Biblia - verset cu verset: Cine sunt începătorii popoarelor lumii

Facerea 9, 19: „Aceştia sunt cei trei fii ai lui Noe şi din aceştia s-au înmulţit oamenii pe pământ.“

Noe este unul dintre cei zece patriarhi dinainte de potop, despre care ni se spune în versetul de mai sus că este obârşia neamului omenesc. Etimologia numelui, nõah, este incertă, cu toate că mulţi contemporani o leagă de rădăcina nwh, „a se odihni“. În Facere 5, 29 cuvântul este asociat cu verbul nhm (tradus „mângâiere“; „a aduce mângâiere“), cu care se pare că este înrudit şi din punct de vedere etimologic. Elementul nhm apare în numele personale amorite şi în numele Nahmizuli, care apare într-un fragment despre Hur din „Epopeea lui Ghilgameş“, găsită la Bogazkoy, capitala hitită din Asia Mică.

Despre Noe ştim că a fost un bărbat neprihănit (Facere 6, 9), având neprihănirea care se capătă prin credinţă (Evr. 11, 7), şi a avut o legătură strânsă cu Dumnezeu, aşa cum este indicat de expresia „a umblat cu Dumnezeu“ (Facere 6, 9). De asemenea, despre el se spune că a fost fără vină printre contemporanii săi (Facere 6, 9) şi le-a predicat acestora neprihănirea (II Petru 2, 5). Ca şi ceilalţi patriarhi dinainte de potop, Noe a fost binecuvântat cu o viaţă lungă. El a avut 500 de ani când i s-a născut primul fiu (Facere 5, 32), 600 când a venit Potopul (Facere 7, 11) şi a murit la vârsta de 950 de ani (Facere 9 28-29). După cea mai plauzibilă interpretare a pasajului de la Facere 6, 3 şi a celui din I Petru 3, 20, când Noe a avut 480 de ani Dumnezeu l-a înştiinţat că va şterge omul de pe faţa pământului, dar îi va lăsa o perioadă de graţie de 120 de ani, timp în care Noe va construi o corabie, prin care va fi salvat el şi familia lui, cât şi nişte exemplare reprezentative ale unor soiuri de animale (Facere 6, 13-22) care nu puteau supravieţui marelui diluviu. Probabil că aceasta a fost perioada în care Noe a predicat dar nimeni nu s-a pocăit, iar potopul a venit şi i-a nimicit pe toţi cu excepţia lui, a soţiei şi a celor trei fii împreună cu nevestele lor (Facere 7, 7; I Petru 3, 20), ceea ce a făcut din el, şi apoi din fiii săi, după cum spuneam, obârşia neamului omenesc.

Noe este considerat tip al lui Hristos. Sfântul Chiril al Alexandriei spune în acest sens că „Hristos ni s-a făcut nouă dreptate şi odihnă. Ne-a mântuit pe noi şi de pământul pe care l-a blestemat Domnul Dumnezeu. Căci aceasta a spus-o Lameh proorocind despre Noe. Deci nu e nici o îndoială că în Hristos ni s-a iertat vina neascultării lui Adam“. Cei trei fii ai lui Noe au nume cu semnificaţii importante pentru determinarea neamurilor care s-au născut din aceştia: Sem, care se traduce nume, răsad sau sămânţă, e părintele rasei semitice (arabi, evrei ş.a.); Ham, care se traduce negru, căldură sau nervos, e strămoşul rasei hamitice, uşor de recunoscut după culoarea închisă a pielii; iar Iafet, care se traduce întindere, răspândire sau frumuseţe, e strămoşul rasei iafetite, cu pielea de culoare albă. Aceştia vor fi începătorii popoarelor pe întreaga suprafaţă a pământului, despre care ne va vorbi capitolul următor al Sfintei Scripturi.