În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvintele Lui. Iar Marta se
Biblia - verset cu verset: Cine vorbeşte despre neputinţă vorbeşte de fapt despre îndoială
Facerea 18, 14: „Este oare ceva cu neputinţă la Dumnezeu? La anul pe vremea aceasta am să vin pe la tine şi Sarra va avea un fiu!“
„Este oare cu neputinţă ceva la Dumnezeu? Nu fac şi desfac Eu totul? Nu am putere peste viaţă şi moarte? Oare cuvântul este neputincios la Dumnezeu? Nu ţi-am făgăduit eu asta? Poate, oare, să nu se împlinească cuvântul Meu?“. Iată, doar o parte din retorica Sfântului Ioan Gură de Aur privitoare la fragmentul biblic de mai sus, unul clasic pentru a demonstra Atotputernicia lui Dumnezeu. Structura argumentării atotputerniciei divine nu lasă loc de nici o îndoială aici, la fel ca în episodul noutestamentar petrecut în Capernaum, motiv pentru care cele două pasaje sunt des utilizate în diverse comentarii teologice. Dumnezeu le spune părinţilor Avraam şi Sarra că vor dobândi un fiu şi, pentru a vedea că nimic nu este cu neputinţă la Dumnezeu, „la anul pe vremea aceasta am să vin pe la tine şi Sarra va avea un fiu!“. Situaţia e similară cu cea în care Mântuitorul Iisus Hristos i-a iertat păcatele slăbănogului din Capernaum, şi, ca să alunge gândurile viclene din minţile celor prezenţi şi pentru a şti „că putere are Fiul Omului pe pământ“, a zis slăbănogului: „Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta“. Astfel, posibilitatea înfiripării oricărei urme de îndoială în mintea oamenilor dispare odată cu împlinirea miraculosului. „Când Mă voi întoarce pe vremea asta, îi spune Dumnezeu, atunci va cunoaşte Sarra, prin fapte, că nici bătrâneţea nu a fost o piedică şi nici stârpiciunea! Cuvântul Meu nu va fi călcat, iar naşterea o va înălţa puterea cuvintelor Mele“, scrie Sfântul Ioan Gură de Aur. Până-ntr-acolo însă, până la împlinirea miraculosului, Biserica, prin mărturisitorii ei, ne îndeamnă permanent a accepta prin credinţă cele făgăduite - la fel cum a făcut patriarhul Avraam despre care, Sfântul Apostol Pavel, spune că „nu s-a uitat la trupul său amorţit, căci era aproape de o sută de ani, şi nici la amorţirea pântecelui Sarrei; Şi nu s-a îndoit, prin necredinţă, de făgăduinţa lui Dumnezeu, ci s-a întărit în credinţă, dând slavă lui Dumnezeu“ (Romani 4, 19-20): „Să primim cu multă recunoştinţă cuvintele Scripturii; să nu depăşim măsura noastră, nici să iscodim cele mai presus de noi, aşa cum au păţit duşmanii adevărului, care, voind să cerceteze totul cu propriile lor gânduri, nu s-au gândit că este cu neputinţă omului să cunoască desăvârşit creaţia lui Dumnezeu…“. Aşadar, neputinţa înţelegerii omului a unor adevăruri aflate dincolo de posibilităţile sale este strâns legată de îndoială. De aceea, cine vorbeşte despre neputinţă vorbeşte de fapt despre îndoială. Iar dacă ne întrebăm uimiţi, la fel ca ucenicii Domnului în situaţii care nouă ne par extreme, să ne aducem aminte de cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă“ (Matei 19, 26).