi apoi a murit.“

Versetul de faţă confirmă faptul că Matusalem este persoana care a trăit cel mai mult pe acest pământ. Dacă acest lucru a fost un dar divin pentru viaţa neîntinată pe care patriarhul Matusalem a avut-o sau Dumnezeu a rânduit o învăţătură din aceasta, rămâne o taină pentru noi, asemenea morţii în sine, care revelează fiinţei noastre misterul ei de persoană, adâncimea existenţei sale ca persoană, importanţa existenţei personale. Misterul morţii şi misterul persoanei ţin împreună: unde nu se mai trăieşte moartea ca mister, toată viaţa se aplatizează. Dar şi invers, unde persoana nu se mai trăieşte ca mister, moartea încetează şi ea să mai fie sesizată ca mister. Moartea înţeleasă ca simplă nimicire e duşmanul cel mai teribil nu al speciei, nu al naturii, în care persoana se pierde, ci al persoanei. Dar persoana, ca cel mai mare mister al realităţii, ca singura formă de trăire conştientă a realităţii de către om, ca singura realitate neînţeleasă şi care înţelege toate, sau tinde să le înţeleagă, nu se lasă nesocotită în mod grosolan de înţelegerea cea mai aplatizată a acestui fenomen ciudat al existenţei. Moartea trebuie să reprezinte un mister pe măsura misterului persoanei umane.

Învăţătura creştin-ortodoxă mărturiseşte clar că moartea este prăpastia sau puntea universală de trecere spre o altă existenţă, spre existenţa veşnică. Din rostul acesta obiectiv al ei decurge şi unul subiectiv. În general, moartea dă sens şi adâncime vieţii noastre pământeşti, ajutând chiar prin aceasta la maturizarea spirituală şi la mântuirea noastră.

Dacă omul ar fi constituit numai din elemente fizico-chimice, moartea nu l-ar umple de o nelinişte aşa de nepotolită şi în acelaşi timp de un fel de dor după o viaţă plenară, pe care o presimte dincolo de ea. „Nostalgia şi teama profundă, care strânge respiraţia omului în faţa misterului ei, sunt proba faptului că el nu ţine numai de suprafaţă, ci de profunzime; e proba faptului că omul nu aparţine numai cotidianului vieţii în timp, ci şi eternităţii“, preciza Nicolae Berdiaeff într-o lucrare având ca temă destinaţia finală a omului. Este acelaşi lucru pentru care noi afirmăm că omul este cineva şi nu ceva, sufletul fiind partea constituentă a omului care face această diferenţă şi garantează prezenţa omului în eternitate.