Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia - verset cu verset: Crezând că vor fi ca Dumnezeu, protopărinţii află că sunt doar... goi

Biblia - verset cu verset: Crezând că vor fi ca Dumnezeu, protopărinţii află că sunt doar... goi

Un articol de: Lucian Apopei - 25 Iunie 2008

Facerea 3, 7:

„Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte.“

Acest verset proclamă „ieşirea din slava lui Dumnezeu“ de care se bucurau protopărinţii omenirii înainte de cădererea în păcatul neascultării. Prin expresia de la începutul fragmentului, „li s-au deschis ochii la amândoi“, se înţelege că fapta lor „i-a făcut să simtă goliciunea lor“ (Sfântul Ioan Gură de Aur), care nu se referă doar la aspectul exterior, cât la pierderea stării paradisiace de care se bucura trăirea lor în Grădina Raiului. Părintele Dumitru Stăniloae, în lucrarea „Chipul nemuritor al lui Dumnezeu“, spune că „Dumnezeu a dat omului nu numai existenţa, ci şi capacitatea de cunoaştere. De aceea, le-a dăruit oamenilor ceva mai mult, adică nu i-a creat pur şi simplu, ca pe nişte animale neraţionale, ci i-a făcut după chipul Său, împărtăşindu-le ceva şi din puterea Cuvântului (Logos-ului) Său, pentru ca, fiind ca un fel de umbre ale Cuvântului şi fiind raţionali, să se poată menţine pururea în fericire, trăind în rai viaţa cea adevărată şi anume, pe cea a sfinţilor. Fiinţa lor s-a corupt însă, când s-au făcut răi. Atunci au căzut în afara vieţii din rai, «în moarte şi stricăciune»“.

Decepţia primilor oameni trebuie să fi fost mare, de vreme ce, crezând că vor fi ca Dumnezeu, cunosc că sunt doar... goi! În locul celor nădăjduite, omul „s-a acoperit cu asprimea vieţii pline de dureri - căci aceasta simbolizează frunzele de smochin“, după cum spune Sfântul Ioan Damaschin. „Aşadar, acest om pământesc, amăgit cu nădejdea îndumnezeirii şi gustând din aceasta, s-a lipsit de toate bunătăţile spirituale (inteligibile) şi cereşti şi a căzut în simţirea pătimaşă a făpturilor pământeşti şi văzute; şi (...) s-a făcut surd, orb, gol, nesimţitor faţă de cele din care căzuse, precum şi muritor, stricăcios şi iraţional, asemănându-se dobitoacelor celor fără de minte“, afirmă Sfântul Simeon Noul Teolog.

Sfântul Atanasie spune că încălcarea poruncii lui Dumnezeu înseamnă trecerea de la cele ce sunt la cele ce nu sunt, înţelegându-se prin aceasta pierderea veşniciei şi dobândirea celor pământeşti, trecătoare: „Căci călcarea poruncii i-a atras la starea cea de după fire, că, după cum neexistând, au fost aduşi la existenţă, tot aşa să suporte, precum se cuvine, şi stricăciunea, spre nefiinţă, în cursul timpului. Căci, dacă având odată drept fire nefiinţa, prin prezenţa şi iubirea de oameni a Cuvântului, au fost chemaţi la existenţă, în mod firesc, golindu-se ei de gândul lui Dumnezeu, şi întorcându-se spre cele ce nu sunt - căci cele rele sunt cele ce nu sunt, iar cele bune sunt cele ce sunt - odată ce s-au despărţit de Dumnezeu, Care este, s-au golit şi de existenţă. De aceea, desfăcându-se, rămân în moarte şi în stricăciune. Căci omul este, după fire, muritor, ca unul ce a fost făcut din cele ce nu sunt (din nimic). Dar, pentru asemănarea lui cu Cel ce este, pe care ar fi putut-o păstra prin gândirea la El, ar fi slăbit stricăciunea după fire şi ar fi rămas nestricăcios.“